Era o zi ca oricare alta. 29 decembrie 2013, o zi care se va
dovedi nefastă pentru Michael Schumacher. Soarele strălucea pe cer, iar Michael
plecase, însoțit de câțiva prieteni, să schieze pe pistele din stațiunea Les
Trois Vallées. Nimeni nu bănuia că avea să aibă loc un tragic accident, care
avea să îi schimbe viața acestuia pentru totdeauna…
În timp ce cariera excepțională a celui mai de succes pilot din istoria
Formulei 1 nu mai era un secret pentru nimeni, Schumacher a dorit mereu să-și
protejeze viața privată, separând cu strictețe sfera personală de cea
profesională: acasă era un soț și un tată iubitor, în timp ce pe circuit era un
adevărat robot – rece, perfect, intangibil, având totul sub control. Renumita
jurnalistă sportivă Karin Sturm este una dintre cele mai bune cunoscătoare ale
evoluției lui Schumacher. Bunăoară, puțin știu cât de importanți au fost mereu
pentru el prietenii din copilăria petrecută în orașul său natal, Kerpen, care
l-au însoțit, de altfel, adesea, la competiții. Soția sa, Corinna, cu care s-a
căsătorit în 1995, este o parteneră de nădejde, care îl susține întotdeauna și
mai ales în situațiile dificile.
În plus, Karin Sturm dă cuvântul, în volumul de față, multor persoane din
domeniul automobilismului care i-au intersectat devenirea, oferind, astfel,
prima biografie completă, care oferă informații atât despre viața privată, cât și
despre cariera lui Michael Schumacher.
Nu pot să mă las, pur și simplu, de lucrurile care îmi fac plăcere, doar pentru
că sunt prea riscante. Dacă vreodată mi se va întâmpla ceva, atunci asta a fost
să fie soarta mea.
♣ Michael Schumacher
Tragicul accident de schi al lui Michael Schumacher din decembrie 2013 a șocat
întreaga lume. Este de-a dreptul ironic că septuplul campion mondial de Formula
1 a scăpat teafăr și nevătămat din cursele sale nebunești, pentru a se
accidenta crunt pe o pârtie din Alpii francezi, unde își petrecea vacanța
alături de familia sa. Jurnalista Karin Sturm, cu o experiență de peste 30 de
ani în domeniul automobilismului și o prezență constantă în lumea Formulei 1,
l-a cunoscut pe Michael Schumacher încă de la începuturile carierei sale. În
biografia de față, ea a ales să prezinte întreaga viață a acestuia, bazându-se
pe declarațiile cunoscuților lui și înfățișându-l, astfel, dintr-o perspectivă
umană, personală. |