Minunile lui Arsenie Boca văzute și nevăzute

„Mă Petre, tu prea multe ai „Nimeni nu ieșea de la Părintele nemângâiat și neluminat

Cum l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca

Mărturii, minuni și ziceri pentru mal târziu

Părintele Arsenie și copiii

Părintele Arsenie Boca și Părintele Ilie Cleopa

Taina celor trei iubiri

Cuvânt de încheiere

Părintele Arsenie în lumina sfintelor porunci ale Vechiului și Noului Testament

Părintele Arsenie a fost o intenție divină, cum numea el omul, o minune a lui Dumnezeu întrupată.

Pentru el poruncile lui Dumnezeu erau lege sfântă scrisă de Duhul lui Dumnezeu în inima lui.

De mic copil închinându-și viața lui Dumnezeu, „ca o oaie care nu se împotrivește celui ce o tunde”, cum scrie psalmul și-a desăvârșit chemarea în călugărie și a devenit păstor și pescar de oameni. Părintele ne-a iubit și și-a pus viața pentru noi după modelul Păstorului Iisus. Poruncă nouă vă dau vouă a zis Hristos, ca să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit Eu pe voi. Noutatea iubirii lui Iisus constă mai ales în iubirea față de vrăjmași, fără de care, zicea Părintele Arsenie, nu ne putem mântui.

Părintele a împlinit porunca cea cuprinzătoare a toate poruncile: „Să iubești pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și cu toată puterea, iar pe aproapele ca pe tine însuți”, cum găsim scris în pilda „Samarineanului milostiv”.

Iisus Hristos i-a fost virtutea și scăparea și Izbăvitorul, cum cânta, așa de duios, Părintele Arsenie la Sfânta Liturghie.

O rog pe Maica Luminii să-mi descopere și această taină a Părintelui Arsenie, privind Sfintele Porunci ale lui Dumnezeu despre care am fost rugat să scriu, ca să nu fiu rușinat acum și la Ziua Judecății.

Părintele Arsenie ne-a iubit cu adevărat pe noi oamenii ca pe sine însuși și, îndrăznesc să zic, chiar mai mult ca pe sine. El și-a pus viața pentru noi prirnejduindu-se pe sine, până în ziua când a fost găsit legat cu sârmă ghimpată în pădurile de la Sinaia, ca un adevărat mucenic.

Ne-a primit la sine și ne-a învățat să ne ferim de păcate și ne-a îndreptat și ne-a ridicat din multe căderi, luându-ne pe umerii săi prin Iisus Hristos care sălășluia în el.

Ne-a arătat primejdia nescultării și păcatelor care se întind apoi la copiii, nepoții și strănepoții noștri, ca un blestem. Zicea Părintele Arsenie că blestemul păcatului se poate opri prin spovedanie și viață curată.

Nădăjduiesc să-i mai văd ochii strălucitori luminați de lumina lui Hristos, prin care ne privește și acum de la Altarul cel mai presus de ceruri unde ne pomenește, chiar și atunci când nu putem să ajungem la mormântul lui de la Prislop.

A doua poruncă din Decalog este: „Să nu-ți faci chip cioplit sau o altă asemănare, la care să te închini ca lui Dumnezeu”.

Părintele Arsenie, prin devoțiune a cu care a slujit lui Dumnezeu ca preot și călugăr ca un înger în trup, ne-a arătat cărarea cea dreaptă.

A împlinit închinarea către Tatăl Ceresc, luminat de Duhul Sfânt, prin Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Iisus Hristos, așa cum a fost învățată de Iisus femeia samarineancă Fotini la fântâna lui Iacob.

Așa cântă cu suspine maici le de la Prislop unul dintre troparele Părintelui Arsenie: „mulțimile călugărilor’ te cinstesc pe tine, îndreptătorul, Arsenie, părintele nostru. Căci prin tine, cu adevărat pe cărarea cea dreaptă a umbla am învățat. Cela ce ești cu îngerii vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitor cu care dimpreună roagă-te să se mântuiască sufletele noastre”.

Este neapărat necesar să arătăm cum a împlinit părintele această poruncă, pentru că știm că a pictat multe icoane răspândite prin țară și mai ales la sfânta biserică din Drăgănescu. Printre picturile din interiorul sfintei biserici, Părintele Arsenie, în lumina Sfinților Părinți, lămurește faptul că cinstea icoanei se suie la cel zugrăvit pe dânsa. De asemeni, fiind purtători de trup avem nevoie de această reprezentare iconografică a Mântuitorului, a Maicii Domnului și a sfinților și pentru rugăciune cât și pentru mutarea viețiisfinților. Porunca nouă a lui Iisus Hristos este sfințenia vieții, care le cuprinde pe toate, ca și iubirea. Contează sigur și viața pictorului care pictează sfintele icoane, cum pictau cei de demult în post și rugăciune, având mulți dintre ei știința Teologiei.

Ce noroc pentru noi românii să avem o biserică pictată de un sfânt! De aceea mulți vin din țară și din străinătate să se închine și îi simt prezența lui Hristos, a Maicii Domnului, a sfinților și a Părintelui nostru Arsenie.

Îmi aduc aminte cum uneori picta și, fără să se uite înapoi, spunea pe nume celui care intra și îl izbăvea prin cuvântul lui de foc de năcazul și păcatul pe care îl avea.

Știm că și noi oamenii am fost făcuți de Dumnezeu după chipul Lui și Părintele Arsenie vedea cât de luminată, sau cât de întunecată era icoana lui Iisus din noi și căuta să o lumineze ajutându-se și de bunăvoința noastră.

Și așa am ajuns la porunca a treia: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert”.

Cei vechi, zicea Părintele Arsenie, când pronunțau numele lui Dumnezeu se cutremurau. Să luăm clar seama și noi cum Îl pronunțăm pe Cel Prea Înalt, deși are multe numiri, după împrejurarea în care Îl chemăm. Cel mai minunat este să-L numim Tată după cum ne-a învățat Iisus. Unii, zicea Părintele Arsenie, îi cer minuni, alții îi cer nimicuri, iar unii îi cer socoteală neînțelegând planurile și lucrările Lui, „care voiește ca tot omul să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului”.

Doamne ferește, căci sunt mulți care îl înjură și asociază la înjurătură hula lot, curvească, mai rău decât diavelii care își bat joc de ei. Iar a patra poruncă sin Decalog este:

„Cinstește ziua a șaptea, în care s-a odihnit și Dumnezeu”. Oamenii devenind numai trup, obraznici și dezordonați nu-și mai fac timp de rugăciune și de sărbătoare spre slava lui Dumnezeu. „Dumnezeul lor – zice Sfântul Pavel – este pântecele” și Părintele Arsenie adaugă și cele de sub pântece.

De aceea lucrurile oamenilor fără de rugăciune sunt ca a unor nebuni și se degradează atât de repede devenind capcane și primejdii.

Pag. 5 – 9