Octogonul contra Statului Islamic (Octogon 100)

Un vis premonitoriu

Astă noapte, l-am visat pe Giordano Bruno. Îngerul meu de foc era slăbit și legat de stâlpul rugului. Privirile îi erau vii Însă. Ochii săi cercetau mulțimea adunată pentru spectacolul arderii „ereticului”. Căutau un om cu mintea cât de cât luminată. Privirea lui s-a oprit pe mine. Gura i s-a deschis și am auzit clar:

– Varain, să duci mesajul meu peste secole!

– Care? am murmurat eu înfricoșat de mulțimea violentă.

– Trăim într-o pluralitate de lumi. Întreaga noastră galaxie freamătă de viață.

– Am înțeles, l-am asigurat eu, în ciuda zecilor de ochi dușmănoși, care mă priveau cu o cumplită ură.
Ura animalică a necugetătoarelor.

Rugul s-a aprins și eu mi-am făcut loc mai în față. Voiam să văd tot. Eram un simplu medic din timpul lui. Voiam să înțeleg și nu puteam. Ce crimă făcuse savantul când afirmase că trăim Într-o pluralitate de lumi? Nu scosese sabia împotriva nimănui. Pur și simplu, gândise în mod liber. Atunci am înțeles că inchizitorii se temeau mai mult de sabia spiritului, decât de lama rece. Se temeau de gândurile libere.

Lângă mine, o femeie bătrână, zdrențuită și nespălată de mult, privea cu ochi avizi rugul aprins. Un vreasc a scăpat din legături și s-a rostogolit la picioarele noastre. Bătrâna l-a prins imediat și l-a aruncat către Giordano:

– Piei, Satană! Piei în focul iadului!

Bruno a zâmbit obosit și îndurerat. Buzele lui s-au mișcat imperceptibil:

– Sancta simplicitas!

Atât a spus. Flăcările i-au acoperit fața. Un vaiet de durere a străbătut Piața Campo dei Fiore. S-a înfipt în mine ca un pumnal. Îl simt și acum, când m-am trezit. Cred că-I voi simți toată viața. La fel, întreaga mea viață nu voi putea găsi răspuns la întrebarea de ce nu am intervenit în favoarea lui Giordano Bruno. Aș fi putut înfrunta Inchiziția cu mărturia mea. Știam că Bruno era un om profund credincios și moral. Îl cunoșteam încă din timpul când mă consulta în probleme de anatomie. Voia să afle unde îi era sufletul și cum îl putea păstra curat. Rațiunea îmi amintește că gestul meu ar fi fost inutil. Am fi murit amândoi de mâna odioasei Inchiziții.

Ramona s-a trezit. Mă simte neliniștit lângă ea și mă cuprinde cu brațul drept:

- Te-ai trezit, iubitule?

– De câteva minute.

– Te simt tensionat.

– Sunt. L-am visat pe Giordano Bruno.

– Și?

– Cred că e un vis premonitoriu. Urmează să se întâmple ceva rău.

– Ești sigur?

– Visele premonitorii nu mă înșeală niciodată.

Le simt mai aparte.

– Si cum traduci tu aceste vise?

– De la caz la caz.

– Ce ar însemna acesta, Petre?

– Presimt că balaurul religios a ieșit din grotă și vrea să înghită lumea modernă.

– Nu-i o noutate faptul că religiile devin mai agresive pe fond de sărăcire a populației.

– Acum e vorba de cu totul altceva. De ceva mult mai grav, în care trebuie să mă implic. Asta simt eu: nevoia de implicare.

– Dacă trebuie, fă-o, Petre! Eu voi avea grijă de fetită si de mama.

– Să vedem ce poate fi, murmur eu indecis.

Sar din pat și fac un duș. Mă rad fără să fredonez, pentru că sunt îngrijorat. Mă îmbrac lejer, în blugi și un pulover subțire, cât să mă apere de răcoarea dimineții. Ca de obicei, ies în curte, să-mi admir gospodăria. O ceață aurie se ridică dinspre răsărit. Frunzele pomilor bat în galben-ruginiu. Merele, perele și gutuile se ițesc colorate printre ele. O atmosferă de toamnă liniștită, gândesc eu. Toate sunt la locul lor, căci am stat acasă, în ultimele două săptămâni.

Sufletul mi se domolește lent, dar sigur. Atmosfera din jur contribuie la aceasta. Pot gândi limpede, fără fiorul simțit în somn. Orice ar fi îl vom rezolva, îmi spun eu. Suntem puțini, dar ași în materie de spionaj și diversiune. Nu vom lăsa balaurul să ne cotropească bătrânul continent. Americanii vor fi alături de noi în această confruntare. Poate și rușii, dacă se vor trezi din visul imperial. Mai precis, dacă Vladimir Putin va ajunge la gânduri normale. Doar nu credeați că rușii au pornit către vest de capul lor? Vorba corsicanilor: Îmi trebuie creierul care a gândit, gura care a ordonat și degetul care a apăsat pe trăgaci.

Mă întorc în casă și-l sun pe Laurențiu Cremene, comandantul Octogonului Românesc. Îmi răspunde Iliuță Orozan, tehnicul nostru.

– Prâsleo, vreau cu șeful, îl anunț eu.

– Nema putirință, replică el. E plecat la fiul său.

– Fără telefon?

– Fără. Știi mătăluță din ce cauză.

Știu. Sculele de interceptat convorbiri s-au perfecționat al naibii. Îți prind și șoapta din jurul unui telefon mobil. Numai stațiile cu secretizor mai rezistă la acest asalt al tehnicii perverse. Îmi fac socoteala că șeful nu putea merge la fiul său cu asemenea aparat asupra lui. De ce însă a plecat atât de dimineață?

Orozan mă lămurește mintenaș:

– Nora i-a dăruit un nepot, către ziuă. Comandantul sărbătorește.

E clar. Trebuie să-I las pe șef să se bucure în tihnă de viața de familie. Și așa nu prea are el multe ocazii pentru asta. Îl salut pe Iliuță și închid telefonul. Simt nevoia de compania cuiva cu care să discut problema care mă frământă. E prea devreme să-mi contactez colegii, însă.

Intru în casă și pornesc televizorul. Îl dau pe News. După primele imagini și cuvinte, pricep că situația e mai albastră decât cea din capul unui lord englez care a golit butoiul scoțienilor. Teroriștii ISIS anunță intenția de a căsăpi un modest turist francez. Spuneți și dumneavoastră dacă este o treabă de oameni cu scaun la cap! Tipul s-a dus la ei în vizită, să le ducă niște părăluțe și ei vor să-i ia gâtul, Așa cum decurg treburile în lupta antitero, chiar o să i-l ia. Desigur, tanti Franța nu se va lăsa îngenuncheată de faptele extremiștilor islamici. Va trimite avioane de bombardament, să le dea acestora borșu. Izmenarii harapi vor încasa bomboanele cu sudalmele de rigoare și se vor răzbuna tot pe vreun amărăștean. Concluzia? Să nu ajungi niciodată amărăștean!

Informațiile curg înainte din televizor. Pe mine mă râcâie o întrebare care ar trebui să fie si a dumneavoastră: Cine înarmează cohortele de izmenari extremiști? Ei nu sunt în stare să fabrice nici prăștii sau arcuri cu săgeți. Somebody le livrează armament și muniții din plin, cât să înfrunte armata regulată, ba chiar s-o și învingă uneori. Bănuiți că zeul Marte se ocupă de trafic de armament către extremiști? Aș! Dacă zeul respectiv ar face ochi și ar vedea ce s-a

Pag. 5 – 9