Am fost rugată să scriu un cuvânt despre Maica Gavrilia!
Dar nu sunt vrednică în nici un fel să scriu acest cuvânt! Mintea mea nu găsește cuvinte potrivite. Uimirea mea nu poate fi cuprinsă de nici un gând.
Această maică, această femeie, a trăit cu adevărat în Hristos Domnul și cu El! A trăit Poruncile Lui ca iubire și nu ca nevoință! L-a iubit pe Domnul și l-a văzut în orice față omenească și L-a slujit în orice suferind întâlnit în Cale! • Maica Siluana Vlad Maica Gavrilia vorbea cinci limbi: zâmbetul, lacrimile, atingerea, rugăciunea și dragostea. „Cu aceste cinci limbi poți călători în jurul lumii și toată lumea este a ta. Îi iubești pe toți la fel – indiferent de religie sau naționalitate, indiferent de orice. Poporul lui Dumnezeu este pretutindeni. Și niciodată nu poți ști dacă persoana pe care o întâlnești astăzi nu va fi sfântă mâine...“ (p. 49)Lucrarea prezintă viața și activitatea duhovnicească remarcabilă pe care monahia Gavrilia Papayanni a desfășurat-o în cei 94 de ani de viață. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fiica ei duhovnicească și moștenitoarea numelui ei, monahia Gavrilia Lews a alcătuit o biografie și o colecție din apoftegmele Maicii Gavrilia -Asceta iubirii.
S-a născut în anul 1897 într-o familie grecească înstărită din Constantinopol, primind la naștere numele de Avrilia. În anul 1923, familia i-a fost deportată la Salonic. Aici, Avrilia reușește să intre la Universitate, fiind a doua femeie înscrisă într-o universitate grecească.
În 1932 se mută la Atena ca să trăiască singură și să lucreze ca infirmieră, după care călătorește în Anglia unde studiază fizioterapia la Londra. În 1947 și-a deschis propriul cabinet de fizioterapie în Atena.
La 24 martie, 1954, mama ei trece la cele veșnice, lăsând un gol imens în inima maicii Gavrilia. Într-un an și-a închis cabinetul, și-a dat săracilor toate averile, ajungând să traiască în absolută sărăcie. În vârstă de aproape 60 de ani, a plecat în India fără vreun plan anume, dar cu un puternic simțământ că Hristos o cheamă acolo.
Spre sfârșitul șederii sale în India, Dumnezeu îi călăuzește pașii spre pustiul Himalaia, unde petrece 11 luni. În 1959 a intrat în Mănăstirea Sfântului Lazăr din Betania, unde a fost tunsă în monahism după trei ani de noviciat, primind numele de Gavrilia.
În cele două decenii ce vor urma, va alterna tăcerea din mănăstire cu un an de slujire misionară în Africa Răsăriteană și cu alți trei ani înapoi în India, la Uttar Prades, alături de Arhimandritul Lazăr.
Cei din urmă treisprezece ani de viață i-a petrecut în Grecia natală, mai întâi nevoindu-se într-un mic apartament din Atena, apoi într-o sihăstrie pe care a întemeiat-o în insula Leros. Aici, primește în 1991 schima mare din mâinile Părintelui Dionisie de la Schitul athonit Sfântă Annă Mică, și adoarme în pace anul următor, la 28 martie.
Maica Siluana Vlad, cea care a scris cuvântul înainte al acestei cărți spune, referindu-se la Maica Gavrilia că „această maică, această femeie a trăit cu adevărat în Hristos și cu El! A trăit poruncile Lui ca iubire și nu ca nevoință! L-a iubit pe Domnul și L-a văzut în orice față omenească și La- slujit în orice suferind în cale!“
În India ca și în alte multe locuri unde a fost, Maica Gavrilia a cinstit credința în Hristos, urcând cu ajutorul Lui la cele mai înalte culmi la care pot ajunge idealurile creștine. A trăit numai ca să-i slujească lui Dumnezeu și să-L iubească pe El în smerenie – „nu ca să existe”, cum spunea chiar ea.
|
Adevăr Divin
