pag. 27-28
INTRODUCERE
Afirmația lui Sigmund Freud că civilizația se bazează pe subjugarea
permanentă a instinctelor umane a fost adesea considerată ca un adevăr
de la sine înțeles, întrebarea sa dacă suferința cauzată astfel
indivizilor a fost pe măsura beneficiilor culturii nu a fost luată prea
în serios - cu atât mai puțin cu cât Freud însuși considera procesul ca
fiind inevitabil și ireversibil. Satisfacerea liberă a nevoilor
instinctuale ale omului este incompatibilă cu societatea civilizată:
renunțarea și amânarea satisfacției sunt condițiile obligatorii ale
progresului. ”Fericirea”, spunea Freud, »nu este o valoare culturală”.
Fericirea trebuie subordonată disciplinei muncii, ca activitate totală,
subordonată reproducerii monogame, subordonată sistemului stabilit al
legii și ordinii. Cultura înseamnă tocmai sacrificarea metodică a
libidoului, devierea sa, impusă în mod rigid, spre activități și
expresii socialmente utile.
Sacrificiul a dat roade: în zonele de civilizație avansate din punct
de vedere tehnic, cucerirea naturii este practic completă și sunt acum
satisfăcute nevoile sporite ale unui număr tot mai mare de oameni. Nici
mecanizarea și standardizarea vieții, nici pauperizarea psihică, nici
caracterul distructiv, tot mai mare, al progresului actual nu oferă o
bază suficientă pentru punerea sub semnul întrebării a ”principiului”
care a guvernat progresul civilizației occidentale. Creșterea continuă a
productivității face ca promisiunea unei vieți și mai bune pentru toți
să pară tot mai realistă.
însă progresul pare a fi strâns legat de sporirea lipsei de
libertate. De la un capăt la celălalt al lumii civilizate industriale,
dominația omului de către om crește în anvergură și eficiență. Această
orientare nu apare ca un regres accidental, tranzitoriu, pe drumul
progresului. Lagărele de concentrare, exterminările în masă, războaiele
mondiale și bombele atomice nu sunt o ”recădere în barbarie”, ci
plantarea liberă a realizărilor științei moderne, a tehnologiei și
dominației. Iar cea mai eficientă subjugare și distrugere a omului de
către om are loc la apogeul civilizației, când achizițiile materiale și
intelectuale ale omenirii par să permită crearea unei lumi cu adevărat
libere.
Aceste aspecte negative ale culturii din ziua de azi ar putea să
indice caracterul învechit al instituțiilor stabilite și apariția unor
noi forme de civilizație: reprimarea este, poate, cu atât mai viguros
menținută cu cât devine mai inutilă. Dacă ea trebuie într-adevăr să țină
de esența civilizației ca atare, atunci întrebarea lui Freud
referitoare la prețul civilizației ar fi fără sens - pentru că nu ar
exista nicio alternativă.
însă, chiar teoria lui Freud oferă argumentele pentru a respinge
identificarea civilizației cu reprimarea. Această problemă trebuie
repusă în discuție pe baza realizărilor teoretice freudiene. Constituie,
oare, interrelația dintre libertate și reprimare, productivitate și
distrugere, dominație și progres principiul civilizației? Sau această
inter-relație rezultă doar dintr-o anumită organizare istorică a
existenței umane? în termeni freudieni, este conflictul... |
Adevăr Divin
