1. PÃMÂNTUL PLAT ȘI ANTIPOZII
În diverse mitologii, Pământul capătă forme poetice, adesea antropomorfe, cum e Gaia la vechii greci. O legendă orientală spunea că Pământul se sprijinea pe spinarea unei balene, susținută la rându-i de un taur, care stătea și el pe o stâncă aflată pe un nor de praf, sub care nimeni nu știa ce mai putea fi altceva decât marea cea mare a infinitului. In alte versiuni, Pământul se sprijinea pe spinarea unei broaște-țestoase.
PÃMÂNTUL PLAT. Când au început să mediteze ”în mod științific” asupra formei pe care ar avea-o Pământul, anticii au considerat în chip destul de realist că ar fi aceea a unui disc. In viziunea lui Homer, discul era înconjurat de ocean și acoperit de calota cerească - judecând după fragmentele presocraticilor, uneori imprecise și contradictorii, în funcție de diferitele surse. Si Thales credea că Pământul e un disc plat, Anaximandru socotea că are forma unui cilindru, iar Anaximene vorbea de o suprafață plată, împrejmuită de ocean, care naviga pe un soi de pernă cu aer comprimat.
Doar Parmenide se pare că îi intuise sfericitatea, iar Pitagora îl considera sferic din rațiuni mistico-matematice. Succesivele demonstrații ale formei rotunde a Pământului s-au bazat însă pe observații empirice, așa cum se vede din textele din Plafon și Aristotel.
Îndoieli în legătură cu forma sferică a Terrei se mai întâlnesc în Democrit și Epicur, iar Lucretius neagă existența antipozilor, dar, în general, pentru toată Antichitatea care-i va urma, sfericitatea Pământului nu mai este pusă în discuție. Că Pământul era rotund știa, firește, și Ptolemeu, altminteri nu l-ar fi putut împărți în 360 de grade de meridiane. O știa și Eratostene, care în veacul al III-lea î.Hr. calculase cu o destul de mică eroare lungimea meridianului terestru, ținând cont de înclinația diferită a Soarelui la miezul zilei solstițiului de vară, când Soarele se reflecta în adâncul puțurilor săpate în Alexandria și Syene, cunoscând distanța dintre cele două cetăți.
În ciuda multor legende care încă circulă pe internet, toți cărturarii Evului Mediu știau că Pământul este o sferă. Și un elev din anul întâi de liceu poate deduce cu ușurință faptul că, dacă Dante intră pe pâlnia infernului și iese pe cealaltă parte, la poalele muntelui Purgatoriului, contemplând pe cer niște stele necunoscute, acest lucru înseamnă că poetul știa foarte bine că Pământul e rotund. Și de aceeași părere fuseseră și Origene, și Ambrozie, și Albert cel Mare, și Toma de Aquino, și Roger Bacon, și Johannes de Sacrobosco, pentru a cita doar câțiva.
În sec. al VII-lea Isidor din Sevilla (care nu era tocmai un model de acribie științifică) calcula lungimea Ecuatorului la 80 000 stadii. Iar cine își pune problema lungimii Ecuatorului evident că știe și crede că Pământul e sferic. De altfel, măsurătoarea lui Isidor, chiar dacă destul de aproximativă, nu diferă prea mult de cele actuale.
De ce atunci s-a crezut multă vreme și mai cred încă și azi destul de mulți, printre care chiar autori de cărți foarte serioase despre istoria științei, că lumea creștină, la începuturile ei, s-ar fi îndepărtat de astronomia greacă și s-ar fi reîntors la ideea Pământului plat?
încercați să faceți un experiment și întrebați persoane, chiar și instruite, ce a vrut să demonstreze Cristofor Columb când intenționa să ajungă la răsărit luând-o pe la apus și ce anume se încăpățânau să nu admită înțelepții din Salamanca. Răspunsul, în majoritatea cazurilor, va fi următorul: Columb considera că Pământul e rotund, în timp ce înțelepții din Salamanca susțineau că e plat și că, după o scurtă călătorie, cele trei caravele s-ar fi prăbușit în abisul cosmic.
Gândirea laică a sec. al XlX-lea, nemulțumită de faptul că mai multe confesiuni religioase se opuneau evoluționismului, a atribuit întregii gândiri creștine (patristice și scolastice) ideea că Pământul ar fi fost plat. Era vorba, în fond, de încercarea de a demonstra că, așa cum diferitele biserici s-au înșelat în legătură cu sfericitatea Terrei, tot astfel ele s-ar fi putut înșela și în legătură cu originea speciilor.
pag. 11-12 |
Adevăr Divin
