pag. 11-12
Dacă însă se ține cont de cele
zece Sfere (Daath fiind situat peste ”Prăpastie”), cele șapte niveluri
pe care sunt ele situate se pot asocia cu cele șapte niveluri de
dezvoltare ale omului. În acest sens, majoritatea noastră, a
pământenilor, ne găsim situați pe Sferele 7-10. Cei care au reușit să
ridice Vălul Cunoașterii, al Adevărului, sunt situați pe Sferele 4-6,
fiind ”Inițiații”. Cei care au trecut de ”Prăpastie”, care au avut acces
și la partea ascunsă a Cunoașterii (Daath) sunt ”Marii Inițiați”,
găsindu-se pe Sferele 1-3.
Fiecare Sferă prezintă o serie de asocieri cum sunt Semnele
planetare și zodiacale, Metale, Pietre (semi)prețioase, literă din
Alfabetul sfânt (ebraic), Trigramă etc. La rândul lor și Căile au o
serie de asocieri, principalele fiind trecute în continuare. Dintre
toate aceste asocieri, cele cu Arcanele Tarotului reprezintă una din
cele mai importante; Arcanele majore fiind asociate Căilor, cele minore
cifrice Sferelor, iar cele minore figurative Elementelor și prin aceasta
Sferelor 7-10. În conformitate cu cabaliștii implicați și în studiul
Tarotului, setul de Arcane Toth sunt cele mai apropiate Copacului, dar
poate fi folosit oricare alt set ”clasic” (cel de Marsilia, cel egiptean
etc), cu condiția ca să respecte simbolistica și cromatica Tarotului.
Nu putem încheia această succintă prezentare a Copacului Sephirotic
al Cabalei fără a aminti relația dintre această imagine și rugăciunea.
Astfel, există o ”formulare” cabalistică a Rugăciunii Domnești (”Tatăl
nostru”), urmând calea marcată prin ”Fulgerul Divin”, calea pe care se
consideră că coboară Lumina din Luminile nemanifeste (Ain -
Negativitatea; Ain Soph - Nelimitarea și Ain Soph Aur - Lumina
nelimitată) până în lumea materială reprezentată prin Malkuth: ”Tatăl
nostru care ești în Cer (1), sfințească-se numele Tău (2), vie împărăția
Ta (3), facă-se voia Ta (Daath), precum în Cer, așa și pe Pământ
(4). Pâinea noastră cea spre ființă (5) dă-ne-o nouă astăzi (6) și ne
iartă greșelile noastre (7), precum și noi iertăm greșiților noștri (8).
Și nu ne duce pe noi în ispită (9) ci ne izbăvește de cei rău (10). Că a
Ta este împărăția (9), puterea (Daath) și slava (1), în veci, Amin
(Ain-urile).”
În fine, dar nu în ultimul rând, amintim existența unui dans ritual
pe Copacul Vieții, a unei terapii cabalistice, ultima incluzându-se
între terapiile complementare, a unor tehnici meditative axate pe Cabala
etc.
Literatura cabalistică este extrem de vastă. La începutul acestor
cuvinte am amintit de cele două lucrări considerate ”de bază” în orice
studiu cabalistic (Sepher Yetzirah și Sepher-ha-Zohar), care au cunoscut
o serie întreagă de transcrieri, traduceri și copieri (cu diferențe mai
mici sau mai mari între ele). Dintre cabaliștii moderni pot fi amintiți
Wynn Westcott și MacGregor Mathers, Eliphas Levi, Papus, Israel
Regardie, DionFortune, Aleister Crowley, rabinul Isaac Kook și Gerschom
Scholem, Franz Bardon, lista putând continua la nesfârșit.
În anexa prezentată sunt de asemenea reproduse o copie a Sistemului
Sephirotic, atribuită lui Athanasius Kircher (după ”Oedipus Aegyptiacus”
- Oedip egipteanul, Roma, 1562), precum și o reproducere a alfabetului
ebraic, împreună cu asocierile cu literele latine și valoarea gematrică a
caracterelor.
SIMBOLISTICA DIN INTERIORUL SEPHIROȚILOR
Sephiroții, Sferele sfinte, sunt reprezentate în cele ce urmează sub
forma unor cercuri, având marcate Căile de legătură cu Sferele
alăturate. |