Gautama Buddha folosește o expresie foarte frumoasă pentru "mijloc": el spune majjhima nikaya - "calea care urmează exact mijlocul". Dacă menții pendulul la mijloc, ceasul se oprește. Ceasul reprezintă mintea - nu numai în sensul figurat, nu ca metaforă; mintea chiar este timp. Timpul constă din existența a două coordonate, nu trei. Prezentul nu face parte din timp; trecutul și viitorul sunt timp; prezentul nu. Prezentul este străpungerea înaltului în lumea timpului.
Gândiți-vă la timp ca la o linie orizontală. A este urmat de b, b este urmat de c, c este urmat de d și așa mai departe: este un proces liniar. Existența nu se întinde pe orizontală, ci se desfășoară pe verticală. Existența nu se deplasează pe o linie - din a în b și din b în c; existența variază în intensitate - de la a la un a mai profund, apoi la un a și mai profund și în continuare, la un a din ce în ce mai profund. Existența înseamnă să te scufunzi în momentul prezent.
Timpul constând în trecut și viitor reprezintă limbajul minții - iar mintea poate numai să creeze probleme, nu să le și rezolve. Toate problemele umanității nu sunt altceva decât invenții ale minții. Existența este mister, nu problemă. Nu trebuie rezolvată, ci trăită.
Eu trăiesc momentul. Nu mă interesează câtuși de puțin ce se va întâmpla un moment mai târziu. Poate să vi se pară foarte iresponsabil, din cauză că exigențele mele pri¬vind responsabilitatea sunt diametral opuse ideii de așa-zisă responsabilitate, în general acceptată de oameni. Eu am responsabilitate față de moment, față de existență - iar responsabilitatea nu înseamnă datorie, ci capacitatea de a răspunde plenar, spontan, momentului. Indiferent ce situație apare, eu sunt în deplină rezonanță cu aceasta. Atât timp cât sunt viu, sunt viu; când voi fi mort, voi fi mort. Nu văd ce e neclar în această privință.
Înțeleg totuși întrebarea ta. Spui: "Aud frecvent o întrebare despre ashram..."
Cei care pun asemenea întrebări sunt morți, altminteri de ce și-ar face griji pentru viitor? Ei nu vin la ashram, nu vin la mine, nu participă la nimic din tot ce se petrece aici. Ei se preocupă de viitor! Sunt nespus de îngrijorați în legătură cu viitorul - ce se va întâmpla atunci? întrebarea este: ce se întâmplă acum?
Cei care pun asemenea întrebări sunt și proști, pe deasupra. Li se pare cumva că ei vor trăi veșnic? își fac griji pentru mine și pentru opera mea ca și când ar urma să trăiască o veșnicie. Eu sunt aici în acest moment; voi sunteți aici în acest moment. Dacă întâlnirea noastră este posibilă, ceva de o tul¬burătoare frumusețe se poate petrece. Dar acești oameni proști dau glas gândurilor lor viclene, care nu numai că îi induc în eroare pe ceilalți, dar îi înșală și pe ei înșiși. Chiar în această clipă mă critică și mă condamnă, dar altminteri îmi arată marea lor dragoste: ce se va întâmpla când eu nu voi mai fi?
Când eu voi muri, întreaga lume moare pentru mine; din acel moment, orice s-ar întâmpla, n-are decât să se întâmple. Nu mi-am luat responsabilitatea întregii existențe. Cine și-ar lua-o? Au fost unii care au încercat să facă acest lucru și au eșuat lamentabil.
De exemplu, Gautama Buddha, unul dintre cei mai frumoși oameni care au pășit vreodată pe pământ, a fost foarte preocupat în timpul vieții ca nicio religie să nu apară după moartea lui, să nu fie venerat ca un zeu, să nu i se facă statui. Toată viața a cerut insistent acest lucru, timp de patruzeci și doi de ani a predicat spunând: "Nu este nevoie să mă venerați." Rezultatul a fost exact contrariul. Cu cât a cerut mai insistent să nu fie venerat, cu atât oamenii au înțeles mai limpede că omul acela trebuia venerat!
Este legea efectului invers. Buddha are mai multe statui în toată lumea decât oricare altul, cu toate că el a fost împotriva statuilor. I s-au ridicat atât de multe statui lui Buddha încât în urdu, în arabă si în alte câteva limbi vorbite de... pag. 234-235 |
Adevăr Divin
