Dinu C. Giurescu, licențiat al Facultății de Istorie – Universitatea București, doctor în istorie al aceleiași facultăți; vechimea în învățământ – 42 de ani. A publicat studii și volume privind istoria românilor în sec. XIV-XVI, îndeosebi.
După 1990 și-a îndreptat atenția spre anii 1941-1989. Lichidatorii, 1947 reprezintă al treilea volum al anilor instaurării controlului complet al Partidului Comunist Român asupra țării (Uzurpatorii, 1945 și Falsificatorii, alegerile din 1946).
În curs de elaborare, tot pentru Editura Enciclopedică, sinteza România 1948-1989, o analiză pe multiple planuri al regimului democrat-popular și socialist.
Semnarea și ratificarea Tratatului de pace cu România în 1947 a dat cale liberă guvernului să-și pună în aplicare planurile, fără restricții. Arestarea oponenților politici, scoaterea în afara legii a Partidului Național Țărănesc (Iuliu Maniu) și condamnarea liderilor săi, încetarea activității partidelor Național Liberal (Constantin I.C. Brătianu) și Social Democrat Independent (Constantin Titel Petrescu), scoaterea de la guvernare a Liberalilor-Tătărescu au însemnat, în final, desființarea completă a pluralismului politic ce exista începând din anii Unirii Principatelor, sub Cuza Vodă. Controlul economiei de către stat, sistemul de cote obligatorii din producția agricolă, reducerea drastică din armată, epurarea masivă a corpului didactic universitar, introducerea „asesorilor populari” în instanțe și abdicarea silită a Regelui Mihai I – toate impuse în 1947 – au așezat România în antecamera „Republicii populare”, votată, în 45 minute, la 30 decembrie 1947. România, așa cum s-a dezvoltat începând din 1859, își încheie drumul în 1947. |