Pedagogii alternative

La apariția sa în lume, omul se află la un ”moment zero”, adică nu este încă ceva. El va deveni bun sau rău în funcție de împrejurări, va fi produsul acestora, rezultatul relației cu natura și cu semenii. Sensibilitatea față de elementele exterioare are o foarte mare importanță în formarea personalității, astfel că Maria Montessori a definit educația ca ajutor pentru viață; întrucât este vorba despre viața omului - o viață socială prin excelență -, educația nu poate fi privită decât ca ajutor social acordat omului în formarea sa ca ființă socială.
Trăsăturile spirituale sunt aduse la suprafața conștiinței prin satisfacerea unor instincte. Observând comportamentul spontan al copiilor, Maria Montessori a constatat că aceștia sunt dominați de impulsuri irezistibile, care îi determină la anumite acțiuni, diferite de la o perioadă la alta și având o legătură evidentă cu anumite necesități ale dezvoltării personalității. în cursul dezvoltării copilului se manifestă cu intensitate când una, când alta dintre capacitățile sale naturale, astfel încât numai cunoscând diferitele perioade ale dezvoltării și adaptând mediul la necesitățile specifice fiecăreia se poate sprijini dezvoltarea optimă a capacității respective, temporar active. Inteligența omului se clădește pe temelia construită de copil în perioadele sale senzitive. De aici necesitatea de a ajuta dezvoltarea fiecărei laturi a personalității umane la timpul maximei sale sensibilități și a maximei capaci¬tăți de automodelare și autostructurare.

2. înnoirea metodelor de educație

Pornind de la analiza condițiilor în care se află copilul la școală, Maria Montessori ajungea la concluzia că este necesară înnoirea metodelor de educație și instruire. De altfel, ea a numit ”metodă” alternativa educațională pe care a creat-o, sub această denumire fiind cunoscută și astăzi de cei mai mulți pedagogi, prezentă în dicționare, enciclopedii și manuale. în condițiile de viață și de educație din școlile tradiționale, constata Maria Montessori, copiii nu se puteau dezvolta adecvat din punct de vedere fizic, psihic și social deoarece erau supuși unui tratament de imobilizare, izolare, pasivitate, care le limita dezvoltarea. în consecință, era necesară o schimbare radicală a școlii, însă nu pentru a o face mai frumoasă și mai ușoară, ci pentru a contribui într-o mai mare măsură la dezvoltarea personalității copilului. Această schimbare presupune ca educația să permită o cucerire de către elev, printr-un efort propriu, a unor grade succesive de independență. Copilul, în care se structurează personalitatea adultului de mâine, nu imită, ci ”absoarbe” din jur și asimilează ceea ce îi este necesar. Simțurile copilului de vârstă mică sunt ca un fel de cana¬le prin care mintea absoarbe elemente din mediul ambiant ca pe o hrană spirituală. Acest fenomen este spontan, inconștient și de o necesitate legică obiectivă, ca orice fenomen din natură. Astfel, copilul îl clădește în sine pe adultul de mâine folosindu-se de materialul pe care îl găsește în mediul ambiant.
în opinia Mariei Montessori, copilul nu este format de educator, ci se construiește singur ca personalitate în virtutea forțelor naturale de care dispune. Ca urmare, a educa înseamnă a crea mediul potrivit satisfacerii nevoii copilului de a asimila spontan, ceea ce presupune pregătirea și organizarea stimulilor externi.
Trei factori, aflați într-o relație de interconectare și intercondiționare, stau la baza realizării educației: copilul, educatorul și mediul educativ. Pedagogia Montessori recunoaște educabilitatea oricărei ființe umane: fiecare copil dispune de capacitatea de a fi educat și, mai ales, de a se autoeduca. Educatorul bine pregătit și mediul educativ special amenajat trebuie să asigure condițiile esențiale pentru ca aceste capacități să se împlinească.

pag. 23-24