Cărțile de sociologia educației au fost scrise de cele mai
multe ori de sociologi. Metodologia lor a vizat, în mod special, aplicarea sociologiei
la problematica educației încadrată mai mult sau mai puțin rigid, la nivelul
sistemului de învățământ, privită, ca acțiune cu funcție pronunțat sau chiar
exclusiv socială, explicită și implicită. Pe urmele lui Durkhein, pedagogia a
fost redusă, astfel, invariabil, uneori iremediabil, doar la statutul de
”teorie practică”, subordonată conceptual și normativ sociologiei, aplicațiilor
extinse sau restrânse ale acesteia.
Pe de altă parte,
mai există și o altă cale istorică de inițiere și germinare a sociologiei
educației care pleacă de la premisele relativ statice oferite de curentul
pedagogiei sociale. Această abordare întreține o multitudine de teme mai
mult sau mai puțin majore sau minore, fundamentate teoretic sau propagate
ideologic, centrate asupra relației complexe și adesea contradictorii
dintre societate și educație, teme tratate simbolic sau practic, dezvoltate
la nivel general sau particular, școlar, universitar, comunitar etc.
Cartea pe care o
prefațăm evită extremismul ambelor tendințe, identificabile în istoria
gândirii pedagogice moderne. Este construită teoretic, metodologic și
practic la nivelul unui potențial curs de sociologia educației, absolut
necesar în sistemul deschis de formare inițială și continuă a cadrelor
didactice de la toate treptele sistemului de învățământ. Angajează un proces
de reechilibrare a curriculum-ului pedagogic universitar, înclinat, de
decenii mai mult spre zona psihologiei educației decât spre cea, echivalentă
valoric, a sociologiei educației, redusă subiectiv sau abuziv, din
premeditare sau necunoaștere, la o disciplină cu statut academic opțional. Autoarea
respectă și valorifică, astfel, axioma abordării psihosociale a educației,
impusă de paradigma curriculumului, din cea de a doua jumătate a secolului XX,
până în prezent.
• Prof.univ.dr. Sorin
CRISTEA
Târgoviște –
București, iulie, 2014
Datorită
multitudinii de probleme sociale cu care se confruntă școala contemporană am
considerat necesar sa realizez un studiu sistematic, în manieră istorică și
hermeneutică, asupra principalelor paradigme ale domeniului sociologiei
educației.
Mai mult decât
atât, studierea bibliografiei, prezente la nivel național și internațional
în acest domeniu, demonstrează că majoritatea studiilor pun accent pe
aspectele de ordin teoretic, pur sociologice, ale acestor paradigme și mai
puțin pe aspectele pedagogice, valorificabile în context educațional, școlar
și extrașcolar.
Ca atare, școala
contemporană, caracterizată printr-o tot mai largă deschidere spre problemele
sociale, nu poate să rămână indiferentă la implementarea eficientă a unor
teorii sociologice, la toate nivelurile sale structurale și funcționale. |
Adevăr Divin
