Tratat de terapii energetice complementare (3 volume)
Apariția acestui Tratat este un real ajutor atât pentru terapeuți cât și pentru toți cei care au pășit deja pe drumul spiritualității. Tratatul cuprinde 3 volume în care sunt prezentate cele mai importante terapii complementare dintre care vă puteți alege cu ușurință ce anume se potrivește cazului vostru. |
231.00 173.25 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
„Am dorit, ca prin aparția acestui tratat, să ajut cât mai
multi terapeuți, și, împreună, să ne punem în slujba celor suferinzi. Darul nostru este să ajute și să aducă sănătate
sufletească, mentală și fizică, contribuind la o viață mai bună fiecăruia dintre noi. Odată citit acest tratat,
drumul spre terapie este mai scurt și dorința de a face bine este mai mare ...
Sper ca metodele prezentate aici să vă fie de folos și aceasta carte să-și atingă scopul. Menirea ei este aceea de a pune în valoare și alte practici complementare la medicina alopată care uneori își cam pierde din efecte. Credința înlocuiește cu succes, de multe ori, medicina însăși, iar bolnavul se recuperează mai repede prin terapiile complementare descrise aici. Cartea se adresează tuturor dar, mai ales, cititorilor inițiați a căror percepție asupra elementelor prezentate este mai accesibilă. Cu toate acestea, tratatul este ușor de înțeles, la îndemâna celor care își doresc să se cunoască pe sine și, prin calitățile dobândite, să evolueze în plan spiritual.” • Florina Alecsîndrescu |
Cuprins:
CUPRINS VOL. 1
CAPITOLUL I “TOTUL ESTE SURSA UNICA SAU DUMNEZEU” Marele mister Clarvederea Planurile cuantice Inceputul Dumnezeu Binele si raul in Cosmosul spiritual Putere mica-putere mare Karma Istoria spirituala a universului Terra “aurica” Oamenii raselor anterioare Oamenii neutri Oamenii rebeli: Tehnologizatii sau prometeicii Cei vechi “Invatatorii” din lumea tehnologizata Constructorii Lumea eterica Cele sapte lumi Oceanul gandurilor reziduale Portile Iadul Invatatorii din Iad Regatul mortilor vii Atlantida Entitatile Terrei “aurica” Fiii luminii sau Fiii flacarii Fii intunericului Spiritele naturii Arhanghelul poporului Conducatorul spiritual al poporului roman Fiintele raului numiti Shaitan Spiritele rebele (Lorehh si Dree) Alte spirite Fantomele Posedatii Strigoii Stafiile Omul Palingenezia Structurile “aurica” ale omului intrupat Elementele ce formeaza individualitatea nemuritoare a omului Elementele ce formeaza personalitatea omului Trupul material Corpurile “aurica” derivate Corpurile “aurica” auxiliare Sistemul de protectie sablon Nivelul evolutiv al omului Chakrele de deasupra capului si cele de sub picioare Pragurile Crucii Vietii Conexiunea “aurica” dintre doua persoane Intruparea
Nasterea Botezul Taina casatoriei Darurile ceresti Plasele mesianice Insuflarea Regula celor 21 de pasi Somnul si visele Bisericile Tunelul Absolvirea Alaiul Lui Iisus Hristos Sfintele Paste Trecerea prin poarta mortii Efectele jerfei pe cruce a Lui Iisus Hristos Astralul Lumile spirituale Ierarhiile superioare de lumina Ierarhiile inferioare de lumina Zona intunericului Zona neutra Demonii Fiintele de lumina Ghizii spirituali Maestri Inaltati si rolurile lor Legile Universale (Principiile Adevarului) Unitatea Polaritatea Despre Geometria Sacra Egregorul Componentele fiintei umane Karma Binele si raul Cunoaste-te pe tine insuti! Terapia reincamarii in psihoterapie Umbra CAPITOLUL II TERAPIA IN CAUZA Karma din punct de vedere cauzal Bolile cauzate de insuficienta energetica Bolile cauzate de surplusul energetic Metodele de verificare a campului si ordinea tratamentului Informatii despre locul in care se afla SK Informatii despre patrunderea energiei in corp Informatii despre pierderile energetice Verificarea activitatii chakrelor Verificarea meridianelor Procedeul patrunderii directe in cauza Meditatie Simbolurile Cauzei Starea SK Cazurile speciale Interventia in Cauza „intrebarea efectului” Abordarea cauzei in vis Inf1uentarea cauzei prin intermediul ghicitului Activitatea in Cauza si karma Tratamentul bolilor provocate de deplasarea SK 1.Deplasarea Kundalini in trecut 2.Deplasarea Kundalini in viitor 3.Deplasarea Kundalini lateral 4.Deplasarea S Kundalini intr-o zona oarecare a corpului 5.Deplasarea Kundalini in oglinda, tablouri, etc. Defectele cauzale ale inimii si ale constiintei Bolile dislocarii campului energetic Larvele Cazurile deosebite Interactiunile energetice Activitatea cu Fortele Protectia psi Defectele cauzale ale spatiului Cauza obiectelor din jurul nostru Tratamentul plantelor si animalelor Principiile activitatii in Cauza Erori posibile in timpul activitatii in Cauza Verificarea rezultatelor Complicatii survenite in timpul tratamentului CAPITOLUL III. LEGILE EVOLUTIEI SUFLETULUI TERAPIA KARMICA Despre Terapie si terapeuti Campurile informationale Valorile umane Omul Relatiile cu altii Femeia si barbatul Sarcina Sexualitatea Copiii Conf1ictele Atacurile psi Vampirismul Moartea Pacatele Karma Divinul Despre idoli Iubirea Binele si raul Dependentele Pocainta Rugaciunea Iertarea Destinul Regretul Dorintele Lenea Stresul Programul de autodistrugere Timpul Imbatranirea rapida Viitorul Unele dintre cauzele bolilor Cancerul Intestinele Enureza Probleme ginecologice Probleme urogenitale Picioarele Diabetul Inima Articulatiile Durerile de coloana Miopia Bolile psihice Dintii Pielea Caderea parului Paralizia cerebrala Psoriazisul Vezica biliara Hepatita Schizofrenia Parkinson Mainile Bronsita si pneumonie Tiroida Emotiile Purificarea constiintei Compatimirea Compasiunea Trufia Gelozia Mandria Orgoliul Agresivitatea Supararea Frica Dependenta Rezonanta Pretentiile Umilirea Dispretul Regretul Idealurile Atasamentele Scopul Telurile Smerenia Absolutizarea spiritului Iubirea de oameni Efectul „deja-vu” Animalele Plantele in terapie Despre mancare Clarvazatorii Greselile Sosiile Cum stabilesti daca sufletul este ancorat sau nu in teluric Cum determini starea in care se afla sufletul tau Cum determini cat de eficient lucrezi asupra ta Diferenta intre dorinta si necesitate Cum sa te schimbi atunci cand iti este foarte greu s-o faci Cum poti sa vezi daca purificarea e deplina Ce trebuie sa faci Ce afirmatii trebuie sa spui Cum sa te abtii de la trufie si de la mandrie Cum sa indepartezi pacatele din trecut prin rugaciune Ce trebuie sa faci ca te vindeci total Ce trebuie sa faci daca nu iti trece supararea Cum sa-ti revizuiesti viata Ce trebuie sa ceri cand te rogi Alte exemple CAPITOLUL IV. BIOCAMPURILE SI CHAKRELE __ Corpul eteric (vital) Corpul Astral (sau emotional) Corpul Mental Corpul cauzal (sau karmic) Corpul spiritual (sau budhic) Corpul dumnezeiesc (sau atmic) Principiile de baza ale modului de lucru cu energiile corpurilor subtile Ecranul de protectie EP Probleme in campuri Atacurile in campuri Furtul de campuri Legatul campurilor Distensia campurilor Alinierea campurilor Informarea campurilor Dezlegarea campurilor
Legarea campurilor Atacuri in punct Chakrele Tratarea chakrelor prin actiune asupra mainilor Principalele chakre secundare Chakrele superioare Merkaba sau Steaua tetraedru & Steaua Pamantului Antichakrele Terapia chakrelor Cand sunt chakrele inchise?
Cand trebuie sa deschizi chakrele? Legarea chakrelor Verificarea si curatarea chakrelor
Solutii in atacurile pe chakre
Emisia pe chakre
Chakrele si sexul
Curatarea, energizarea si protectia chakrelor Algoritmi pentru deschiderea si curatarea chakrelor Vampirismul energetic Entitatile bolilor in atacul psi Deschiderea dimensiunilor pentru a putea pleca raul Loviturile de sabie Protectia impotriva sabiilor de lumina Blestemele si alte forme de gand malefice Argintul Viu Facaturi, descantaturi, vraji, mosmoane, de ochi si farmece, etc, Legaturile Legatul cununiilor Impotenta si frigiditatea Furtul de suflet Programe pe suflet, suflet adaugat malefic Furtul ingerilor Furtul si atacurile la nivel de SK Transmiterea de energie informata Spiritele elementelor folosite in atac psi Corzile/stringurile malefice Schemele magice Alte arme de atac PSI CAPITOLUL V. SIMBOLURILE Simboluri pentru constientizarea cauzelor subtile ale afectiunilor Simboluri pentru legatura cu fiintele de lumina Simboluri pentru pregatirea pacientului Simboluri pentru concentrarea si aducerea luminii intr-un loc Simboluri de curatare Simboluri pentru curatarea meridiane lor Simboluri pentru durerea fizica Simboluri pentru boli grave Simboluri pentru ADN Simboluri pentru inlaturarea adictiilor Simboluri pentru curatarea si refacerea sufletului Simboluri pentru deschidere Simboluri pentru vindecare Simboluri pentru vindec ari emotionale Simboluri pentru lucurul cu mentalul Simboluri pentru relaxare si detasare Simboluri pentru deschiderea celui de al 3-lea ochi Simboluri pentru impamantare Simboluri pentru probleme karmice Simboluri pentru chakre Simboluri pentru echilibrare Simboluri pentru energizare Simboluri pentru comunicare Simboluri pentru proiecte Simboluri pentru sigilare/inchidere Simboluri pentru recuperarea darurilor si implinirea dorintelor Simboluri pentru amplificarea energiilor Simboluri pentru armonizare Bibliografie Cuprins CUPRINS Vol. II
CAPITOLUL VI. 3METODE DE PROTECTIE Lumina Aurie a Prezentei Divine - Oul Sacru Lumina Turcoaz a Arhanghelului Mihail Lumina Rosie Lumina Alba Folosirea Psalmilor in protectie Cilindrii de lumina in protectieColoana de lumina a Arhanghelului Mihail Folosirea Arhanghelilor Clopotul lui Budha Cupola bisericii Sfera lui Melchizedec Flacara argintiu-violeta Stalpul de lumina Sfera ROGVAIV Sferele rotative Unirea celor trei centri de forta - sfera de lumina Urina si baia de sare Deturnarea unui atac PSI Folosirea inregistrarilor audio Metodele Reiki Usui Protectia prin Karuna Reiki Protectia prin Shambala Protectia prin Tibetan Reiki Protectia calculatorului Protectia energetica cu ajutorul sferelor programate Contra-atacul prin obturarea chakrelor Crucea ca simbol de protectie si dezlegare Crucea radiestezica Crucea dubla Sexul in protectia PSI Medicamentele Cristalele in protectia PSI Conul de lumina Icoanele CandelaGrupul in protectie si in atac Suprapunerea campurilor Sfera Reiki Flacara protectiei psihice BunastareaCe poti sa faci pentru a-ti creste dreptul divin in bani? Sporul casei Ingerul sporului Deschiderea drumurilor Locul de muncaAlegerile Aptitudinile Verificarea chakrei 1 si 2Meditatie pentru impamantare Rugaciune pentru mai multe oportunitati de afaceri Rugaciune pentru liniste financiara Lumina in atacul PSI Cum se ia inapoi o initiere? Senzatiile din palme Rugaciunile incepatoare Rugaciunea inimii Rugaciunea Domneasca Rugaciune catre Sfanta si Fericita noastra maica Xenia Rugaciune catre Sf. Nectarie Rugaciunea Sf. Nicolae Rugaciunea Sfantului Ciprian Rugaciune de iertare Rugaciunea Sfintei Cruci Puterea Psalmilor Sintonia de vindecare Tratamentul cu Lumina necreata Cum sa primesc un acordaj Reiki la distanta Cum receptionezi o initiere cu ajutorul Sinelui Superior Cum trimiti la distanta o initiere Bilele de Lumina Proiectele personale Curatarea camerei inainte de terapie Curatarea altor spatii de locuit Autotratamentul terapeutului Autotratamentul rapid Autotratamentul si tratamentul altora (simultan) Trimiterea tratamentului de la distanta Terapia pe o persoana aflata pe scaun Tratamentul in pozitie culcat Chirurgia PSI Reiki Curatare dupa terapie Tehnici de meditatie Sfaturi legate de practicarea meditatiei Respiratia abdominala Contractia punctului Hui Yin Seika Tanden-ul, Hara si punctul de echilibru Tehnica Ceata Alba Tehnica Focul Dragonului Tehnica Respiratiei Violet Gassho Gokai Sansho Psalmodierea mantrelor Reiki Meditatia prin respiratie folosind mantrele Vizualizarea si meditatia prin respiratie Tehnica de intrare in simboluri Kotodamele Reiki Beaming-ul sau tehnica dusului Reiki Byosen Reikan–ho sau scanning-ul campului energetic Cleaning-ul sau greblarea campului energetic Pulsing-ul Tapping-ul Bastonul de foc Perierile Curatarea canalelor Ida si Pingala Taierea corzilor Tehnica curatarii aurei cu ajutorul betisoarelor Kenyo-Kan sau curatarea pe uscat Haushim – Koketsu – Ho sau curatarea pe uscat a unei personae Heso Chiryo sau tehnica contactului intre degetul mijlociu si buric Joshin Koki Ho sau tehnica pentru ridicarea vibratiei Rei–Ji–Ho sau tehnica pentru ghidare Reiji-ho sau tehnica punerii palmelor prin intuitie Laser Ho sau tehnica folosirii mainii stangi ca si releu Sei He Ki Chiryo sau tehnica pentru schimbare comportamentala Shuchu Reiki sau tehnica folosirii mai multor terapeuti Ko–Ki–Ho sau tehnica suflatului Jukusen Joka Ibuki- Ho sau tehnica purificarii coloanei vertebrale prin expir sonor Uchite Chiryo-Ho sau tehnica lovirii zonelor blocate Oschite sau tehnica deblocarii energiei meridianelor Nadete sau tehnica pentru durere si congestii Taggart Koki-ho si Gyo-shi–ho sau tehnica utilizand ochii si respiratia Jacki-kiri Joka-ho sau tehnica curatarii obiectelor Genetsu-ho sau tehnica de coborare a febrei Hanshin Koketsu-Ho sau tehnica de schimbare a sangelui Tanden Chiryo sau tehnica de crestere a puterii Nade-te Chiryo–ho sau tehnica de curgere a energiei Tanden Chiryo-ho sau tehnica de indepartare a toxinelor Oshi-te Chiryo-ho sau tehnica de deblocare a energiei prin apasare Usui Reiju Meditatia in miscare Meditatia cu ghidul Reiki sau Ingerul Pazitor Meditatia cu umbra Meditatia conectarii la Maestrii Reiki (InfoReiki) Meditatia pe simbol Meditatia iertarii Meditatie de destramare a juramintelor Meditatia Raul banilor Meditatia ruperii legaturilor karmice Tehnica de recuperare a darurilor divine Tehnica de energizare Tehnica de energizare in 10 min Tehnica conectarii cu Sinele superior Tehnica alegerilor Tehnica Inima Reiki pentru cupluri Tehnica programarii unei terapii pentru o durata de timp Tehnica comunicarii cu propriul corp Tehnica folosita boli in special febra si inflamatia Tehnica vindecarii emotionale Tehnica de vindecarea emotionala a trecutului Tehnica de vindecare a vietii de la conceptie pana in prezent Tehnica de renuntarea la relatiile negative Tehnica de respiratie prin pasi Tehnica de a afla scopul vietii tale Tehnica autopurificarii cu Lumina Tehnica pentru autovindecare si ridicarea vibratiei Tehnica de echilibrare si accelerarea fluxulului de energie Tehnica vindecarii cu energie universala Tehnica auxiliara pentru indepartarea energiei negative (initieri) Acordajul Reiki Usui Initiere in gradul I Initiere in gradul II Initiere la inima si la picioare (gradul II) Initiere in gradul III Initierea in gradul de Maestru Afirmatiile Afirmatii pentru echilibrarea energiei chakrelor Afirmatii vindecatoare si pozitiile reiki Afirmatii pentru vindecare Afirmatii pentru echilibrare Afirmatie pentru rezolvarea problemelor Afirmatie pentru rescrierea trecutului, prezentului si viitorului Afirmatie pentru partenerul de viata si familia perfecta Afirmatie pentru iertare Afirmatii pentru Iubire si compasiune Afirmatii pentru Iubirea de sine Afirmatii pentru incredere Afirmatie pentru schimbare Afirmatii pentru eliberarea de vechile tipare/juraminte Afirmatii pentru abundenta Mantra abundentei si prosperitatii Afirmatie pentru eliberarea afectiva Bibliografie Cuprins
CUPRINS VOL. III CAPITOLUL XV. TERAPIAMERIDIANELOR Principiile medicinei chineze Cele trei puteri Cele patru elemente fundamentale Functiile celor patru elemente fundamentale Cele patru forme de deficienta imunitara Formule tonice Organele zang-fu Cauzele aparitiei bolilor conform medicinii traditionale chineze Meridianele Punctele de acces Identificarea anomaliilor energetice Meridianul Plamanului Meridianul Intestinului Gros Meridianul Stomacului Meridianul Splina-pancreas Meridianul Inimii Meridianul Intestinului Subtire Meridianul Vezicii Urinare Meridianul Rinichiului Meridianul Pericardului (vase-sex) Meridianul Trei Focare Meridianul Vezicii Biliare Meridianul Ficatului Meridianul Guvernor Meridianul Vas-Conceptie Echilibrarea meridianelor Testarea energetica a meridianelor Corectarea dezechilibrelor din meridiane Intinderea si rasucirea Curatarea meridianului Masajul neurolimfatic Apasarea punctelor de acupunctura cu actiune tonifianta Durerea Cum sa va relaxati atunci cand va simtiti intepenit Alinierea meridianelor corpului cu meridianele pamantului Depistarea zonelor cu probleme in meridiane Activitatea meridianelor Yin si Yang Circulatia energiei Qi prin meridiane Terapia meridianelor energetice prin metoda InfoReiki Curatarea meridianelor energetice Respiratia si circuitul microcosmic Tabel afectiuni Canceruldesan Cancerul pulmonar Cancerul de colon Cancerul de prostata CAPITOLUL XVI. DIN CAZURILE MELE Inainte de a incepe un tratament CAPITOLUL XVII. CHAKRELE SI BOLILE AFERENTE Boala si simptomele ei Sistemul imunitar Sistemul vegetativ Sistemul limfatic CHAKRA RADACINII, MULADHARA SAU CHAKRA 1 Descriere Afectiunile asociate cu chakra radacina si tratamentul lor Glandele asociate cu chakra radacina Dezechilibre endocrine Adictii (de cafea, alcool, etc.) Alcoolul Obezitatea Drogurile Bulimia Fumatul Anorexia Intoxicatie alimentara Coloana vertebrala Luxatia Durerile de spate, Lumbago Sciatica Hemia de disc Ceafu Articulatiile Reumatismul Artrita Poliartrita reumatoida (cronica evolutiva) Spondiartrita anchilozanta Arrroza Coapse, solduri dislocate sau rupte Coxartroza (durerile soldului) Cruralgia Fractura Mielom (Maladia lui Kahler) Decalcifiere, demineralizarea, dureri osoase, osteoporoza Periostita Rahialgia Scolioza Afectiunile sistemului musculo-tendinos Clacajul, rupturile musculare Guta, inf1amatia articulara Contractura, crampe, distonia, torticolis, tensiunea musculara Intinderea, entorsa, luxatia Epicondeilita Hiperlaxitatea ligamentara Tendinita Genuchii Glezna Laba piciorului Picioarele grele Degetele de la picioare Bataturile Degeramri Vene varicoase Flebita Suferintele coapsei si ale femurului Suferintele gambei, tibiei si peroneului Intestinul subtire Enterocolita Hemie intestinala Colita ulceroasa Constipatia Diareea Maladia Crohn Ulcerul duodenal Impotenta Afectiunile renale Cistita, Inflamatia vezicii Tulburarile urinare Vezica urinara Addison (boala lui) Enurezisul (incontinenta urinara) Litiaza renala, calculii renali, disuria, oliguria, retentia urinara Nefrita, uretrita, ureterita Colibaciloza Hipertrofia prostatei, tulburari Tulburari uretrale Excesul de album in a, proteinuria Hematuria Retentia apei, edemul gleznei, edeemul Quincke Ureea-Uremia Intestinul gros Hemoroizii Tulburari rectale Peritoneul Frica, socul, atacurile de panica Soc Frica Panica Ticul nervos Tremuraturile Anxietatea CHAKRA 2, SV ADHISHTHANA SAU CHAKRA SACRALA Descriere Afectiunile asociate chakrei a doua Gonadele, glandele asociate chakrei a doua Suferintele sistemului reproducator Hipomenorea, tulburari de menstruatie, cicluri foarte abundente Dereglarile de ciclu Amenorea Dismenorea, ciclurile dureroase Endometrita Isuficienta ovariana, insuficienta testiculara, sterilitatea. Infertilitatea Sarcina Disgravidia Menopauza si climacteriul Ovarita Mastoza Metroragia, menoragia, fibromul uterin, polipii uterini Fibromul uterin Fibroza chistica Chisturile ovariene Salpingita Vaginita, vulvita, vulvo-vaginita Boli cu transmitere genitala Tulburarile de erectie, impotenta, frigiditatea Isteria Psihoza maniaco-depresiva Stresul CHAKRA 3, MANIPURA SAU CHAKRA PLEXULUI SOLAR Descriere Afectiunile asociate chakrei plexului solar Splina si Pancreasul, glandele chakrei a treia Tulburarile abdominale Stomacul Ulcerul Ulcerul gastric Ulcerul peptic Stomacul, aerofagia, aerogastria Problemele stomacului Pirozisul (arsuri stomac ale ) Tulburarile gastrice Greturile Gastro-enterita Colicii Diverticulita Dizenteria Echlibrul metabolic Intoxicatiile alimentare Intoxicatiile sangelui Oboseala Operatiile chirurgicale Operatiile de transplant Ficatul Insuficienta hepatica, ciroza Hepatita Hepatita alcoolica Ciroza Icterul Vezica biliara, colecistita, dischinezia biliar Calculii biliari Pancreatita Diabetul, hiperglicemia Hipoglicemia Apendicita Bolile toxice Urticaria Varicela (varsat de vant) Variola CHAKRA INIMII, ANAHATA SAU CHAKRA 4 Descriere Afectiuni asociate cu chakra inimii Timusul, glanda asociata cu chakra a patra Inima Angina pectorala, infarctul Stenoza aortica Suferintele sistemului arterial Hipotensiunea Aritmia, extrasistole\e, palpitatiile cardice, tehicardiile Cardiopatie ischemica Arteriosleroza, arterita, problemele arteriale Arteriosc\eroza Anemia Hipotonie Hipertonia Excesul de colesterol, ateromul Hemofilia Circulatia sanguina Embolia Suferintele sistemului venos Hemoragia Vene si artere blocate Acrocianoza, ischemia, maladia Raynaud Apoplexia, epistaxisul, fragilitatea capilara/vasculara, hemoragia Plamanii Pleurezia Bronhopneumonia Emfizemul pulmonar Inflamatiile si febra Tuberculoza pulmonara lnfectia pulmonara, pneumonia, pneupatia Tumorile mamare Bolile autoimune Adenita, adenopatia, inflamatiile ganglionilor Pielea Accidentele Oparelile Taieturile Acneea Alergiile Aderentele Furunculii Hematomul Cicatricea Eritemul solar (arsura) Edemele Chistul sebaceu Dermatita Eczemele Iradierile Imbatranirea lntepaturile de albina Lupusul Negii, alunitele Erizipelul Hiperhidroza Plagile ulceroase Rujeola (pojar) Scarlatina Varicela Abcesele Pruritul (Pruritus) Eruptia de pete rosii pe piele Vitiligo Zona zoster Psoriazisul Umarul Cotul Incheietura mainii Mana Degetele Bratul (biceps si humerus) Antebratul, cubitusul si radiusul CHAKRA 5, VISHUDDHA SAU CHAKRA GATULUI Descriere Afectiunile asociate cu chakra gatului Glanda tiroida aferenta chakrei a cincea Tiroida, hipertiroida, hipotiroida, noduluI tiroidian Boala lui Graves (Basedow) Suferintele gatului Tulburarile de deglutitie Tusea, astmul, bronsitele Astmul Traheita, traheo-bronsita Laringita Faringita, rino-faringita Amigdalita, angina, raguseala, durerile de gat Rinita si guturaiul Raceala si afectiuni le gripale Tusea convulsiva Gripa Urechile Tiuiturile, acuitatea auditiva, pocniturile, otita CHAKRA 6, AJNA, CHAKRA CELUI DE-AL 3-LEA OCHI Descriere Glanda hipofiza (pitulara) aferenta chakrei a sasea Ochii Astigmatismul, cataracta, miopia, presbitismul, strabismul, orbirea Conjunctivita, infectia oculara Desprinderea de retina, daltonismul Nasul si suferintele sale Polipii nazali Sforaitul Rinita Sinuzita Suferintele gurii Maxilarul Problemele stomatologice, bruxismul, durerile de dinti Gingivita Aftele Halena Glandele salivare Saliva Glosodinia Herpesul Organele senzoriale CHAKRA 7, SAHASRARA SAU CHAKRA COROANEI Descriere Epifiza (glanda pineala) aferenta chakrei a saptea Ameteala,vertijul Cefalea, durerile de cap, migrenele Tulburarile de memorare Onicofagia Balbaiala Tulburarile somnului Suferintele maduvei spinarii Amnezia, tulburarile de concentrare, tulburarile de memorie Depresia Convulsiile, spasmele, spasmofilia, tetania Delirul Beri-Beri Lipotimia, lesinul Nevroza Traumatismele craniene Alopecia, calvitia Starile de soc Cefaleea Hematomul cefalic Raul de mare, de avion, de masina, de drum, ametelile Nevralgia Anemia Bolile degenerative Boala Alzheimer Epilepsia Boala Huntington Starile de coma Paralizia Hemiplegia Scleroza in placi Scleroza laterala amiotrofica Catatonia Isteria Boala lui Parkinson Paranoia Schizofrenia, sindromul discordant Apolexia (hemoragia cerebrala) Paralizia Bell Meningita cerebrospinala epidemica Mielita, nevrita, poliomelita Defecte congenitale Hiperkinezia Virusii Infectiile si tumorile Congestia Crampele Extenuarea Inflamatia Iritatia Durerea Tumefierea ADN Chisturile si nodulii Cancerul Componentele karmice ale cancerului Sida Leucemia Componentele karmice ale leucemiei Mononuc\eoza (infectioasa) CAPITO LUL XVIII. CROMOTERAPIA Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii rosu Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii portocaliu Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii galben Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii verde Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii albastru Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii indigo Semnificatiile si efectele terapeutice ale culorii violet Efectele curative ale culorilor Terapia prin culoare Abcesul Alcoolismul Amenoreea Anemia Anorexia Apendicita Arsuri datorate caldurii Artrita Astmul Astmul cardiac Astmulla copii Boala lui Parkinson Bronhopneumonia Calculii biliari Calculii renali Calvitia Cataracta Comotia cerebrala Constipatia Contuzia Convulsiile Debilitatea Degeraturile Diabetul Diareea Digestie dificila Dintii Durerile de spate Eczema Enurezisul Epilepsia Erizipelul Febra Fistula Frigiditatea Furunculul Gazele intestinale Gonoreea Greata Gusa tiroidiana Guturaiul Hemoroizii Hepatita Hernia Hidropizia Inima Hipertensiunea Hipotensiunea Lumbago Mastita Melancolia Meningita cerebro-spinala Menopauza Mancarimile Nasul Ochii Orbirea Paralizia Paraliziafaciala Plamanii Pneumonia Poliomielita adultului Prostata Rahitismul Raceala Reumatismul acut Reumatismul cronic Rinichii Rubeola Sifilisul Sangew Sinuzita Socul Splina Sterilitatea Surditatea Suspendarea ciclului menstrual Torticolisul Tuberculoza Tulburarile emotionale Tulburarile glande/ar endocrine Tulburarile mentale Tulburarile mirosului Tulburarile nervoase Ulcerul duodenal Ulcerul gastric Variola Vezica biliara Vezica urinara Voma Elementele culorilor subtile si vibratiile acestora Curentii subtili Meditatia incarcarii organelor interne cu ajutorul culorilor CAPITOLUL XIX . Terapia cu cristale Programarea cristalelor Raspunsurile cu ajutorul cristalelor Grila personala de cristale Grila pacientului Incarcarea grilei Programarea grilei Simboluri pentru grila de cristale Grilele de cristale folosite in manipulare si in atacul psi Anihilarea atacurilor folosind cristalele Cum se face terapia cu cristale Ce cristale folosim InfoReiki in folosirea cristalelor Exemple de terapii cu ajutorul cristale lor si pietrelor Eliminarea durerilor Explorarea aurei Stimularea sistemului imunitar Formarea unei retele injurul casei Aranjarea cristalului pentru imbunatatirea memoriei Cristale/e utilizate de Usui Reiki Cristale le folosite pentru relaxare Cristale folosite pentru chakre Dispunerea cristalelor pe chakre Arhanghelii si cristale le CAPITOLUL XX. TERAPIA CU INGERI Ce pot ingerii sa faca Ce trebuie sa faceti voi Arhanghelii Ingerii protectori Drumul spiritual Dusmanii Banii Ce dati, aia primiti Altele explicatii despre chakre Despre experientele extracorporale din timpul somnului Aflarea scopului vietii Ingerii naturii Cristale le si ingerii Persoanele decedate Psihometria Viata trecuta Exemple de rugaciuni catre ingeri Rugaciune pentru a gasi un suflet pereche Rugaciune pentru conceperea unui copil Rugaciune pentru vindecarea relatiilor dintre parinte si copil Rugaciune pentru vindecarea relatiilor de familie Rugaciune pentru normalizarea greutatii si scaderea poftei de mancare Rugaciune pentru probleme privind somnul Rugaciune pentru vindecarea viciilor Rugaciune pentru a ne afla scopul vietii Rugaciune pentru linistefinanciara Rugaciune pentru vindecarea unui animal de companie Rugaciune catre ingeri pentru vindecarea de suferinta Elibereaza si iarta Vizualizarea in tarc Afirmatii pentru ingeri CAPITOLUL XXI. SIMBOLURILE TABEL PARAMETRII INFOENERGETICA CORPULUMAN-PLANSE BTBLlOGRAFIE CUPRINS |