| Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de niște surprize... |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
| Cel
ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici
contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de niște
surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia și despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani. Menționăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.l î.Hr și primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorica), Dio Cassius (Istoria romana. Cartea 67 și 68), împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos [Getica),Criton, (medicul personal al lui Traian (Getica), Traian [De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian). A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citați referitoare la Dacia nu mai există! Ceea ce a ajuns la cunoștința publică se datorează unor referiri indirecte. Lista este mult mai lungă.Unele explicații punctuale s-ar putea găsi.Resentimente umane, să zicem. Când Domițian, de pildă, a decretat drept crimă citirea cărților despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, învingător în două războaie, a trebuit totuși să le plătească tribut învinșilor.Apărarea reputației știrbite ar fi altă explicație, în cazul interdicției promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conștiința publică faptul că și-a asasinat propriul frate, Geta, interdicție urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime.Totuși, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor, care exprimă orgoliul și satisfacția împăratului Traian, dar și un neobișnuit omagiu și dovadă de respect la adresa unor mari învinși, dacii, sau, mai târziu construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând noblețea și înțelepciunea unui neam și alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariția dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicțiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziția papei Grigore cel Mare de ardere, pur și simplu, a cărților despre daci.Aceasta indică, în mod paradoxal, un contrast între bunul simț public și o evidentă acțiune politică al cărei scop nu ar fi altul decât o eventuală eliminare a dacilor din istorie. Probabil că atunci matricea socială, istorică și religioasă geto-dacă era atât de puternică și transmisese atâtea elemente noii religii creștine care se consolida încât, pur și simplu, nu puteau să capete legitimitate decât printr-un embargo. Nu ne vom lansa în considerații legate de cine ar fi avut acest interes de-a lungul timpului, deși tema respectivă ar merita multe comentarii. Vom constata doar că pe la mijlocul primului mileniu după Hristos, peisajul istoric se schimbase mult, așa încât o nouă carte de istorie nu mai putea suferi tratamentele brutale de odinioară. Ea putea fi omorâtă altfel, mai târziu, prin ignorare sau interpretare.Această carte este Getica lui lordanes.Rostul acestei prefețe este de a așeza cartea în cadrul istoric necesar și de a exploata niște informații extrem de importante, trecute cu vederea de-a lungul istoriei, privind continuitatea și rolul unui neam care, în afara faptului că stă la originea poporului român, poate fi în îndreptățit considerat ca un contributor semnificativ la geneza popoarelor europene de mai târziu.NOUL CONTEXT ISTORICNe aflăm la aproape patru sute cincizeci de ani de la epoca plină de glorie când Traian cucerea Dacia. Scena istoriei este acum alta. Daco-geții de odinioară, deveniți acum ostrogoți (cei din răsărit) și vizigoți (cei din apus) încep să aibă un cuvânt de spus în destinul imperiului. Roma cunoscuse schimbări radicale și momente pline deDESPRE AȘA-ZISA CONFUZIE GEȚI/ GOȚIO seamă de istorici străini ”au remarcat” confuzia pe care lordanes ar fi făcut-o între geți și goți și de aici a ieșit o controversă bine fabricată, ajungându-se chiar și la enormitatea că autorul n-a știut despre ce scrie. Pretextul a fost acela că, deși în titlu se vorbește despre geți, în cuprinsul cărții apar referiri despre goți. Aici nu este vorba de superficialitate ci de-a dreptul de rea credință.Reamintim că autorul Geticii este un got „coborâtor din neamul amalilor” (§266) care are conștiința că este get și vorbește despre originea și faptele geților, adică despre strămoșii săi, dar se adresează goților, contemporanilor săi. în cuprinsul cărții referirile la identitatea dintre geți și goți se fac în deplină cunoștință de cauză. La un moment dat, chiar precizează, referindu-se la o altă Getica, a istoricului Dio Chrysostomos, „care geți, am dovedit mai înainte ca au fost goți” (§58). Indiferent ce grafie au cele două noțiuni, Iordanes știe foarte bine că acestea desemnează unul și același neam, aceeași realitate etnică.Atunci când vorbește de originea și peregrinările istorice ale neamului îi numește goți situându-i ca vechime pe timpul lui Zamolxe (secolul v î.Hr, §39.), dar respectă opinia lui Dio Chrysostomos sau a lui Vergiliu care îi numeau geți (§ 40).Abordarea lui lordanes este totodată și o chestiune de stil și de tehnică a discursului. Modalitatea de abordare a subiectului nu poate ignora publicul țintă, adică societatea gotică a secolului VI. Vorbind despre geți este nevoit să-și alimenteze mereu argumentația cu corespondentul goți dacă vrea să fie convingător.Putem exemplifica cu un argument care, istoricește, nu poate fi pus la îndoială. în capitolul XI, care este un elogiu impresionant al contribuției spirituale a lui Deceneu căruia regele Burebista i-a dat putere aproape regală și care, în afara sfaturilor militare pe care i le-a dat gloriosului rege, a exercitat un rol civilizator asupra oamenilor „văzând că au și înzestrare naturală, i-a învățat aproape toată filosofia căci el era maestru în această disciplină. Predându-le etica le-a domolit pornirile barbare, învățându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc după legi proprii pe care până acum le numesc belagine avându-le scrise, instruindu-i în domeniul logicii le-a dezvoltat gândirea, făcându-i mai dezvoltați la minte decât celelalte neamuri...” (§ 68), ei bine, acest capitol începe astfel: „Pe când domnea peste goți Burebista, a venit în Goția Deceneu”... (§ 67). Faptul că noi știm astăzi despre Burebista că era geto-dac și domnea peste un imperiu comparabil ca întindere cu cel roman nu impietează nici asupra adevărului istoric conținut în capitolul XI al Geticii lui Iordanes, dar nici asupra modului în care tratează gotul de atunci acest subiect, în deplină cunoștință de cauză.Prin cartea sa, Iordanes este primul istoric care subliniază încă din secolul 6 identitatea dintre geți și goți, iar acest lucru are o covârșitoare importanță istorică fiindcă întoarce pe dos toate tratatele de istorie cunoscute, inclusiv istoriografia română care, în mod straniu, a preferat punctul de vedere al unui vaccum istoric în dauna continuității populațiilor daco-gete pe teritoriul românesc în perioada post-Traiană… |
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii