Vraja misterului

pag. 34-35

Au trecut câteva luni; din când în când o întâlneam pe Mrs. Morgan, care se afla la originea relațiilor mele cu membrii ”Gnozei supreme”. Locuia într-o ”periferie” destul de îndepărtată și nu venea decât rareori la clubul nostru. De altfel, mai făcea parte din câteva societăți, asociații sau grupuri și, dacă ar fi fost să-i dau ascultare - sau dacă aș fi cedat curiozității mele -, mi-aș fi petrecut tot timpul vizitând capele ce adăposteau rituri neobișnuite, cercuri spiritiste, loji unde se propovăduiau sensul ascuns al Cabalei, doctrinele ezoterice ale lui Iisus, Moise și Buddha, învățăturile inițiatice egiptene și tibetane, precum și multe alte cunoștințe admirabile și absconse. Nu mă aflam însă la Londra ca să mă consacru unor anchete care să mă absoarbă despre cei ce pășesc alăturea cu drumurile obișnuite ale științei și filosofiei, despre acei pelerini ce navighează către ”Insulele preafericiților”. Scopul meu era să mă perfecționez în folosirea limbii engleze, pe care doream să o vorbesc și să o scriu curent. De asemenea, frecventam cu asiduitate biblioteca de la British Museum, unde continuam studiul filosofiilor indiene. Totuși, Mrs. Morgan mi-a prezentat diferite persoane ce făceau parte din una sau alta dintre aceste diverse organizații, mai ales membri ai Societății Teozofice cu sediul la Londra și centrul în Indii. Eram departe de a împărtăși toate credințele lor, însă m-am împrietenit cu numeroși adepți ai acestei societăți și mai târziu am stat de multe ori la unii sau la alții dintre ei. Am reluat întotdeauna cu plăcere, atunci când împrejurările mi-au permis, aceste relații amicale întrerupte din păcate de lungile mele călătorii în inima Tibetului sau în regiunile izolate ale Chinei.
Societatea Teozofică propunea o învățătură pe care fondatorii ei spuneau că o dețineau de la niște personaje misterioase ce locuiau în Himalaya sau în Tibet, dar nu cerea de la membrii săi nici o adeziune; pe față, nu viza decât să reunească, prin legături fraterne, bărbați și femei care se interesau mai mult sau mai puțin direct de filosofiile orientale. N-aș îndrăzni să afirm însă că acest program admirabil a fost întotdeauna urmat cu strictețe. Doctrinele orientale au atras mereu un numeros public de ignoranți în căutare de miracole bizare, iar dezechilibrații sau extravaganții nu au omis să presare analele Societății cu incidente pitorești.
Totuși, cum aveam în vedere să părăsesc Londra în scurt timp, stăteam până una-alta la clubul ”Gnozei supreme”, unde minunile, dacă se produceau, erau probabil rare, fiindcă nu-mi fusese dat încă să văd vreuna.
Cu toate astea, într-o seară, în timp ce oaspeții studioși ai clubului citeau în tăcere, ca de obicei, în bibliotecă, ”s-a întâmplat ceva”. Ușa s-a deschis și a intrat unul dintre ai noștri. A închis ușurel ușa, s-a...