Ne aflăm în fața
unei lucrări care ar merita să devină un etalon, o unitate de măsură. Cristina
Diac, unul dintre cei mai promițători
cercetători ai istoriei recente, excelentă și pasionată specialistă, dar, în același timp, un istoric pe care îl putem așeza printre fruntașii generației ei, a realizat această minuțioasă analiză, urmărind existența unui partid în acea vreme minuscul, dar care
avea să ajungă, timp de o jumătate de veac, să stăpânească și să exploateze țara, în circumstanțele internaționale
generate de ultimii ani ai celui de al Doilea Război Mondial.
• acad. Dan Berindei
Volumul de față
urmărește cronologic
Partidul Comunist din România, atât în relație cu principalele momente politico‐diplomatice
ale anilor 1940‐1944, din plan intern și extern, cât și cu propria lui dinamică internă. Am încercat să
alternez inserția partidului
în tabloul mare al istoriei României, aflate la un moment de răscruce, cu
detalii de „mică istorie” personală, ocultate de istoria oficială scrisă
înainte de 1989. Am tratat efectele cedărilor teritoriale din vara lui 1940
asupra P.C.d.R., dar și
poziția partidului
față de pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei,
nord‐vestului
Transilvaniei; desemnarea lui Ș;tefan Foriș în funcția de
secretar general al P.C.d.R.; poziția
grupării comuniste față de
statul național‐legionar,
efectele guvernării extremei drepte asupra partidului, situația acestuia în zilele rebeliunii; poziția politică față de dictatura militară a lui Ion Antonescu;
„cutremurul” intern prilejuit de arestarea membrilor Secretariatului, în
aprilie 1941, care a echivalat cu „decapitarea” conducerii oficiale; reacția P.C.d.R. față de intrarea României în războiul antisovietic –
în plan teoretic și practic;
obiectivele partidului după iunie 1941 și pașii întreprinși pentru atingerea acestora, cu accent pe
negocierile purtate cu partidele istorice, în vederea extragerii României din
războiul purtat pe teritoriul Uniunii Sovietice; reacția partidului la desființarea formală a Internaționalei Comuniste, în mai 1943.
•
Cristina Diac |