Aceasta nu este o biografie a lui Leonard Cohen. Leonard
Cohen însuși furnizase deja, pe când avea 29 de ani, cea mai bună descriere cu
putință a vieții sale într-o scrisoare adresată Canadian Broadcasting
Corporation. Iat-o aici, în întregime: ,,M-am născut la Montreal pe 21
septembrie 1934. Numărul pașaportului meu este 5-017560. Am ochii căprui”. A
trimis această scrisoare pentru a se înscrie cu cea mai recentă carte a sa de
poezii, Flowers for Hitler, la un concurs pentru tineri scriitori. Poate
că l-ar fi ajutat mai mult dacă ar fi menționat cele două volume anterioare de
poezie, ambele bine primite, faptul că avea o oarecare reputație sau premiile
pe care le câștigase până atunci. Nu a făcut-o. Ceea ce urma să fie evaluat era
opera sa, iar orice părticică din viața lui personală pe care se simțea
suficient de confortabil ca să o împărtășească străinilor, avea să-și găsească
locul, după un proces de ușoară sublimare, într-o carte. Sau într-un album: în
anii ce vor urma, ca muzician celebru, el a rămas reticent în a divulga prea
multe despre sine. În interviuri va spune că singurele răspunsuri care contează
se găsesc în cântecele sale.
• LIEL LEIBOVITZ
Așadar, ce ne spune nouă profetul Cohen? Și de ce-l ascultăm cu atâta atenție?
Acestea sunt întrebările ce stau în centrul cărții de față. Nu-i ușor să le
găsești răspuns; unele teme, precum teologia sau rock”n”roll-ul sau orgasmele,
își pierd adesea prospețimea dacă sunt închise între paginile unei cărți, iar
opera lui Leonard Cohen este obsedată, în egală măsură, de toate trei. Pentru a
le studia fără a le priva de vitalitate, ele trebuie observate în mediul lor
natural. Uneori, sunt cel mai bine înțelese atunci când sunt văzute prin prisma
unei anumite povești din viața lui Cohen; alteori, implică meditații mai
profunde. Te poartă prin domeniile escatologiei iudaice și budismului zen, ale
poeziei canadiene și rock”n”roll-ului american, ale dorinței trupești și
lăcomiei de câștig. Nu sunt întotdeauna accesibile rațiunii. Dar ele ni l-au
dat pe omul nostru și, odată cu el, ne-au oferit permisiunea de a reconsidera
genul de sentimente – harul, mântuirea – care, până târziu în adolescența
noastră ca specie, ne-au ocupat cea mai mare parte a timpului, iar acum, când
suntem cu toții maturi, sună prea sălbatic pentru a fi relevante și prea
periculos pentru a mai bântui altundeva decât în cușca unei discipline
intelectuale. Și singurul cuvânt ce se cuvine rostit, în schimb, este: Aleluia!
• Liel
Leibovitz
|
Adevăr Divin
