...iubirea romantică, dar odată ce o obținem ajungem să ne facem rău reciproc tocmai pentru că suntem atât de aproape. De aici pot izvorî multe emoții contradictorii, dintre care poate cele mai frecvente, și deci cu cele mai mari șanse de a afecta o relație, sunt furia și gelozia.
Furia
Filosofii antici erau foarte interesați de furie și de metodele de a o evita sau controla. Putem afla de la ei unele lucruri foarte folositoare. De exemplu, într-un eseu despre mânie, care repetă unele sfaturi date mai înainte de Seneca, Plutarh îi acordă un rol important lui Fundanus, consul în anul 107 și, se pare, celebru pentru că se aprindea foarte ușor. Fundanus ne spune cum a reușit să-și îmblânzească furia și ne recomandă în scopul acesta mai multe metode. De exemplu, reflectă asupra faptului că aspectul fizic al omului când e furios e foarte nedemn: trăsături schimonosite, fața roșie, vocea schimbată și așa mai departe. Odată ce și-a dat seama de toate acestea, spune el, a început să-și dorească să nu se mai lase văzut de alții în ipostaza aceasta atât de ”fără frâu”; adaugă că și-ar fi dorit un servitor care să-i pună în față o oglindă ori de câte ori se înfuria, ca să-i amintească să evite o situație atât de nedemnă. Apoi ne sfătuiește să reflectăm asupra altor oameni care n-au cedat mâniei, chiar dacă mânia aceea ar fi fost justificată.
Exemplul meu preferat este cel al lui Antigon, care i-a auzit întâmplător pe niște soldați cum îl vorbeau de rău aproape de cortul lui, fără să-și dea seama că vorbele lor îi ajung la urechi. A scos capul să se uite la ei și le-a spus: ”Dar n-ați putea să vă duceți undeva mai departe ca să mă criticați?” Fundanus ne mai spune că, dacă ne-am înfuriat, trebuie să amânăm orice reacție, fiindcă odată ce ne liniștim vom vedea, poate, că e mai potrivită o atitudine mai temperată. Apoi sugerează că mânia e, aproape întotdeauna, rezultatul faptului că ne simțim privați de ceva sau ignorați, așa că ar fi bine să încercăm să ne dezvoltăm indiferența față de astfel de senzații - ca Diogene, care, când i s-a spus că cineva râde de el, a răspuns: ”Dar eu nu mă simt luat în râs”. Din nou, Fundanus ne recomandă să învățăm să ne mulțumim cu lucruri mărunte, să cultivăm un stil de viață simplu - să nu fim mofturoși la mâncare și băutură, de exemplu. Trebuie să învățăm, spune el, ”să n-avem nevoie de atâtea lucruri de prisos” (”Despre cum să evităm mânia”: 194). Tot Fundanus insistă că astfel de strategii sunt de folos și în relațiile intime.
Celor de mai sus le putem adăuga sfatul lui Seneca despre cum e bine să încercăm să ne cunoaștem limitele, ca să nu ne înhămăm la însărcinări prea grele; altfel, e de așteptat să dăm greș și să ne înfuriem. în cazul iubirii romantice, îndemnul lui e de folos: nu vă așteptați să oferiți mai mult decât vă stă în puteri. Firește, nu e o chemare la lene, ci la o înțelegere realistă a propriilor persoane. Odată mi-am întrebat un prieten, care avea o relație solidă de aproape treizeci de ani, care-i e secretul. Mi-a răspuns: ”Așteptări scăzute.” Replica ar putea fi interpretată drept dureros de cinică, dar nu era. Omul era realist - nu doar în privința a ceea ce avea de oferit relația, ci și în privința a ceea ce putea el oferi relației. Flotările morale sunt mult mai grele decât cele fizice și, de obicei, duc la dezastru. Cum spunea eseistul francez Montaigne, dacă încerci să zbori ca un înger, nu vei face decât să te zdrobești de pământ.
Seneca ne mai sfătuiește să ne hrănim mintea cu ”arte plăcute”: ”îndeletnicirile plăcute se dovedesc a fi un balsam pentru mintea tulburată” (”Despre mânie”: 26). Aplicată iubirii, afirmația lui e conformă cu propunerea mea de mai devreme privind... pag. 67-68 |
Adevăr Divin
