„Brâncoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitat și
brutal, ci un intelectual în toată puterea cuvântului, care scria scrisori
și ținea un soi de jurnal intim, practica regulat arta oratoriei, cunoștea
numerologie și stăpânea meșteșugul cifrării, iar palatele, bisericile și
mănăstirile care au rămas de la el poartă apăsat amprenta gustului său
artistic: unul, spun specialiștii, de cel mai bun nivel. […] Pasiunea
sa reală pentru carte, pentru cuvântul frumos, scris sau
rostit, pentru arhitectură și pictură, pentru gastronomia rafinată și
enologie, pentru costume și ceremonial îl scoate din tiparul
conducătorului feudal și-l înscrie într-o paradigmă a domnitorului
complex, care anunță, de fapt, zorii epocii moderne.”
• Răzvan
Voncu
„Aceasta este, de fapt, marea lecție a lui Constantin Brâncoveanu.
Pentru el, Țara Românească nu a fost doar un teritoriu care, bine
administrat, să le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranță
personală și de prosperitate materială. Un stat nu înseamnă doar poliție și
justiție dreaptă, sănătate și economie. O țară există, de fapt,
atât timp cât produce cultură. Iar diriguitorul treburilor publice
are obligația de a le furniza cetățenilor nu numai prosperitate și
siguranță materială, ci și acces la cunoaștere și cultură. Domnia lui
Brâncoveanu și personalitatea sa au fost un aliaj fericit între material și
spiritual. Un aliaj în care mintea a fost stăpână pe materie, nu
invers.” • Ionuț Vulpescu
|
Adevăr Divin
