Chinuirea corpului nu este o cale. Chinul este violent. Indiferent dacă îi chinui pe alții sau vă chinuiți pe voi, e vorba tot de violență, iar violența nu poate fi niciodată religioasă. Care este diferența dintre a chinui corpul altcuiva și a vă chinui propriul corp? Care este diferența? Corpul este ”celălalt”. Până și corpul vostru este tot celălalt. Corpul vostru este puțin mai aproape și corpul celuilalt este puțin mai departe, asta este tot. Deoarece al vostru vă este mai aproape, aveți mai multe șanse ca el să devină victima violenței voastre; puteți să-l chinuiți. Și timp de mii de ani oamenii și-au torturat corpurile în ideea greșită că aceasta este calea către Dumnezeu.
în primul rând, de ce v-a dat Dumnezeu un corp? Nu v-a dat instrumente prin care să vă chinuiți corpul. Mai degrabă a făcut invers: v-a dăruit receptivitate, sensibilitate, simțuri: ca să vă bucurați de el, nu să-l chinuiți. V-a făcut atât de sensibili pentru că prin sensibilitate vă crește conștienta. Dacă vă chinuiți corpul veți deveni din ce în ce mai insensibili. Dacă vă întindeți pe un pat de ghimpi, până la urmă veți deveni insensibili. Corpul va trebui să devină insensibil, pentru că altfel cum ați putea să tolerați ghimpii de fiecare dată? într-un fel, corpul vostru va muri, își va pierde sensibilitatea. Dacă stați încontinuu sub soarele fierbinte, corpul se va apăra devenind insensibil. Dacă stați dezbrăcați în Himalaya când ninge și toți munții sunt acoperiți cu zăpadă, până la urmă corpul își va pierde sensibilitatea la frig. Va deveni un corp mort.
Și cu un corp mort, cum ați putea să simțiți binecuvântările existenței? Cum ați putea să simțiți ploaia constantă de binecuvântări care se petrec în fiecare clipă? Existența continuă să reverse milioane de binecuvântări asupra voastră; voi nu puteți nici măcar să le numărați. De fapt, aveți nevoie de mai multă sensibilitate ca să deveniți persoane religioase, nu de mai puțină, pentru că pe măsură ce deveniți mai sensibili veți reuși să vedeți mai ușor Divinul peste tot în jur. Sensibilitatea ar trebui să devină ochiul vostru, ea ar trebui să pătrundă lumea. Când deveniți absolut sensibili, până și cea mai mică adiere de vânt vă atinge și vă transmite mesajul, chiar și tremurai unei frunze absolut normale în bătaia vântului devine un fenomen nemaipomenit din cauza sensibilității voastre. Vă uitați la o pietricică normală și devine un Kohinoor. Depinde de sensibilitatea voastră.
Viața înseamnă mai mult atunci când sunteți mai sensibili; viața înseamnă mai puțin când sunteți mai puțin sensibili. Dacă aveți un corp perfect amorțit, lipsit de sensibilitate, viața este zero, viața nu mai este acolo; deja sunteți în mormânt. Exact asta au obținut masochiștii. Sadhana a devenit un efort de a amorți corpul și sensibilitatea.
Pentru mine, lucrurile stau chiar invers. Austeritatea nu înseamnă tortură; austeritatea înseamnă o viață simplă, o viață austeră. De ce o viață simplă? De ce nu una foarte complicată? Pentru că, din nou, cu cât este mai complicată viața, cu atât mai puțin sensibili veți fi. Un om bogat este mai puțin sensibil decât unul sărac pentru că întregul lui efort de a acumula bogății l-a făcut insensibil. Trebuie să fiți insensibili dacă aveți de gând să strângeți bogății. Trebuie să fiți ca niște criminali și să nu vă preocupe ce se întâmplă cu ceilalți. Voi continuați să acumulați comori, iar alții mor. Voi deveniți din ce în ce mai bogați, iar ceilalți își pierd viețile din cauza asta. Un om bogat trebuie să fie insensibil, altfel nu poate fi bogat. Altfel cum ar putea să exploateze? Ar fi imposibil.
Am auzit de un mare om bogat; Mulla Nasraddin s-a dus să-l vadă. Voia o donație pentru orfelinatul pe care-l avea în grijă. Bogatul i-a zis, ”Bine, Nasruddin, eu o să-ți dau ceva, dar cu o condiție pe care nimeni n-a reușit niciodată s-o îndeplinească. Uită-te în ochii mei; un ochi este fals, celălalt... pag. 8-9 |
Adevăr Divin
