Și care ar putea fi sintetizată astfel: romanul, ca gen
narativ, se bazează pe patru dimensiuni principale: dimensiunea demiurgică, cea
problematică, dimensiunea diegetică și, în fine, cea simfonică. Prima dintre
ele, dimensiunea demiurgică, se întemeiază pe un raport specific între eul
actorial / referențial și un spațiu intern / extern, însumând tendințe de
confundare / limitare între un autor / cititor (critic) și existența interioară
/ exterioară, cu tendințe de definire cantitativă extensiv / limitative, cât și
cu forțe de coerență și unificare ca și cu forțe de automișcare și
autodefinire, pe fragmente și în întreg, și prezentându se în stare fluidă,
prin fragmentarism și pluralitate, o anumită tensiune de deschidere a
închiderii și o retragere / avansare a principiului auctorial.
Cea de a doua
dimensiune a romanului ca gen narativ, dimensiunea problematică, este, în
această variantă a narativității, în același timp, deschisă spre libertatea
totală, dar închisă în propriul ei program în care se impune conținutul,
materia romanescă, substanța ei pur epică, cu determinările ei cantitative,
conturul unitar și coerența ei, ca și încheierea, finalitatea, prin treptele
succesive de gradare și mijloacele narative specifice. Dimensiunea diegetică
subsumează propria mișcare, mișcarea actanților și semnificația întâmplărilor.
În fine, dimensiunea simfonică se constituie începând cu construcția simfonică
a cerului și continuând cu armonia / dizarmonia de grupuri și în ansamblu,
pentru ca să cuprindă funcționarea a ceea ce am putea numi normele orchestrării
și care ar fi să fie, pe rând și împreună, norma contrastului, cea a
similitudinii, apoi norma contrastului atenuat / accentuat ca și norma
similitudinii atentuate / accentuate, norma seriilor lineare gradate, norma
seriilor paralele, și norma seriilor mixte, toate împreună concurând la și
construind armonia întregului. Ceea ce particularizează demersul exegetic al
lui Mircea Tomuș este faptul că el discută critic, pe larg, absolut toate
abordările critice dedicate acestei capodopere a narativei românești, de la
Pompiliu Constantinescu la Perpessicius, de la G. Călinescu la Mihail
Sebastian, de la Ovidiu Cotruș la Al. George, de la Al. Oprea la Vasile
Lovinescu, de la Nicolae Manolescu la Ioan Derșidan, de la Vladimir Streinu la
Petru Mihai Gorcea, de la Ovid S. Crohmălniceanu la Tudor Vianu și alții.
|