Secretele marilor lideri

RUSIA ȘI MOȘTENIREA LUI ELTÎN

MOARTEA LUI BORIS ELȚÎN, PRIMUL PREȘEDINTE AL RUSIEI ALES PRIN VOT DEMOCRATIC, RIDICÃ SPINOASA PROBLEMÃ A MOȘTENIRII POLITICE PE CARE ACESTA O LASÃ ÎN URMA SA

Boris Elțîn, alături de Mihail Gorbaciov (Secretarul General PCUS) și de alți lideri ai momentului, au jucat un rol crucial într-unul din cele mai importante fenomene politice și sociale ale secolului XX: disoluția Uniunii Sovietice.

Coincide oare „sfârșitul comunismului” cu sfârșitul Moscovei, ca centru de putere mondială, sau a fost doar o mișcare dintr-o piesă mult mai complexă jucată de Kremlin?

Revenirea actuală a Rusiei ca mare putere mondială, mai ales după anul 2000, i-a determinat pe mulți analiști să-și schimbe opinia inițială și să încline tot mai mult către a doua ipoteză.

În această piesă, rolul lui Boris Elțîn a fost esențial.

REVENIREA RUSIEI CA SUPERPUTERE MONDIALÃ

Sovietoloaga franceză Francoise Thom, profesor la Sorbona, afirma, într-o conferință, că strategia neobolsevică a „noii gândiri” – promovate de Gorbaciov, Elțîn sau Șevarnadze – se bazează pe un „plan de manipulare socială totală”.

Jean-Francois Deniau observa, în „Les marches lointaines de l’Empire: par tir pour rester”, urmatoarele:

„În partida sa de șah geopolitic pentru dobândirea dominației mondiale, Kremlinul și-a sacrificat deliberat stăpânirea asupra Europei de Est, și a făcut un schimb de piese, pentru a-și asigura o mai bună penetrare a economiei și a tehnologiei occidentale”. Iar Alexandre de Marenches, în „Gorbaciov și struții” („Le Figaro”, Paris, 10 ianuarie 1990), îl citează pe Ghiorghi Arbatov, care a rezumat plastic, politica abilă a Moscovei:

„URSS vă va face cel mai mare rău cu putință: vă va lipsi de dușmanul vostru.”

Astăzi, observând revenirea puternică a Rusiei pe plan internașional, și degradarea puterii americane, lipsită de adversarul său tradițional (comunismul), nu putem să nu ne întrebăm: Care a fost rolul lui Boris Elțin în acest joc geopolitic subtil?

Moștenirea Elțîn privește:

• „lovitura de operetă” din august 1991, care l-a propulsat pe Elțîn la putere;

• contralovitura din 1993 care i-a oferit lui Eltîn puteri nelimitate;

• și, crearea marii oligarhii ruse, astăzi, stăpână pe o bună parte din economia mondială.

CARIERA DE „APARATCIK” A LUI BORIS ELȚÎN

Istoricul rus Vadim Rogovin scrie (în .Jstoki i Posledstviia Stalinskogo Bol’shogo Terrora”) că nu crede că oameni precum Gorbaciov, Elțîn sau lakovlev „care au fost comuniști până la 60 de ani, au devenit brusc anticomuniști”.

După Rogovin, generația acestora era formată, în realitate, din personaje de un rar cinism, „corupte și total indiferente la ideile care formează baza morală a unei țări”.

Galina Starovoiteva îl considera pe Elțîn cel mai crud personaj din istoria Rusiei de după Stalin și invoca în acest sens genocidul din Cecenia.

Născut în 1931, la Butka, în Urali, Boris Elțîn a înțeles de timpuriu logica timpului și a țării în care s-a născut. Considerat „chiabur” (Jculak”), tatăl lui Boris a fost deportat timp de trei ani într-un lagăr de muncă. Apoi, familia s-a mutat la Perm, trăind într-o mare sărăcie.

Tatăl a putut să lucreze în construcții la Sverdlovsk (Ecaterinburg) .

Familia a locuit – timp de zece ani – într-o singură cameră, într-o baracă. În aceeași încăpere locuiau bunicii lui Boris, părinții, cei trei copii și o capră. Datorită caprei aveau cel puțin laptele asigurat.

In timpul războiului, adolescentul Elțîn fura mine dintr-un depozit de armament si le dezmembra.

Într-o zi, una din mine a explodat și Elțin a rămas fără degetul mic și arătătorul de la mâna stângă. Deși nu prea a excelat la învățătură, Boris Elțîn a absolvit „Institutul Politehnic” din Sverdovsk.

Prima sa iubire – Irina – a fost o dezamăgire.

Într-o vară, plecând să facă practică pe șantier, Boris a lăsat-o pe Irina în grija celui mai bun prieten al său, Misa. Atâta grijă a avut Misa de Irina, încât Boris i-a găsit la întoarcere gata căsătoriți.

Boris Elțîn s-a consolat, însă, repede cu prietena Irinei – Narina Iosifovna Girine – cu care s-a căsătorit și care i-a dăruit două fete: Elena (născută în 1957), și marea slăbiciune a lui Elțîn, Tatiana ( .Taniuska”, născută în
1959).

Eltîn a înțeles foarte repede că, în sistemul sovietic, nu putea să spere la o carieră fără să devină activist PCUS. Adică, „aparatcik”. Mai ales unul ca el, care avea menționat în dosarul de cadre precizarea „fiu de kulak” (fiu de chiabur). Elțîn s-a înscris în Partidul Comunist al URSS, în 1961.

În 1976, Brejnev l-a chemat la Moscova și i-a propus să devină Prim-Secretar al Comitetului de partid din Sverdlovsk.

În acel timp, Elțîn devenise ceea ce se cheamă un .aparatcik” perfect. Dur, muncea mult, și nu se lăsa până nu îndeplinea toate sarcinile primite.

Între altele, Elțîn a primit misiunea să demoleze casa Ipatiev, în care fusese masacrată familia tarului Nicolae al II-lea. și a demolat-o. KGB-ul remarcase calitățile lui Elțîn. Astfel că, în 1981, Elțîn devenea membru în Comitetul Central al PCUS. La recomandarea lui Iuri Vladimirovici Andropov, Președintele KGB.

.Perestroika” lui Gorbaciov l-a adus ulterior pe Elțîn în poziția de Prim-Secretar de partid la Moscova. În această calitate, el începe să colinde piețele și magazinele, în campania declarată „anticorupție”.

Discută liber cu cetățenii, direct, pe stradă. Ceea ce l-a făcut repede foarte popular în toată Rusia.

În 1987, bomba: Elțin demisionează ostentativ din PCUS, pe fondul unor „neînțelegeri” cu Gorbaciov! Era o mișcare bine calculată de KGB. Gestul a atras imediat atenția Washingtonului.

În 1988, Elțîn a fost invitat, timp de trei luni, în Statele Unite. Devenise omul zilei. Toată presa internațională vorbea despre el. Rezultatele s-au văzut imediat.

La primele alegeri multipartite din 1990, Elțîn a fost ales președinte al RSFS Rusă (viitoarea Federație Rusă), cu peste 90% din voturi.

Dintr-un clasic .aparatcik” sovietic, el se metamorforzase peste noapte într-un „anticomunist”, care lupta cu „corupția”, cu „mafia” și cu „birocrația” regimului.

Puțini își mai aminteau că Președintele KGB, Iuri Andropov, începuse lupta cu „banda de la Dniepropetrovsk” (Brejnev și oamenii săi), fluturând aceleași sloganuri.

Cele trei teme de atac ale lui Elțîn erau, de fapt, cele testate de KGB încă de la începutul anilor 80.

UN PUCI DE OPERETÃ ȘI STRATEGIA NEOBOLSEVICÃ

Evenimentul care avea să-I propulseze pe Boris Elțîn în prim-planul politicii mondiale a fost puciul din 19 august 1991.

Boris Kagarlitki a caracterizat lovitura de stat drept „o curioasă manevră subversivă” („Die Quadratur des Kreises”, Berlin, 1992).

Pag. 19 – 23