Această carte a luat ființă datorită căutărilor mele în a afla cum
să-mi mențin o relație armonioasă clădită pe încredere, respect reciproc
și iubire cu adolescentul din viața mea.
Susține conștient adolescența: ghid practic de psihologie cuantică
39.00RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Susține conștient adolescența” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Suntem ființe eterne, magnifice și venim în acest plan pentru evoluție în armonie.
Această carte a luat ființă datorită căutărilor mele în a afla cum
să-mi mențin o relație armonioasă clădită pe încredere, respect reciproc
și iubire cu adolescentul din viața mea.
În urma cercetărilor și studiilor efectuate am dedus următoarea
concluzie: în funcție de cum și cât este susținut adolescentul pe
întreaga perioadă între 12-24 de ani. atunci când în creierul lui sunt
transformări cerebrale majore, acesta va deveni un adult echilibrat
mental, emoțional și spiritual.
Perioada adolescenței este perioada în care te formezi ca Om.
Adolescenții au nevoie să fie văzuți, să fie simțiți și să se simtă în
siguranță. Noi ca părinți avem menirea să fim conectați cerebral în
permanență cu ei pentru ca ei să se simtă înțeleși, securizați și
protejați. De aceea atunci când îi iubești divin pe copiii și apoi pe
adolescenții din viața ta. ești acolo în prezent, în realitatea lor;
astfel poți vedea frumosul din nimic, liniștea din haos și creația în
mișcare.” (Niculina Gheorghiță)
Cuprins:
Introducere ... 13
Capitolul 1: Cum funcționăm ca oameni în și pentru armonie ... 21
Capitolul 2: Creierul uman în perioada adolescenței și activarea corpurilor subtile ... 41
Capitolul 3: Conectarea cerebrală și nevoia de relaționare ... 63
Capitolul 4: Înțelege adolescența ... 87
Capitolul 5: Securizează adolescența ... 109
Capitolul 6: Creează conștient armonia cu adolescența ... 127
Capitolul 7: Susține conștient adolescența - exerciții practice ... 139
Bibliografie ... 157
Fragment:
pag. 35-36
Când ai așteptări tu de fapt
nu te deschizi spre a aduce în plan concret geniul din tine. Când ai
așteptări nu poți vedea frumosul, binele sau ce ai de învățat dintr-o
acțiune sau alta.
Acele așteptări create pe evenimente trecute te țin în stres și
neliniști legate de derularea viitorului. Atunci când ceea ce aștepți nu
se întâmplă, energia vieții se duce în sigiliile doi și/sau trei și
ajungi în poziția de victimă și/sau de călău.
Detașarea este starea în care accepți ceea ce ți se întâmplă ca
fiind o creație proprie unde nu există vinovați (nici imaginari, nici
reali) ci doar oportunități prin care tu înveți ceva despre tine, poți
să te cunoști mai bine și să acționezi altfel.
Cred că știți după câte încercări nereușite a fost inventat becul de către Edison.
Dacă nu, vă spun eu. Edison avea diverși colaboratori cărora le
spunea cum să facă să creeze becul. Aveau diverse încercări, iar după
fiecare încercare nereușită îi spuneau lui Edison: ”Nu vom reuși să
facem ce vreți dumneavoastră”. Iar el le răspundea: ”Este prima, a
zecea, a o suta oară în care am aflat că nu așa se face”. Cu aceste
răspunsuri la a 1000 încercare a ieșit becul. Asta înseamnă geniu. În
orice nereușită vedea o oportunitate de a face altfel.
Dacă el avea așteptări se oprea de mult și noi am fi văzut și azi la
lampă cu gaz. Îi mulțumim pe această cale că a crezut că poate aduce
din dimensiunea superioară această invenție, ca azi noi să ne putem
ocupa de creații mult mai subtile și profunde.
Când ești detașat te manifești ca în exemplul de mai sus.
Pentru a crea starea de detașare și a vă crea la nivel cerebral o
conexiune neuronală vă recomand afirmația: ”Eu sunt dintotdeauna
detașare.”
Spunând această afirmație lent, ca și cum fiecare cuvânt pătrunde
prin mijlocul capului vostru în fiecare celulă a corpului fizic, ca și
cum s-ar odihni în interiorul structurii ADN, veți implementa încă de la
nivel cerebral această necesitate a detașării. Prin această concentrare
veți tăia sau desface conexiunile neuronale în care vă făceați
așteptări legate de tot și toate. Ieșiți din stres și neliniște legat de
acțiunile viitoare, legat de viitor și astfel vă veți aduce bucuria și
pacea în manifestare, pentru că veți fi în prezent.
Starea de detașare este starea necesară pentru a putea crea ceva nou
și diferit. Este o stare prezentă în perioada adolescenței. Ei sunt
foarte detașați și pot face doar ce vor, fără a se stresa de ceva.