Atât „ecumeniștii“ cât și „antiecumeniștii“ ignoră
rațiunile biblice, teologice și metafizice ale acestei distincții fundamentale
dintre cele două preoții...
Constituirea sacramentală a Bisericii. O viziune teologica ortodoxă asupra ecumenismului
32.00RON
(Stoc 0)
Indisponibil
×
Anunță-mă când „Constituirea sacramentală a Bisericii” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Preoția universală își are rădăcinile în preoția generală a
întregului popor ales, așa cum apare ea în Vechiul Testament, și rolul ei este acela
de a potența în conștiința umanității (în conștiința tuturor „neamurilor“)
transcendența divină absolută, ca formă de combatere a idolatriei istorice,
pregătind apariția Bisericii.
Preoția specială, în schimb, sau „preoția apostolică“, își are
rădăcinile în paradigme precise ale Vechiului Testament și a fost menită să
exprime imanența (coborârea) reală a lui Dumnezeu în lume și în istorie și să facă
astfel posibilă experiența întâlnirii adevărate a umanității cu sfințenia vieții
interne a lui Dumnezeu Însuși în cadrul Bisericii.
Raportarea celor două „preoții“ la funcționalitatea lor
diferită și complementară poate constitui un punct de pornire cu adevărat
realist în cadrul efortului ecumenic de apropiere între confesiuni în speranța
atingerii idealului „unității vizibile a Bisericilor“. Este ceea ce a
încercat să arate autorul în paginile acestei cărți.
Atât „ecumeniștii“ cât și „antiecumeniștii“ ignoră
rațiunile biblice, teologice și metafizice ale acestei distincții fundamentale
dintre cele două preoții. Este motivul major pentru care cele două „partide“ nu au între ele un dialog real și pentru care nu este
posibilă încă „unirea Bisericilor“. Cartea de față tocmai acest lucru
și-a propus: să dezvăluie aceste „rațiuni“ ca bază pentru o „unire“ adevărată în viitor.