Lecții de filozofie de și pentru băieții răi (33 de lecții)

Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Un sofisticat salvator de idei și demolator de concepte. Un „băiat rău“ slobod la gură și la minte, care ține lecții de filozofie unde te aștepți mai puțin.
Guyard scrie povestea meta­fizicii așa cum trebuie ea scrisă: cu cerneala faptului divers și cu reflectorul orientat pe aventurile conceptului.

33 DE LECȚII DE LIFTING AL FILOZOFIEI,
CARE ÎI RESTITUIE SAVOAREA
ȘI MIROSUL EI DELICIOS DE PRAF DE PUȘCÃ,
DE FIER ÎNCINS ȘI DE VIN ROȘU

Potrivit unei preconcepții, un filozof adevărat trebuie să fie căzut la pat sau deja mort, cu mătreață pe umerii tweed-ului și resturi de la micul dejun în barbă, veșnic având ceva de mormăit în latină. Sau, altfel, un dandy de televiziune cu trei nasturi descheiați la cămașă, cu un zuluf rebel, gata să facă orice ca să seducă rapid câteva profesoare de literatură în prag de pensie. Total greșit!

O paradă sălbatică, într-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugător de efigii, la Alexandre Jacob – secera și ranga, de la Marx – mărunt preparator de capital măreț, la Foucault – skinhead de extremă ultrastângă.
Marile figuri ale filozofiei într-un volum ce demonstrează că filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decât de păguboși, pentru că, așa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa înseamnă a-i face în ciudă prostiei.

Ședințele de stand-up philosophy

„C.C.: Obișnuiți să vorbiți despre filozofie în fața pușcăriașilor (băieții răi), a anonimilor de prin cîrciumi, parcuri sau centre sociale (care, cel mai adesea, nu se prea sinchisesc de conceptele filozofice) și chiar a bolnavilor mintal (aerienii). Care e pentru dumneavoastră auditoriul cel mai dificil, din cele trei categorii? Dar cel mai receptiv?
A.G.: Nu mi-a fost niciodată greu să fac filozofie cu jarcaleții, cu de-alde neica nimeni sau cu săriții de pe fix, pentru simplul motiv că acești margi­nali nu se numără printre cei amăgiți de comedia socială. Ei nu aderă la modelele dominante, care i-au respins sau pe care ei nu dau doi bani. «Demnitatea recâștigată prin muncă» l-ar face să râdă cu lacrimi pe orice proxenet; criza «reprezentativității politice» l-ar face să se crăcăneze de râs pe cel din urmă dintre homleși; «căutarea bună­stării» l-ar face să-și ude nădragii pe cel dintâi dintre schizofreni... Întrucât filozofia este un proces de demolare prin deziluzionare intensivă (lucru pe care l-ar susține și amicul nostru Cioran), e foarte ușor să o practici cu cei care nu cred în nimic. Ea le este menită în mod firesc celor care au cunoscut întunericul, marginea, singularitatea și care au întors spatele luminii, normei, locului comun. Din acest motiv, în filozofie, publicul cel mai dificil îl constituie acei semi-inte­lectuali de rahat care frecventează filozofia mondenizată, acei zevzeci ultradiplomați pentru care exercițiul filozofic este o modalitate de integrare simbolică și cel mai bun mijloc de a accede la recunoașterea socială. Or, filozofia n-o faci ca să fii recunoscut, ci ca să devii necunoscut, ca să sporești în jurul tău și în tine însuți bogăția de quiproquo-uri și de neînțelegeri, extinzând zona misterelor și a ambiguită­ților. Cum spune un proverb țigănesc: «E loc pentru toată lumea la umbră.» În ce mă privește, filozofând în zona marginală, încerc să extind tot mai mult domeniul umbrei.“
[...]
„C.C.:«În cele 33 de lecții...» pomeniți o vorbă memorabilă a lui Cioran. Cum vi se pare el ca personaj? [...]
A.G.: M-am gândit să-i dedic o lecție specială bătrânului Mimile. Nu vă ascund că am cea mai mare considerație pentru acest maestru al literaturii dezvrăjite, a cărui întreagă operă i-am citit-o, în anii mei de ucenicie. Anul trecut, a tre­buit să fac o bucată de drum, cu mașina, în compania unei distribuitoare de medicamente care vin­dea anxiolitice revo­luționare întregii suflări medicale din sudul Franței. [...] În vreme ce ne cam plictiseam pe autostradă, a început să-mi explice cât era ea de deprimată. Un frate la balamuc, o mamă nebună de legat, un tată absent... O ținea tot într-o tânguială și începuse să mă cam sâcâie. Așa că am întrerupt-o, spunându-i că mi se părea o groaznică meschinărie din partea ei. Am sfătuit-o să-l citească pe Cioran, ca să înțeleagă că există motive de depresie cu mult mai serioase, într-o lume în care Dumnezeu a prefe­rat să arunce buretele în ziua a șaptea, în loc să șteargă totul. Am cioranizat ca un apucat, am lăudat viermii din stârvuri, insomniile, deliciile morții, absurdul, lacrimile sfinților. Am îndemnat-o să privească în față urâțenia lumii, infinit mai urâtă decât cea a vieții ei... “

Dilemateca,
interviu realizat de Claudiu Constantinescu