Ghidul unui cuplu ocupat

pag. 28-29

SOLUȚIE RAPIDÃ

Întrebare: De când ne-am căsătorit, anul trecut, soțul meu și cu mine parcă ne contrazicem pe orice subiect - fie important, fie mărunt. De exemplu, el e obsedat de curățenie și se enervează dacă las o pereche de pantofi în sufragerie. Cred că nu este mare lucru în comparație cu faptul că el vine târziu de la muncă fără să se obosească să mă sune ca să mă anunțe. Pe de o parte, atât de multe dintre certurile noastre par să pornească de la chestiuni relativ minore, încât mă întreb dacă au vreo importanță; pe de altă parte, aceste neînțelegeri încep să ne afecteze căsnicia.
Răspuns: Ai dreptate - multe certuri care par mărunte pot să afecteze sentimentul de încredere și prietenie dintre partenerii de cuplu, Însă pot constitui și punctul de pornire al unor conversații minunate despre cum ar trebui să fie ”noua normalitate” din familia voastră. Fiecare dintre voi a venit în căsnicie cu obiceiuri, preferințe și tradiții din anii copilăriei - dintre care majoritatea sunt considerate a fi parte din ”normalitate”. Ca orice cuplu, de la proaspeții logodnici până la cei căsătoriți de zeci de ani, trebuie să începeți să discutați despre ceea ce va fi ”normal” în familia voastră. Undeva între perfecțiune și haos, între definiția ta despre normalitate și cea a partenerului, trebuie să găsiți o cale de mijloc. Buna funcționare a căminului și calitatea relației voastre depind de asta. Fișele de lucru ”Normalitatea pentru el - Normalitatea pentru ea” vă pot ajuta să vă comunicați unul altuia vederile și dorințele individuale și apoi să negociați modul în care ajungeți la așteptări acceptabile pentru amândoi. (Notă: O fișă de lucru ”Normalitatea pentru el - Normalitatea pentru ea” este inclusă în fiecare capitol al acestei cărți.)

De exemplu, aceasta înseamnă că, dacă ceea ce prețuiești mai mult este să-ți clădești o carieră și să faci bani, relațiile tale cu ceilalți vor avea de suferit. Dacă nu ești dispus să-ți negociezi standardele sau dacă ai obiceiul de a critica, de a vorbi nepoliticos sau de a le menționa altora greșelile partenerului ori ale copiilor, te poți aștepta la atitudini și acțiuni similare din partea lor și la un cămin care să fie un loc neplăcut pentru toți. Nicio persoană întreagă la minte nu-și stabilește drept...

Comunicarea în familie

Cu 15 ani în urmă, Kathy și cu mine ne-am decis să împărțim spațiul de birou de acasă. Avea sens - pe hârtie. Urma să fim în același loc în același timp când proiectele aveau să reclame aportul nostru comun. Puteam să ne ocupăm mai mult timp împreună de copii și de responsabilitatea de a câștiga bani. Când unul dintre noi era plecat din localitate sau presat de un termen-limită, celălalt putea să-i preia responsabilitățile de părinte și în privința sarcinilor casnice. După cum am spus, planul arăta bine pe hârtie.
Realitatea s-a dovedit a fi o cu totul altă poveste. Cuvintele și sentimentele afectuoase s-au transformat în oftaturi adânci și frunți încruntate, înainte de a împărți același spațiu, amândoi ne obișnuisem să fie liniște în timp ce lucrăm. Acum trebuia să ascultăm convorbirile telefonice ale celuilalt, vorbitul cu voce tare când celălalt se simțea frustrat și bușitul exasperat în tastatură când tehnologia se revolta. Ne așteptam ca fiecare dintre noi să-și dea seama când aveam nevoie de liniște. Mă așteptam ca soția mea să mă binedispună atunci când eram stresat. Ea se aștepta ca eu să înțeleg importanța mediului ambiental: voia ca biroul ei să fie plin de culoare, creativ și ”drăguț”. Acest lucru s-a dovedit dificil, deoarece partea mea de cameră arăta de obicei ca după un bombardament. Ba mai rău, se aștepta ca eu să mă întrerup din orice și să o ajut să rezolve diverse probleme; și, sincer să fiu, mă așteptam ca ea să facă același lucru pentru mine. Curând, s-a pus problema: e posibil ca niște parteneri de cuplu iubitori, înțelegători să se transforme în niște monștri care se devorează pe ei și pe puii lor? Probabil că răspunsul este da. în unele zile, dacă una dintre progeniturile noastre nevinovate venea în birou și punea o întrebare simplă, cum ar fi ”Ce e de mâncare la cină?”, unul dintre noi ar fi fost în stare să-i rupă gâtul. Pe măsură ce tensiunea creștea aproape palpabil, un lucru a devenit clar: trebuia să facem niște schimbări pentru că lucrul împreună nu funcționa.