Adevăr Divin
Noi în secolul XXI (vol. 2)
Autor(i):
Editura:
Editura:
Cartea Daath
| Numai ȋmpreună și ascultându-ne unii pe alții putem face acele schimbări necesare trecerii de la război la pace, de la ură la armonie, de la competiție și invidie la cooperare și compasiune, de la o lume a falsității la o lume a Adevărului și a Iubirii.Schimbarea suntem NOI. |
Noi în secolul XXI (vol. 2)
35.00 31.50 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
| Sensul acestei colecții este evident din însuși titlul său. Pluralul NOI reflectă adunarea a cel puțin doi autori între copertele unei cărți, autori care să vorbească despre noi, oamenii acestui prezent al secolului XXI. Fie că folosesc cuvântul sau imaginea, fie că folosesc forme diferite de expresie a gândurilor lor, autorii își adună sufletul și mintea la un loc dăruindu-le lui NOI. Acest concept s-a născut firesc din nevoia conștientizării limitelor care ne separă pe noi, oameni ai aceleiași omeniri, din nevoia îndepărtării acestor granițe nefirești și iluzorii ce stau între sufletele noastre. Dacă inițial am pornit la drum cu ideea de a oferi acest forum celor mai proaspeți observatori ai lumii, foarte curând am înțeles că mă contraziceam singură. Nicio limită de vârstă, nicio limită de stil nu puteau exista. De exprimare, da, bineînțeles, căci nu aș avea cum tipări un film. Poate doar scenariul lui. Primul volum a zguduit adulții cititori ai mărturisirilor și expresiilor pe care autorii adolescenți le-au oferit spre publicare și, chiar dacă nu s-a bucurat de un succes de “piață”, el s-a înscris în conștiința colectivă a anului 2012 exact acolo unde îi era locul, exact așa cum era necesar. Al doilea volum apare, iată, doi ani mai târziu, adunând ȋntre copertele sale mesajele unor adulți observatori ai realității ȋnceputului de secol XXI. Născute ȋn secolul trecut, cele două autoare privesc prezentul prin ochii ȋncărcați de experiențele trecerii prin cele două lumi, lumea comunistă și lumea post-comunistă din România. Caracterul personal și spiritual al oricărei experiențe umane, dincolo de orice sisteme, sociale sau politice, este chiar marca acestei colecții, iar cele două autoare respectă cu strictețe această cerință, ȋntr-o firească desfășurare a propriilor observații, trăiri, experiențe. „Avem nevoie de mărturisire. Nu putem înainta fără de-a ne mărturisi. De fapt, așa existăm, grație acestei reciproce mărturisiri. Ne dovedim existența unul prin altul până când existența ni se dovedește nouă. După ce nici amintirea nu mai există, ne ștergem de praful din stele-adunat și plutim mai departe, înapoi. Spre Sursă.” Realism, lirism, spiritualism coexistă aproape dramatic ȋntre copertele acestei cărți. Caietul Dariei și Caietul Danielei, așa sunt intitulate capitolele acestui al doilea volum, respectând o altă „cerință” a colecției NOI ȋn secolul XXI. Caietul sau jurnalul fiecărui autor este independent de celelalte caiete și, totuși, ȋmpreună alcătuiesc un ȋntreg. O concluzie a prezentului volum, un mesaj comun pare să fie chiar textul de pe coperta patru: „Numai ȋmpreună și ascultându-ne unii pe alții putem face acele schimbări necesare trecerii de la război la pace, de la ură la armonie, de la competiție și invidie la cooperare și compasiune, de la o lume a falsității la o lume a Adevărului și a Iubirii. Schimbarea suntem NOI” Dar așa cum bine știm, concluzia sau starea cititorului ajuns la finalul oricărei cărți nu poate fi decât una personală. Coperta și ilustrația grafică din Caietul Dariei sunt realizate de Irina Maria Gănescu. Ȋn Caietul Danielei regăsim două dintre desenele realizate de Uca Maria Iov pentru ilustrația volumului de versuri „Eternul exercițiu” al Danielei Marin. Ființe de cuvânt Alice Valeria Micu Caietele aduse în fața ochilor noștri mustesc de un fel aparte de spiritualitate transreligioasă, grefată pe o sumă de experiențe personale, deși autoreferențialitatea nu este instrumentul predilect, ci, mai degrabă aflat undeva, în substratul discursului. Deși cele două caiete abundă în interogații, de cele mai multe ori retorice, în exclamații, impresia unui dialog cu un sine mai înțelept, cu o conștiință de care uneori alegem să nu ținem seama, dar care ne trage constant de mânecă este uadeseori estompată de violența catifelată cu care suntem treziți, cu care suntem somați să renunțăm la egoism, la bovarisme, la autocompătimire, la rutină și multe altele cu care conviețuim și pe care nu le mai percepem ca obstacole în calea desăvârșirii noastre umane. Trăirile autoarelor nu sunt filtrate, sugestia este abolită, iar obiectul dialogului se identifică până la final cu subiectul și cu sinele receptorului. Deși primul simptom este conștientizarea insucceselor, autoarele celor două caiete nu se sfiiesc să zguduie fiecare bucățică din noi, să o despoaie de balastul greoi al lipsei de iubire, văzută ca element nodal în viața fiecăruia și cu o lirică ce se cristalizează dincolo de forme, dincolo de cuvinte, undeva, adânc în germenii unei ființe noi, ne îndrumă spre o recompunere pe alte coordonate, cu alte criterii și cu o finalitate diferită. Esteticul este aici ignorat în mod deliberat și consecvent, istoriile personale sunt zdrobite, iar fărâmele lor sunt mixate în mod aleatoriu cu ceea ce recunoaștem a fi cioburi ale experiențelor noastre personale. Demersul este în mod evident și intenționat unul didactic, dar dincolo de corijarea funcționării noastre defectuoase și ineficiente, generatoare de eșecuri în toate planurile, de frustrări și de nefericire, avem aici de-a face, până la urmă cu unul cathartic, căci fiecare întrebare pusă nouă a fost pusă mai întâi de autoare sieși, fiecare îndemn adresat receptorului a fost, în primul rând strigat inițiatorului. Construite pe o platformă de atemporalitate, cele două caiete au fiecare, în felul său, un fir narativ coerent, deși adeseori întrerupt, precum drumurile lungi de răscruci, de numeroase dislocări din realul material și relocări în energiile universului, cu o admirabilă și calculată ambiguitate, uneori, pentru ca în secunda următoare să fii plonjat, printr-o interferență de registre, în realul pulverizat și rearanjat după cu totul alte criterii decât știai înainte. Elementele concrete substituie simbolurile cu care se operează de multe ori în acest gen de scriitură motivațională și asta pentru că „Noi în secolul XXI” nu e o rețetă de succes, nu te învață cum să câștigi primul milion, ci te pune față în față cu tine însuți, cu cine ești, cu cine ai putea fi, cu cine ar fi bine să fii, cu cine ar trebui să fii, cu cine ai fi putut fi, totul într-un carusel de oglinzi multiple, efectul fiind unul halucinatoriu, prin succesiunea de trăiri și imagini, în care simți că evoluezi cu fiecare pagină parcursă. Caietele sunt suprapuse unui registru acut al suferinței, fără o victimizare excesivă, cu un ton adeseori declamant, liric adeseori prin lipsa de sentimentalism, grevat pe o plasticitate a imaginilor, uneori transparentă, alteori opacă, dar plină de realismul de construcție. Operând cu tehnica decupajului, caietele evoluează cu dezinvoltură pe terenul desțelenit de orice intenție estetică și estetizantă, elementele de interes sunt micșorate constant, până la identificarea unor cote de avarie și demontarea unor posibile virtualități poetice. În locul lor sunt compartimentate, într-un discurs organizat dintr-o suită de intensități și revelații, jumătățile dispărute din întregul eu-lui fiecăruia dintre noi, cărora suntem invitați să le căutăm perechile, punând binele și generozitatea comună să se integreze energiilor vitale, pentru ca astfel, să avem puterea de a recunoaște cealaltă jumătate și a ne putea prezenta în grădina Iubirii Supreme ca ființe de lumină întregi. |
Fragment:
| Fragmente din ”Caietul Dariei” „Existã un timp pentru toate: un timp pentru semãnat, un timp pentru cules”. Ce e nostim, e cã nu le poți separa. Nu poți spune: azi se incheie semãnantul, mâine începe culesul. Toate se întrepãtrund și nici nu mai știi care din care a pornit.Vine un timp când vrei sã înțelegi care e cauza și care – efectul. O iei temeinic pe fir, din nod în nod, încercând sã îi dai de cap. Dupã multã strãdanie, ajungi într-un punct în care ești convins cã „ãla e”, dar mult prea curând recunoști cã ceea ce considerai a fi cauzã, e totodatã și efectul altei cauze. Nu te dai bãtut. Treci din vinã în vinã, strãduindu-te sã te ierți, descoperind noi și noi înțelesuri. Uneori te suspectezi de prea multã îngãduințã fațã de tine, alteori de prea asprã severitate. Te plimbi prin viața ta ca un inspector care bifeazã bunele și greșitele, trage linie, adunã și împarte, socotește și catalogheazã. Nu aveți nevoie de curaj pentru a vă onora viața în fiecare zi, pentru a vă bucura de minunea asta de dar, numit “viață”! Trebuie doar să recunoașteți divinitatea și să nu vă mai temeți de sfințenia din voi! Să nu vă mai temeți că sunteți prea mult sau prea frumos! Aveți nevoie doar de o clipă în care să vă opriți și să respirați. Opriți-vă din goană, dați-vă puțin timp să vă conștientizați, să vă recunoașteți! Secolul vitezei s-a-ncheiat! Am intrat în secolul XXI. Din punct de vedere al Universului, omenirea e majoră! Până acum a mai fost cum a mai fost. Am copilărit adolescentin. De acum trebuie să ne asumăm responsabilitatea libertății, responsabilitatea creatorului. Important este să nu uităm nici o secundă că atitudinea noastră, acțiunile noastre, Îl definesc pe Dumnezeu, așa cum Îl vedem noi, sunt declarația noastră despre ce credem despre Dumnzeu. Cu fiecare emoție, gând sau faptă, Îl manifestăm. Ți se spune că libertatea și fericirea sunt “în afara zonei de confort”. Îți schimbi modul de viață: faci mișcare, mănânci altfel, mergi la biserică, bați mătănii, te înfometezi, te pui în situații inconfortabile, te mâni de la spate ca pe vite! Nu-ți dai voie să cazi! Faci cursuri, te duci la seminarii, îți schimbi modul de-a vorbi, încerci să-ți controlezi fiecare gând! Îți făurești hamuri psiho-emoționale, pe care le ții strâns, ba chiar le ajustezi din când în când, strângând încă o gaură... Și încă una.... până la anorexie! Îi tragi pe toți ai tăi, în dansul ăsta! Se iscă un vârtej cu ritm de tarantelă, care-i bucură și-i exaltă pe toți și nici nu realizați când începeți să obosiți. Dacă unul încetinește pasul, îi săriți toți “în ajutor”, făcându-l să se simtă vinovat de inconsecvență, cu maximă iubire, desigur! Dacă altul începe să-și pună întrebări, găsești instant răspunsuri și explicații, de parcă în mâna ta se află manivela care-nvârte Sistemul Solar. Dacă unul spune “stop!”, pur și simplu, îi “respecți liberul arbitru”, petrecându-l pe peronul pierzaniei, cu o privire plină de milă, de parcă s-ar îndrepta direct spre focurile iadului! Mulțumesc lui Dumnezeu că obosești la un moment dat și te mai potolești! Surplusul începe să cadă, ca zgura de pe oțel și rămâi cu “ideea de bază”, rămâi cu ce și cât era nevoie. Mă-ntreb doar dacă nu cumva ne-am obișnuit să complicăm lucrurile de dragul “inteligenței”. Suntem atât de inteligenți, încât am împărțit până și inteligența în mai multe feluri: emoțională, tehnică, financiară ș.a.m.d. Adică cum? Unul e inteligent cu capul, altul e inteligent cu inima? Mie cam așa îmi sună. Voi tot așezați emoțiile în creier. Eu simt și gândurile în piept, printre coaste... Suntem atât de inteligenți, încât am uitat să lăsăm inteligența la ușă, când ne vedem cu cei dragi. Suntem atât de inteligenți, încât nu ne mai putem bucura de nimic dacă nu e complex și sofisticat. Nu ne putem bucura pentru că suntem prea ocupați cu analiza. Suntem atât de inteligenți, încât nu suntem deștepți. Adică deșteptați. Uităm că inteligența e bună dacă ne deșteaptă, ne trezește. Dacă ne trezește ca oameni, dacă trezește în noi frumusețea, bunătatea, compasiunea și dăruirea. Inteligența, cunoașterea și toate acele atribute folosite pentru a caracteriza o persoană, sunt fum în vânt, dacă nu trezesc și nu îmbogățesc inima omului și a celor din jur, dacă nu îl fac bun pentru el și pentru alții. În goana după cunoaștere și inteligență, am uitat să ne oprim și să iubim bobocul florii, zâmbetul copilului și mângâierea bătrânilor. Am uitat că marile minți ale acestei lumi au căutat, de fapt esența și în ea au găsit iubirea. Daria Gănescu Fragmente din ”Caietul Danielei” A fi onest și autentic este un lux. Luxul celor “speciali”, al eroilor nebuni ce își permit chiar să fie “autiști”. By the way, adică, dacă tot veni vorba. Cuvântul provine din grecescul “autos” care înseamnă “sine-sieși”. Un fel de înfășurare în jurul sinelui, fără de grija restului lumii, nu ignorând-o neapărat pe ea, lumea. Ci, mai degrabă, dovedind importanța individualității în existența socialului. Accentul nu este pe “eu și restul lumii”, ci pe “eu sunt! Dar voi?… Oamenii nu ascultă nici atunci când le vorbești față-n față. Se plictisesc repede, își pierd atenția, cu-atât mai mult dacă le dai prea multe explicații. Oamenii s-au obișnuit cu porunci. Dacă le poruncești, ori se supun, ori se opun. Dar dacă încerci să le explici, se plictisesc și te consideră prea lent ori prea înapoiat pentru ritmul secolului XXI, ori prea savant. Și dacă tot veni vorba de secolul ăsta, care ar trebui să fie un secol al maeștrilor, ar trebui să-nfățișeze-o omenire înălțată, trezită și înțelepțită, mă-ntreb și eu, păstrându-mi o ureche încă atentă la sunetele din aer: chiar nu se poate fără de dureri și suferințe, fără de distrugeri și de pierderi?... Suferința este nenaturală. Este dovada erorii de conexiune. Procesul acesta, această traducere ȋn cuvinte a nesfârșitei energii care ne ȋnconjoară și ne conține, purtătoare de expresii și calități, de informații și legi de organizare intrinsecă, este ȋnsăși gândirea noastră. Esența este iubirea. Singura Putere care există, este, ființează. Dumnezeu adevărat și viu. Uneori trebuie să ne desfacem ȋn bucăți până ȋn punctul ȋn care putem vedea sensul după care erau adunate la un loc toate aceste bucăți. Și-apoi să ne recompunem. Poate după un alt sens, după un alt principiu de organizare. Mă gândesc că tot ceea ce avem de făcut este simplu: să permitem sufletului nostru să trăiască experiențele vieții, așa cum vin ele, nu neapărat așa cum ne dorim noi. Pentru că noi ne dorim așa cum am învățat să ne dorim. Sufletul însă, nu învață să-și dorească. Nici inima. Să treci prin orice experiență fără să vrei s-o schimbi, e foarte greu. Dar aceasta este totala acceptare. Nu să ȋngenunchezi în fața ei, ci s-o trăiești, să mergi prin ea. În loc să ne opunem sufletului și bucuriei sale de a iubi, să-i dăm voie să-și ducă experiențele până la capăt. Gândirea noastră să-l lase să fie. Nu știu de unde s-a cuibărit pescărușul în mintea mea, poate de la Cehov, poate de la Richard Bach, poate era acolo firesc odată cu marea. Iubesc marea. Iubirea n-are sex, nu se schimbă, nu se pierde, nu se câștigă. Ceea ce se poate pierde se numește dragoste. Iubirea este sau nu este. Când nu este, tot este, dar a închis ferestrele prin care nu dorește să vadă. Iubirea nu cere voie să iubească, nu cere permisiunea să țină în palmele inimii vreun suflet. Dacă îi apare în cale, îl ia și-l încălzește. Dacă lui i se face prea cald și pleacă, iubirea nu se supără pe suflet, nici nu-ncearcă să-l oprească. Se bucură pentru c-a avut șansa de a-l ține aproape chiar și pentru o clipă. Îl privește cum zboară mai departe. Ca un pescăruș. Iubirea este puterea sufletului oricărui om. Daniela Marin |
Caracteristici:
Publicat online
2014-04-08
Stoc
Stoc
Stoc 0
Preț
Preț
35.00
RON
Discount
Discount
10%
Preț final
Preț final
31.50 RON