Fizica sufletului

pag. 17-18

Ce anume supraviețuiește?

Cine ești după ce mori? Evident, după moarte nu mai poți fi o entitate fizică sau corporală. Prin urmare, e populară ideea unui suflet necorporal. Ți se spune că sufletul e cel care supraviețuiește morții corpului tău. Iar după moarte, sufletul merge fie în Rai, fie în Iad, în funcție de cum o scoți la capăt în Ziua Judecății de Apoi.
Imaginea pe care o au mulți oameni cu privire la ce se așteaptă să fie Raiul indică faptul că și în Rai ei se așteaptă foarte mult să aibă Eul intact, ca în filmele hollywoodiene. Pentru ei, Eul este sufletul. Totuși, împotriva acestei credințe pot fi ridicate obiecții.
Cum ajungem la identitatea cu Eul? E clar că experiențele prin care trecem, pe măsură ce ne maturizăm, ne modelează Eul. Amintirile acestor experiențe sunt păstrate cel mai probabil în creierul fizic. Mai mult decât atât, doar experiențele (cultura) nu reprezintă întregul Eu; pare logic ca și zestrea noastră genetică (natura) să aibă și ea rolul ei. Dar și genetica, și amintirile din creier sunt fizice. Odată cu moartea corpului și cu degradarea, în consecință, a acestor amintiri fizice, mai poate Eul să existe?
Un alt argument împotriva sufletului ca Eu a fost adus de psihologul Charles Tart (1990). Acesta subliniază că creierul și corpul sunt influențe stabilizatoare pentru iden¬titatea noastră. In vise, de exemplu, ne pierdem conștiința corpului fizic și uite ce se întâmplă! Identitatea noastră poate să treacă de la un corp la altul de mai multe ori în același vis; nu există prea multă stabilitate în acel ceva cu care ne identificăm. Același lucru se întâmplă cu pierderea simțurilor și cu substanțele psihedelice. Identitatea normală și stabilă pe care o avem în stare de veghe dispare în aceste stări de conștiință alterată. Tart consideră că asta poate să indice cum este starea alterată de conștiință pe care o atingem după moarte, dacă nu cumva există alte tipuri de procese de stabilizare despre care nu știm.
Astfel, natura sufletului, natura a ceea ce supraviețuiește după moarte, este o chestiune dificilă și controversată. Ea devine și mai controversată, și mai derutantă când ne uităm la imaginea acestui drum continuu al vieții și al morții din numeroasele culturi. Nu doar că e ceva ce supraviețuiește morții, dar acel ceva se întoarce într-un alt corp, într-o altă naștere, iar procesul continuă la nesfârșit.

Reîncarnarea

Imaginea sufletului care supraviețuiește fie în Rai, fie în Iad după moarte este, mai mult sau mai puțin, o imagine comună a culturilor iudeo-creștine. în alte culturi lucrurile stau oarecum diferit. Uneori - de exemplu în islam - diferențele sunt minore. însă alteori diferențele asupra perspectivei realității după moarte sunt de-a dreptul radicale. Hindușii din India, budiștii din Tibet și de peste tot (deși în budism conceptul sufletului este foarte subtil) și mulți oameni cu ascendență chineză și japoneză chiar din afara budismului cred în suflet și în Rai și Iad, însă pentru ei sejurul în Rai sau în Iad este doar începutul călătoriei. în aceste culturi, Raiul și Iadul sunt rezidențe temporare, iar apoi sufletul trebuie să se reîntoarcă pe pământ. Cât urmează să stai în Rai sau în Iad depinde de karma ta, un concept al cauzei și efectului ce dispune de o rampă a binelui și a răului, dar cu o diferență majoră.
Când faci bine sporește karma bună, iar faptele rele sporesc karma rea din rampa ta karmică - ca și în creștinism. Karma rea este, desigur, nedorită; de exemplu, mulți chinezi se tem că, dacă faptele lor pământești sunt foarte rele, în viața următoare se vor naște ca șobolani sau chiar viermi, însă nici karma bună nu poate face roata să nu se mai...