Cei trei magi periculoși

pag. 45-46

...mai inedite forțe spirituale din secolul XX. în tinerețe, Gurdjieff a ținut legătura cu multe organizații hermetice, politice, oculte, filosofice, religioase și mistice. Deși a asistat la experiențe - și a avut destule care l-au fascinat, inclusiv o gamă largă de puteri oculte și stări modificate de conștiință, el era fundamentalmente nemulțumit că nu reușește să ia legătura cu o școală autentică de evoluție spirituală. La acel mo¬ment s-a hotărât să găsească o astfel de școală, dar și să pornească în căutarea străvechii cunoașteri pierdute.

O istorie ce nu poate fi verificată

Informațiile de mai jos sunt culese în întregime din lucrarea semiautobiografică a lui Gurdjieff, întâlniri cu oameni remarcabili și nu au fost niciodată coroborate independent, astfel că veridicitatea lor rămâne incertă. (Sentimentul meu este că, în cea mai mare parte, întâlnirile sună ca niște povești obișnuite de călătorie, adevărate. Dacă există ceva ce a fost înfrumusețat, cel mai probabil că are legătură cu unele dintre personajele principale din carte, care se poate să fi existat sau nu, și cu chestiunea Sarmoung - a se vedea mai jos). Cu toate acestea, cartea este foarte interesantă, descriind căutarea eroului arhetipal după Graalul înțelepciunii celei adevărate.
Pentru a-și facilita căutarea cunoașterii pierdute, Gurdjieff susține că a con-stituit, împreună cu câțiva, o organizație de aproximativ douăzeci de oameni, numită ”Căutătorii Adevărului”. Toți indivizii din acest grup aveau în comun o dorință profundă de a intra în legătură cu surse spirituale bona fide și, ca atare, puritatea intențiilor lor combinate le-a permis să realizeze multe. Au călătorit peste tot, de la Țara Sfântă și Egipt (unde Gurdjieff a lucrat o vreme ca ghid turistic), prin Asia Centrală și până în Tibet, Mongolia și Siberia. Au cercetat riguros ruinele arheologice și, în cele din urmă, au intrat în legătură cu dervișii Naqshbandi, o linie autentică provenită din misticii sufiți.
Undeva, pe la vârsta de douăzeci de ani, Gurdjieff a călătorit împreună cu Căutătorii Adevărului la Ani, în estul Turciei, în apropiere de granița cu Armenia. In jurul anului 1000 î.Hr., Ani fusese un centru urban major, rivalizând cu Bagdad sau Cairo, dar a devenit treptat o ruină, după ce a fost călcat de mongoli și de alți invadatori, de-a lungul secolelor. La vremea când a fost vizitat de Gurdjieff și de grupul său, Ani era un oraș-fantomă deja de peste 100 de ani.
Aflându-se acolo, Gurdjieff spune că el și prietenul lui Sarkis Pogossian, săpând prin ruinele unei biserici ponosite, au găsit niște pergamente vechi, sfărâmicioase. Pe ele era un text într-o formă arhaică de armeană, pe care nici Gurdjieff, nici Pogossian nu au reușit să o descifreze. Unul dintre pergamente le-a atras atenția în mod deosebit. Era o scurtă povestire a unui călugăr despre o frăție numită ”Sarmoung”. Gurdjieff și Pogossian și-au amintit că mai întâlniseră numele într-o carte armeană, intitulată Merkhavat și că era numele unei ”faimoase școli ezoterice” care își avea rădăcinile în Babilon, cu vreo 25 de secole înainte de Hristos. Mai departe, Gurdjieff susține că Frăția putea fi identificată până în anii 600 î.Hr., în vremurile lui Mohammad, dar după acea perioadă, toate urmele dispăreau. Atunci, el și Pogossian au trecut la o muncă intensivă de detectivi, concluzionând în cele din urmă că veriga esențială erau aisorii, descendenți ai asirienilor și că probabil Frăția Sarmoung încă se mai afla pe undeva în apropierea regiunii de graniță între Turcia și nord-vestul Iranului.
Desigur, toate astea sunt foarte romantice. Trebuie să nu uităm regiunea în care a trăit Gurdjieff. Ruinele orașului Ani se aflau la nici 30 de mile de Alexandropol, în nord-vestul Armeniei, care era centrul de reședință al lui Gurdjieff și al grupului său de căutători. întreaga zonă era un teren de joc fascinant pentru tineri și tinere dornice de aventură, iar în acele vremuri existau multe ruine deschise și părăsite. Arheologia încă mai era o știință primitivă, iar ideea de conservare istorică era recunoscută doar sporadic. Așadar, faptul că el și prietenii lui au putut să rătăcească prin ruinele unei biserici străvechi, să sape și să găsească lucruri este credibilă în întregime. Nu este sigur însă dacă povestea cu pergamentul este adevărată; este posibil ca acea parte să fie înfrumusețarea care apare atât de frecvent în istori¬siri ce implică o căutare personală, pentru a da savoare firului poveștii, în acest caz menite să fie o alegorie educativă.
Gurdjieff spune că ceea ce i-a atras atenția la legenda despre frăția Sarmoung a fost afirmația că frăția este custodele unei mari cunoașteri și a unor mistere secrete. Desigur, asta căuta și el. La scurt timp după aceea, el și Pogossian au pornit într-o excursie într-o vale unde, spuneau pergamentele vechi, se îndreptase frăția Sarmoung. Ulterior, Gurdjieff a spus că aceste pergamente fuseseră scrise cu peste 1.000 de ani înainte, astfel că ideea că frăția Sarmoung s-ar putea încă afla în valea aceea după atâta timp arată cât de pornit era să găsească niște răspunsuri.
în drum spre vale, Pogossian a fost mușcat de o insectă veninoasă și pentru a-i da timp să se refacă, cei doi s-au refugiat în casa unui preot armean. Acolo, Gurdjieff a descoperit încă un pergament vechi, ce aparținea preotului și care conținea o hartă. Preotul susținea că odată i se oferise o sumă mare de bani pentru acel pergament, dar că o refuzase, însă ulterior acceptase suma, în schimbul unei copii a hărții. Atunci Gurdjieff a cerut să o vadă și după ce a văzut-o a avut o reacție pu¬ternică - ”a fost cuprins de un tremur violent” - pentru că ceea ce văzuse acolo era lucrul la care se gândise luni de zile. A spus că era o hartă a ”Egiptului dinainte de nisip” - Egiptul așa cum arăta cu mii de ani în urmă, înainte de prima perioadă înregistrată de istorie egipteană (adică înainte de 3500 î.Hr). într-o zi, pe când preotul era plecat cu treburi, Gurdjieff s-a furișat în camera lui și a făcut pe furiș o copie a hărții.
Harta aceasta l-a făcut pe Gurdjieff să abandoneze temporar căutarea frăției Sarmoung în estul Turciei și l-a deviat către Egipt. Pe drum, s-a despărțit de Pogossian. Pe când se afla în Egipt și lucra ca ghid turistic, l-a cunoscut pe prințul rus Yuri Lubovedsky. (Este foarte amuzant cum descrie Gurdjieff ocupația de ghid: ”în...