Nevoia recuperării memoriei Sfinților
Vorbind despre recuperarea memoriei celor întâmplate în Gulagul
sovietic, lagărul imens al Cercului Polar, unde gardianul cel mai nenorocit era
natura și distanțele de iad dintre localități (de la Kolîma prima localitate
era situată la 2000 de kilometri), prefațând cartea lui Nicolas Werth, Laurențiu
Constantiniu scria, lucrurile putând fi raportate și la realitatea românească:
„Istoria Gulagului nu s-a constituit ca direcție de cercetare în istoriografia
sovietică, nici chiar după apariția, în 1962, a nuvelei lui Alexandr Soljenițîn,
O zi din viața lui Ivan Denisovici, care aducea, pentru prima dată și în manieră
literară, în atenția publicului sovietic, problematica condamnaților politici și
a sistemului represiv din Uniunea Sovietică. O istoriografie paralelă celei
oficiale avea să apară și să ia amploare în samizdat, unde foștii locuitori ai
insulelor Arhipelargului au început să pună în circulație propriile mărturii cu
privire la lagărele de concentrare din URSS, contribuind astfel la scrierea a
ceea ce Nicolae Iorga ar fi denumit istoria Gulagului „prin cei mici”, o
istorie care avea să culmineze cu apariția, în Occident, în 1973, a lucrărării lui
Soljenițîn, Arhipelargul Gulag. Imaginea României, un Arhipelarg al Gulagului
fricii, din anii de început ai comunismului, este păstrată și ea prin astfel de
fragmente vii, din caietele de notițe ale unor oameni, care au avut curajul de
a nu arde ori arunca în uitare materialele prin care au consemnat teologia
rezistenței, prin Înviere, dinaintea molohului roșu, încă bântuitor.
Părintele Arsenie Boca a devenit cunoscut generației celei noi a
României post-decembriste prin mărturii scrise și rostite, unele de ținută,
altele simple încopcieri de sensuri, în care a contat mai mult fenomenalul
decât sfințenia Părintelui. O tensiune riscantă, între mit și adevăr, s-a
născut mai ales în ultima vreme când au apărut experți Arsenie cam în toate
studiourile de televiziune ale României. Oamenii care urcă panta de lumină
către mormântul Avvei nu sunt purtați de astfel de jocuri de imagine. Ci de un
adevăr inalienabil: puterea dragostei Părintelui, care schimbă vieți.
Într-una din zilele anului 2013, în 18 sau 19 noiembrie, Maica Magdalena
Ivan, pe aleile tomnatice ale Lavrei Tismanei, mi-a dăruit caietul său de însemnări,
„să-l folosesc cum voi vrea”. N-am așteptat să plec pentru a citi rândurile
scrise cu migală, școlărește, cu evlavie de-a dreptul. Și am înțeles, încă o
dată, cum s-a salvat România creștină. Prin migala păstrării icoanelor
oamenilor care au dăruit sfințenie vieții aproapelui. Pe rând au ajuns sub
ochii mei gânduri din întâlnirea cu Părintele Arsenie Boca, pe care ne-am
gândit să vi le dăruim în această carte.
Nu era prima dată când intram în contact cu viața din mănăstirile
vremii. Nu doar din lecturi, ci mai ales din poveștile pline de sevă cerească ale
Maicii Ierusalima, Stareță vreme îndelungată a Tismanei, a maicii Varvara ‒
minunata soră de călugărie a Maicii Magdalena, stinsă în lume pentru a se
aprinde în cerul cu har al Mănăstirii gorjene ‒, ale Maicii Paraschiva de la
Schit, ale Maicii Evloghia ori ale Maicii Antonina (zâmbetul Lavrei), urcate și
ele în lutul cimitirului mănăstirii cât un miez de poiană a Raiului. Și din
povestea tuturor celorlalte purtătoare de rugăciune smerită către Dumnezeu.
Momentele cele mai ample ale recuperării memoriei mărturisitoare pe care le-am
trăit în viața mea sunt legate de darul Maicilor Tismanei în zorii
Privegherilor, în taina Săptămânilor Patimilor ori în lucirea de Duh a
Săptămânilor Luminate din ultimii 20 de ani.
Dintre ele, chipul Maicii Magdalena se desprinde ca al unui fulger la vreme
de vară pe înălțimile Cioclovinei. Vie și plină de istorii minunate, ghidă mănăstirii
și florar de preț al frumuseții tismănene, eclesiarh al Bisericii, plină de
cunoașterea Tipicului din rânduiala vie a slujbelor văzute și trăite, atentă și
scrupuloasă, râvnitoare în a sfătui și a consemna suferințele credincioșilor
care trec pragul Mănăstirii, Maica ne oferă încă o dovadă că monahismul este un
efort continuu de trăire a bucuriei cu Hristos.
Paginile pe care vi le aducem dinainte sunt valoroase, în primul rând,
pentru că sunt o mărturie din „prima linie” a modului în care Părintele Arsenie
rânduia viața celor ce-și puneau sufletul în mâinile sale, pentru a se mântui.
Textele omiletice și fulgerările de amintiri aduc, o dată în plus, o mărturie
din perioada de arestare a creștinismului monahal românesc. Modul în care s-a
închegat în jurul personalităților duhovnicești cu adevărat de marcă ale
Ortodoxiei.
Sunt mulți care cred că nu ar trebui publicat atât despre Părintele
Arsenie. Am auzit despre stareți contemporani nouă care-i neagă lucrarea și înălțimea
duhovnicească. Alții au ales să tacă despre Avvă, conservând un duh al
comuniunii cu el vrednic a fi invidiat, în sensul cel mai curat cu putință. Ca
lucrător în latura catehetică și omiletică a Bisericii îmi îngădui să cred că
este nevoie de text arsenian, de drămuită înțelegere a teologiei Părintelui
tocmai pentru a nu îngădui virusarea moștenirii sale, apariția unei teologii
paralele teologiei Părintelui.
Maica Magdalena Ivan dă mărturia memoriei sale duhovnicești. Anul în
care textele sunt consemnate în caietul său de „notițe”, 1949, Prislopul și școala
sa duhovnicească de acolo sunt descrise inclusiv în duhul cuvintelor Părintelui
Arsenie. Putem să ne închipuim cu ce emoții, de exemplu, Magdalena călugărița
va fi ascultat predica despre Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii. Viu,
dialogul între suflete se subînțelege. Se simte în ce mod cultura în Duh a
Părintelui îndemna spre schimbarea vieții, spre asumarea și trăirea
Evangheliei. Vi se va părea textul puțin? Așa și este! Din fărâmiturile unor
astfel de ospețe duhovnicești trăim bucuria Învierii de acum.
Sărut mâna Maicii Magdalena pentru caietul-dar. S-a despărțit cu lacrimi
de caietul său de notițe și de copia, tot într-un caiet, a Cărării Împărăției.
Îi cer iertare pentru că am pomenit-o atât de des. Notițele sale de la amvonul
de smerenie al Părintelui ne sunt de folos slobozirii noastre din necunoaștere.
Fie ca luciditatea lor să ne ajute la discernerea valorilor, la creșterea
noastră în școala Duhului și absolvirea Marelui Examen...
• Pr. Constantin
NECULA |
Adevăr Divin
