Și la sfârșit, să amintim: este bine, când suntem în înșelare – și nu există cineva care să nu fie în înșelare – măcar să ne dăm seama că suntem
în înșelare, pentru că neîndoielnic vom trai și ne vom purta puțin mai smeriți.
Tocmai noi, prin purtarea noastră înfumurată și iubitoare de sine, îndepărtăm
oamenii de credință și de Biserica lui Hristos. Pe oameni îi îndepărtează de
Dumnezeu prejudecățile lor despre Biserică – prejudecăți pe care, totuși, le
făurim noi, și nu Biserica, despre care, în chip temeinic, oamenii nu știu
nimic. De aceea este și mai bine ca în nevoință stăruitoare să împlinim
sfintele porunci ale Lui Hristos și prin acest lucru nemijlocit să-L cunoaștem și
să-L mărturisim pe Dumnezeu. Să nu fim ca arhiereii, fariseii și cărturarii din
vremea lui Hristos, care fără nevoință, fără zidirea legăturii nemijlocite cu
Dumnezeu, voiau să cunoască Adevărul: „Până când vei lua sufletele
noastre? De ești Tu Hristos, spune nouă fără de sfială” / Io. 10,24/, sau: „Cu ce putere faci acestea? Și cine ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să
faci acestea?” / Mc. 11,28/ și să nu se întâmple să auzim, pentru noi,
înfricoșătorul răspuns: „Nici Eu nu voiu spune vouă!” / Mc. 11,33/ |
Adevăr Divin
