Răul primordial în Cabala

pag. 61-62

Astfel, pe lângă varietățile de ”dualism” pe care cercetătorii le semnalaseră deja în legătură cu unele tratate descoperite în biblioteca qumranică, eu propun să considerăm existența unei polarități clare a celor doi prinți, care se reflectă și în cele două tipuri de gândire, într-un mod care amintește de discuțiile zurvaniene menționate mai sus. Încă o dată, ca și în cazul zurvanismului, nu există nimic cathartic în crearea spiritului înșelăciunii, în măsura în care acesta se referă la natura lui Dumnezeu, nici nu se face aluzie la vreun concept de perfecțiune în aceste fragmente.
Acest impact plauzibil ar trebui considerat, desigur, ca făcând parte dintr-o formă mult mai largă de impact al unor surse iraniene asupra iudaismului din Antichitatea târzie. După anumite sugestii recente, punctele de vedere existente în textele din peșterile de la Qumran ar fi putut fi cunoscute la sfârșitul Antichității de primii autori iudeo-creștini, și chiar în Evul Mediu de mediile evreiești. În orice caz, ipoteza potrivit căreia viziunile zurvaniene n-ar fi fost cunoscute decât de puținii locuitori ai peșterilor de la Qumran, iar odată cu dispariția acelui grup de evrei ar fi dispărut cu totul în iudaism și ideile primite de ei din cercurile zurvaniene, este o ipoteză simplistă și vom reveni la probleme similare infra, în capitolul 2.
Urme de cunoaștere a gândirii zoroastriene se găsesc în Talmudul Babilonian, o vastă compilație de tradiții provenind dintr-o mare varietate de surse rabinice. Aici țin să precizez un singur concept, care poate prezenta o anumită formă de influență a gândirii zurvaniene. într-un pasaj destul de dificil, un maestru talmudic îl menționează pe fratele său mai mic ca Bekhor Satan, ceea ce poate fi descris ca .întâiul născut al Satanei” sau, așa cum a propus mai recent Israel Ta-Shma, ca ”Satana întâiul-născut”. El a propus această interpretare a Satanei ca primul născut al lui Dumnezeu printr-o comparație cu viziunea bogomilică despre Satana ca primul născut al lui Dumnezeu. Totuși, din punct de vedere cronologic, există o problemă evidentă, întrucât Talmudul Babilonian a apărut cel puțin cu două secole înaintea apariției bogomililor în sud-estul Europei. Se pare însă că observația lui Ta-Shma cu privire la afinitatea dintre cele două teme ar fi mai bine servită de ipoteza unei surse comune atât viziunii talmudice, cât și celei bogomilice, o sursă zurvaniană. Și într-adevăr, cercetătorii mitului bogomilic au propus o explicație de acest fel pentru apariția treimii bogomilice constând în Dumnezeu și cei doi fii ai săi, Satanael, întâiul născut, și Isus, cel mai tânăr. Astfel, ne rămâne posibilitatea ca Talmudul Babilonian să fi împrumutat o viziune zurvaniană, care consideră întâiul născut ca fiind rău sau chiar identic cu Satana.
De altfel, potrivit unei viziuni iudeo-creștine, așa cum o relatează Epifanie din Salamina, care scria în anii 70 ai veacului al IV-lea, Isus și Satana erau descriși ca egali: Ei afirmă că cele două clase au fost create de Dumnezeu; după cum văd, prima este Hristos, iar cealaltă este diavolul. Și ei spun că Hristos a primit partea veacului ce va veni, dar că diavolului i s-a încredințat veacul acesta.
Deși diavolul n-a fost descris aici ca primul născut, așa cum este cazul în unele tradiții, este totuși evident că lui i-a fost dată dominația asupra primei epoci din cele două menționate în acest fragment, ceea ce înseamnă că domnia lui o precedă pe cea a lui Isus. Această ipoteză amintește îndeaproape de diviziunea dintre Ahriman, care guvernează primul, și Ormuzd, care va domni în viitor. Astfel, putem înțelege mai bine expresia talmudică recurgând mai degrabă la teme pretal-mudice decât la cele posttalmudice.
În tradiția rabinică există afirmații despre gândirea divină ca impenetrabilă, inclusiv o discuție care încearcă să atribuie moartea tragică a lui R. Akiva, unul dintre cei mai venerați maeștri din lumea rabinică, gândirii divine. Conotația posibilă este aceea că gândirea divină poate include o formă diferită de logică religioasă, care-l remite pe cel drept unei morți nemeritate și tragice.
În acest context, țin să invoc o altă tradiție existentă în cercurile evreiești, cu privire la afinitatea dintre primul născut și puterea supremă a răului. Încă de la începutul Evului Mediu, potrivit unui mic număr de surse ebraice, numele primului născut al lui Adam nu este biblicul Cain, ci o figură descrisă de consoanele ebraice ”GFYMS, care pot fi vocalizate ca Agrimas. Este cazul unui midraș târziu, intitulat probabil, conform unei surse târzii, Midraș ”Avkir. Este un midraș cunoscut numai din câteva fragmente care au ajuns până la noi și au fost reunite de mai mulți cercetători din secolul XX sub acest titlu de Midraș ”Avkir. Potrivit unui studiu recent, afinitatea următorului fragment cu Midraș ”Avkir n-a fost totuși dovedită. Cu toate acestea, se pare că există un consens științific asupra faptului că fragmentul ce va fi tradus mai jos aparține unui midraș. Mitul care ne interesează aici se desfășoară după cum urmează:
Adam era o persoană absolut dreaptă și, cum văzuse că moartea fusese decretată din cauza lui, el practica asceza, ținând post și separându-se de femeie și dormind singur37. Lilith, al cărei nume este Pizna, îl descoperise și îi dorea frumusețea [...] și s-a culcat lângă el și a dat naștere de la el unor demoni și lilithi, iar numele primului născut al lui Adam a fost Agrimas. Agrimas s-a dus să și-o ia ca femeie pe ”Imrit Lilith, iar ea i-a născut nouăzeci și două de zeci de mii de demoni și lilithi.
Paralelele la anumite concepții exprimate în acest fragment, existente în alte midrașim, vorbesc implicit despre sămânța lui Adam, iar o dată chiar explicit, spunând că aceasta s-a transformat în demoni. De fapt, aici există o ambivalență: practica ascetismului se presupune...

pag. 61-62