„ N I M E N I N U E S T E S U F I C I E N T D E B O G A T C A
S Ã Î Ș I R E C U P E R E Z E T R E C U T U L.“
Oscar Wilde
Cu ce
sunt mai buni decât noi? Sunt mai deștepți, mai abili sau pur și simplu
mai norocoși? Să fie actuala generație de bogați diferită de cele din
trecut?
Trebuie să recunoaștem că suntem obsedați de ei, îi invidiem
și îi detestăm în egală măsură, le citim cu aviditate indiscrețiile
amoroase din presă și studiem listele cu averile lor incomensurabile, pe
care le spulberă peste noapte.
Între ascensiune și decădere, între iubire și disperare, din sala tronului până pe punțile celor mai luxoase iahturi.
D O U Ã M I I D E A N I D E O P U L E N Ț Ã Ș I U N C A R U S E L
A L S Ã R A C I L O R B O G A Ț I .
Marcus
Licinius Crassus • Alain le Roux • Mansa Musa • Cosimo de’ Medici •
Francisco Pizarro • Ludovic al XIV-lea și Akhenaton • Jan Pieterszoon și
Robert Clive • Familia Krupp • Andrew Carnegie • Mobutu Sese Seko •
Boris Berezovski • Mihail Hodorkovski • Roman Abramovici • Vladimir
Gusinski • Vladimir Putin • Mark Zuckerberg • Larry Page • Serghei Brin •
Steve Jobs • Bill Gates • Carlos Slim • Warren Buffett • Pierre Omidyar
• Jimmy Cayne • Dick Fuld • Goldman Sachs • Lloyd Blankfein • George
Soros
„…Așa am început să fiu fascinat de superbogații globali, de stilul lor de viață, dar mai ales de psihologia lor.
O
lume paralelă care își încasează bonusurile, care călătorește în
jeturile ei private spre insulele ei private, într-un joc nebun de-a
filantropia, sub lumina reflectoarelor. Cum au ajuns la succes? Dacă
succes este cel mai potrivit termen pentru bogăția venită peste noapte.
Și prin ce s-au distins?“ - JOHN KAMPFNER
Cum se îmbogățesc
oamenii? Prin mijloace cinstite și mârșave, prin spirit întreprinzător,
prin spoliere și prin moștenire. Creează piețe și le manipulează.
Înfrâng concurența sau o elimină. Câștigă sau cumpără influență printre
liderii politici și elitele culturale și sociale. De mai mult de un
secol încoace, în politica americană nu se ascunde această legătură; de
fapt, ea este celebrată. Cu cât e mai extravagantă reuniunea de
strângere de fonduri, cu atât mai obligați se simt politicienii să
asiste.
Cei 1 sau 0,1% din vârf sunt cu adevărat globalizați. Ei
pot veni și vin cu adevărat din toată lumea, dar ajung în aceleași
locuri. Se întâlnesc în puncte bine știute. Poposesc la Londra, la
Singapore și la Zürich, grație filozofiei neiscoditoare, de genul „nu
punem întrebări“, a guvernelor și băncilor de acolo, grație indulgenței
lor în privința impozitelor. Cumpără proprietăți la Paris și New York și
acostează cu iahturile pe țărmul dintre Saint-Tropez și Portofino. Își
confirmă reciproc stilul de viață și valorile; vorbesc aceeași limbă.
„Vile
și castele în stil francez, gotic, italian, baroc și oriental erau
înșirate pe ambele părți ale Fifth Avenue, în vreme ce case acoperite cu
șindrilă, ca niște piese de puzzle de dimensiuni uriașe, dominau zona
Newport. Unul își dorea un pat din stejar și din abanos sculptat,
incrustat cu aur, de 200 000 de dolari. Altul își decora pereții cu
email și cu aur în valoare de 65 000 de dolari. Ș;i aproape fără excepție
prădau comorile de artă ale Europei, goleau castele medievale de
sculpturi și de tapiserii, smulgeau scări și plafoane întregi de acolo
de unde stătuseră secole întregi plasându-le în contextul unei epoci
artificiale ca să simuleze grandoarea feudală.“
Așa scria Matthew Josephson în cartea lui din 1934, intitulată cât se poate de nimerit Baronii briganzi.
Autorul, asemenea altora de dinainte și de după el, era în același timp
captivat și îngrozit de etalarea averii. Ne vorbește insistent despre
corupția politică, concentrarea bogăției, prostul-gust și frământările
maselor. Dar lucrarea lui este semnificativă pentru perioada de
stagnare care a precedat New Deal deoarece a demonstrat limpede că
baronii briganzi își obținuseră bogățiile nemeritat, iar imaginea
construită de ei despre sine era doar o iluzie.
China
și Rusia contemporane prezintă aceleași condiții perfecte de a strânge
rapid sume enorme existente și în timpul Republicii romane, în Italia
renascentistă și în Statele Unite după Războiul Civil. Cu cât e mai mare
riscul, cu atât mai mare e și premiul: absența unei societăți civile
transparente a favorizat un anume gen de afaceriști, perfect capabili de
supraviețuire și de abordarea flexibilă a eticii.
La fel se poate
afirma și despre occidentalii care au încheiat afaceri cu ei și le-au
făcut servicii. Omenirea dă în continuare din coate, s-a schimbat doar
sensul.
Dacă din Evul Mediu târziu și până la sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial europenii s-au năpustit în noile teritorii ca să
le extragă și să le exploateze bogăția, acum politicienii din țările
cândva bogate au ajuns în postura de a veni cu basca în mână. Imaginea
unui prim-ministru britanic și a altor lideri ploconindu-se la Moscova
și la Beijing – implorând să se facă investiții la ei în țară, în
condițiile stabilite de gazde – devine tot mai familiară. Schimbarea e
legată nu doar de geografie și de raporturi de putere. Ea marchează
revenirea unui mod autoritar de a face afaceri, cu dinții și cu
ghearele.
Mai presus de toate, o achiziție l-a propulsat pe Roman
Abramovici pe scena globală: Chelsea Football Club. Nicio achiziție nu
se mai bucurase de asemenea publicitate până atunci, și se pare că nici
după aceea. Abramovici era o întruchipare a omului realizat prin forțe
proprii: a început ca vânzător ambulant la sfârșitul anilor 1980,
vânzând orice, de la rațe de cauciuc și păpuși la anvelope reșapate.
Prietenia cu Berezovski, întâlnit în 1992, i-a deschis drumul pe scena
cea mare. Trei ani mai târziu, cei doi au cumpărat pachetul de acțiuni
de control al firmei petroliere Sibneft în cadrul planului de
„împrumuturi contra cotă-parte“ din timpul lui Elțin.
Puțini
dintre superbogații zilelor noastre se bucură de o faimă atât de proastă
ca bancherii. De la crahul economic din 2008, acești stăpâni ai
universului au fost aproape unanim făcuți responsabili de aducerea
economiei occidentale în pragul dezastrului. Alții sunt poate mai de
prost-gust (șeicii), mai bogați (geeks) și mai dubioși
(oligarhii), însă doar bancherii au devenit sinonimi cu tot mai acuta
inegalitate și injustiție. Să fie statutul lor de țapi ispășitori
rezultatul hotărârilor luate de ei, al trăsăturilor de caracter – sau al
ghinionului? |
Adevăr Divin
