Căci au zis Părinții de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmași, unul după altul. Iar vrăjmașii mântuirii sunt aceștia: lumea, trupul și diavolul. Pe aceștia îi arată ca atare toți Sfinții Părinți.
Din învățăturile părintelui Arsenie Boca (vol. 1): Despre vrăjmașii mântuirii
2.50RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Din învățăturile părintelui Arsenie Boca (vol. 1)” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Pe o
asemena mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în
obștea
Bisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoți, ucenicii Săi văzuți, trimiși de El în fiecare rând de
oameni. Căci au zis Părinții
de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să
călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau
din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă
trei vrăjmași,
unul după altul. Iar vrăjmașii
mântuirii sunt aceștia:
lumea, trupul și diavolul. Pe aceștia
îi arată ca atare toți
Sfinții
Părinți.