Lecția de poezie

Cititori români, vă dezvălui exclusiv secretul Lecției de poezie. Cititorii americani nu-l cunosc, ei dezbat de când a apărut cartea. Unii zic că-s terorist, alții, că practic am descoperit America. E vorba de ultimul meu curs de scriere poetică în engleză la Universitate. După 25 de ani de pedagogie meticuloasă, mi-am dat permis de port-armă.

Le-am dat studenților lecții extrem de periculoase, care ar fi fost interzise de Catedră și de Decanat dacă ar fi știut despre ce-i vorba. Studenții s-au înălțat la cerințele mele cu pasiune îngerească. La cafenea, după fiecare zi de curs, am relatat precis și detaliat aventurile noastre pe tărâmul liric al Americii. După ce a fost publicată cartea au izbucnit scandalul și controversa. Până acum, n-am dezvăluit nimănui secretul: lecția mea de poezie americană n-a fost de fapt lecție de poezie americană. A fost lecție de poezie română, predată în engleză de un poet american influențat de poezia franceză a lui Tristan Tzara, dadaist evreu din Moinești. Acum știți cu toții că America n-a fost încă descoperită.

Andrei Codrescu
1 Aprilie 2014

În acest moment, Andrei Codrescu este marele poet al întâlnirii dintre culturi, excepțional în capacitatea lui de a clarifica cu simpatie, înțelegere și forță lirică nodurile concentrate dintre etică și imaginație.

Kenneth Warren

Poezia lui Codrescu funcționează pe numeroase niveluri: reportaje despre ce și cum este o viață de poet, mereu în curs de transformare, și în același timp un raport detaliat despre viața rapid schimbătoare și tot mai complexă a secolului 21.

Larry Sawyer

În ziua în care Universitatea își testa sistemul de alertă prin SMS pe toate mobilele din campus, le dădeam studenților mei de la cursul de „Introducere în scrierea poetică“ tema cu epitaful.

— În fiecare dimineață, când vă treziți, scrieți un epitaf!

I-;am privit cum scribăleau în carnețelele lor.

— Bine, i-;am încurajat, puteți începe chiar de acum! — deși știam că ce scribăleau ei acolo nu erau epitafuri ci „în fiecare zi, când ne trezim, să scriem un epi... epipi... epi...“.

— Și, între timp, închideți-;vă telefoanele!

Întotdeauna spun asta în prima oră de curs a fiecărui semestru, dar nu mi-;am dat seama că, acum, nu vor putea primi mesajul de alarmare. Dacă un zărghit burdușit cu bombe ar fi încercat să-;și croiască drum spre glorie intrând pe ușa clasei, nu am fi putut fi anunțați. M-;am consolat cu gândul că nebunul de la Virginia Tech care și-;a măcelărit colegii chiar participa la cursul de Poezie. Dacă era să existe vreun zărghit, putea prea bine să se afle chiar acum în clasa mea, scriind epitafuri.

— Un epitaf pe zi e ca un măr pe zi, doar că invers, pentru că, de fapt, un măr de mănânci în fiece zi, de doctor nicicând nu vei auzi, în timp ce epitaful îl ai la îndemână dacă se întâmplă să mori în ziua aceea. Partea cu mărul este poezie cu rimă, partea cu epitaful — versuri albe.

Le-;am dat exemple de epitafuri celebre, scrise în versuri albe de poeți precum Ted Berrigan, „Ne mai vedem“ sau „ O zi frumoasă“, sau de poeți ce-;au folosit rima, precum John Keats, care și-;a scris doar o parte din epitaf, fie pentru că a murit prea de tânăr, fie pentru că executorii lui testamentari au găsit restul prea elegant pentru gustul lor:

— „Mormântul acesta adăpostește carnea muritoare a unui tânăr poet englez care, pe patul morții, din amarul inimii stârnit de puterile drăcești ale dușmanilor săi, a dorit ca aceste cuvinte să-;i rămână scrise pe piatra de căpătâi: Aici Zace Cel al cărui Nume a fost scris pe Apă“ nu are rimă, le-;am explicat, și nu numai că nu rimează, dar numele poetului lipește cu desăvârșire.

În această privință, măcar, i-;au respectat ultima dorință, chiar dacă i-;au pus-;o în proză.

— Este bine că, atunci când am vizitat mormântul lui Keats de la Roma, din cimitirul protestant în care este înmormântat alături de Gregory Corso, o mâță din cimitir mi-;a furat din buzunarul hainei un panino cu mortadella și a șters-;o în direcția unei piramide pe care un senator roman a construit-;o în e.n. în timpul uneia dintre perioadele de nebunie egipteană prin care au trecut romanii. Dar a fost și rău, pentru că nu aveam niciun ban și primisem sendvișul de la o călugăriță dintr-;una din mânăstirile care se îndeletniceau cu milostenia. În spatele mormântului lui Keats crește un copac în formă de liră, tuns cu vădită grijă deși, la vremea vizitei mele, tot cimitirul era intr-;o stare avansată de delăsare. Alături de John Keats este înmormântat prietenul său, Joseph Severn, al cărui epitaf notează că este prietenul lui John Keats, care este înmormântat alături. Așa că, chiar dacă numele lui John Keats lipsește de pe propriul mormânt, prezența lui este vădită de prietenul ce i se odihnește alături, ceea ce este tot un soi de rimă. Ce ne spune nouă asta?

O fată slăbuță, cu un mop de păr roșu, care juca între degete ceva ce părea o mărgică împotriva tracului dar care era, de fapt, casca de la iPod, spuse:

— Că dacă nu-;ți scrii singur epigrama va trebui să te bazezi pe prieteni?

— Exact. Acum, în plus față de epitaf, vă mai dau ca temă și o epigramă. Va trebui să scrieți și câte o epigramă în fiecare zi. O epigramă este o poezie foarte scurtă cu o poantă isteață la final, care demonstrează că sunteți spirituali. De exemplu: „În viața-;mi viitoare, tare am să mai orăcăi/ dar voi trăi ani mulți și lungi/pentru că în viața care va să vie/ am să fiu o broască de aur/ ca aceea de pe biroul tău, tată.“ Aceasta este o epigramă pe care tocmai am inventat-;o în stilul poetului roman Lucian. Acum, dacă mă grăbesc, pot să combin temele și să scriu o epitogramă, care este un epitaf plus o epigramă, ceva de genul „În viața aceasta sunt o broască de aur/ Și am să sar pe tine/ Din spatele acestei lespezi/ De îndată ce vei termina de citit“. Și apoi o să sar și o să se cace pe el de frică sărmanul pelerin la mormantu-;mi, întâmplător CEO la o