Cărarea Împărăției și Psaltirea lui David Psalmii 1-30 Vol. I

PSALMUL 1

De folos în vremea începutului, atunci când omul plantează, când pune semințe în pământ sau vilă de vie ori pomi. În vremea când omul se hotărăște să pună început bun vieții sale duhovnicești. În vremea în care omul se mută în casă nouă. În vremea de imediat de după căsătorie. În vremea începerii oricărei lucrări care nu contravine poruncilor dumnezeiești.

În legătură cu începutul bun al unei lucrări, de folos îi va fi creștinului să citească foarte atent textele Creației (capitolul biblic Facerea), pentru că acestea conferă acestui început, muncii în general, un caracter sacru. Dumnezeu nu este niciodată pasiv atunci când omul lucrează, pentru că El este Cel care i-a dăruit omului privilegiul de a reproduce lucrările Lui, la scară mai mică, firește.

S-a spus, pe bună dreptate, că primul psalm al Psaltirii lui David este, de fapt, o introducere în întreaga Psaltire; de aici provine și menirea acestor stihuri dumnezeiești în a binecuvânta orice început al lucrării sau al conlucrării cu Dumnezeu. Primul cuvânt al Psalmilor: Fericit (a fi fericit) este, de fapt, și esența Psaltirii, căci chemarea lui Dumnezeu, făcută din dragoste pentru om, are ca fundament fericirea. În
esență, Dumnezeu îl cheamă pe om la a trăi după modelul Fericiri/or (Matei 5, 3-11), lăsate nouă ca cea mai sfântă Predanie de Domnul nostru Iisus Hristos.

Încă din primele rânduri ale capodoperei literaturii creștine - Cărarea Împărăției, Părintele Arsenie Boca întărește ideea că fericit cu adevărat, nu este cel care petrece bine și în huzur viața sa pe acest pământ, ci cel care este conștient că se va întoarce „Acasă”, adică cel ce țintește spre fericirea de dincolo: De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce și ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.

În sens general, cărarea Împărăției reprezintă drumul spre fericire, iar fericirea perpetuă este capătul de drum al unei lucrări înțelepte, care începe cu ajutorul lui Dumnezeu, este binecuvântată de Fiul și este desăvârșită de Duhul Sfânt.

Începutul bun al unei lucrări este, de fapt, al celor care nu umblă în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor (Psalm 1, 1). Părintele Arsenie Boca arată cu justețe că necredincioșii sunt cei care s-au unit cu sfaturile diavolului. Lumea necredincioșilor este lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului și, de multe ori, gura și faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceștia, sau lumea, iți iartă orice ticăloșie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte și să le faci mai bun. Oamenii aceștia ai lumii au o ciudată rușine de a fi buni. Bunătatea fa ii arde și se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase.

Omului care umblă „în Legea Domnului” (Psalm 1, 2), Dumnezeu Însuși îi pune început bun oricărei lucrări. Această lucrare își arată dintru Început rodul binecuvântat și odrăslește încă din această viață. Devine astfel o necesitate ca la rădăcina oricărei lucrări, să turnăm izvor de apă vie. Iar Apa vie este chiar Mântuitorul Hristos. Este apa după care toți oamenii însetează, dar nu toți știu unde să o caute ori nu vor să o caute. Sfinții ne-au spus și ne-au avertizat că: Dumnezeu este izvorul, susținătorul și rostul sau destinul vieții noastre”.

Fericitul Teodoret al Kirului tâlcuiește o parte consistentă a primului psalm din alcătuirea Psaltirii astfel: „praful care îl spulberă vântul de pe fața pământului sunt acei oameni care sunt călcați de duhurile care se împotrivesc, astfel se aseamănă cu praful, purtat cu lesnire aici și acolo de vânturile cele împotrivnice.

Porunca dumnezeiască îl îndeamnă pe om să odrăslească, să dea naștere, să fie pururea vrednic și rodnic, pentru ca la sfârșit să se bucure de rodul cel copt. Spre deosebire de oamenii care sunt ca „praful în bătaia vântului”, cei ascultători de Dumnezeu se adapă din dumnezeiești le cuvinte.

Oamenii, din milostivirea lui Dumnezeu, au auzit glasul, cuvintele lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu și s-au adăpat din acest Izvor. Iar Cuvântul lui Dumnezeu, după cum ne învață Preacuviosul Părinte Arsenie, este Izvor nesecat: Mântuitorul încă are un cuvânt de acesta, de pe urmă, care, în același timp, este și rugăciunea celei mai aprinse iubiri văzute vreodată pe pământ. Cuvântul acesta - totodată rugăciune - ne ajută să întrezărim neasemănata strădanie a lui Dumnezeu-Omul, ca să ne câștige ființa Întreagă pentru mântuirea cu care a venit În lume. în societatea omenească.

Versetul „Nu vor învia necredincioșii la Judecată” (Psalm 1, 5) se tâlcuiește în general prin „necredincioșii nu vor avea dreptul să îi judece pe alții”. Învățătura de credință ortodoxă indică faptul că, în mod clar, sfinții au dreptul și sunt aceia care, împreună cu Iisus Hristos, vor judeca lumea (1 Corinteni 6, 2). Înțelesul acestui stih „este luminat de următorul”.

Sfinții și-au câștigat dreptul de a sta alături de Iisus la judecată deoarece Dumnezeu - Cuvântul este: Cel ce strigă printr-înșii voia Sa către ceilalți oameni. În jurul acestora se întărește și se intinde credința și mulți se mântuiesc. Prin ei se potolește anarhia, prin ei se restabilește echilibrul și armonia și prin ei și ceilalți Întrevăd pe Dumnezeu”,

Psalmul introductiv al Psaltirii se încheie cu cuvintele: „că știe Domnul calea drepților și calea necredincioșilor va pieri” (Psalm 1, 6). Aceste cuvinte fac referire la Judecată și la Dreptul Judecător, întărind ideea că Dumnezeu va împărți tuturor oamenilor ceea ce merită, după vrednicie.

Rânduială athonită de rugăciune cu privire la începutul unei noi lucrări bineplăcute lui Dumnezeu

(se citesc acestea cu atenție și în această ordine)

Psalmul 1

1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut;

2. Ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea.

3. Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate câte va face vor spori.

4. Nu sunt așa necredincioșii, nu sunt așa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului.

5. De aceea nu se vor ridica necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților.

6. Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri

Către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu.

Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!”

Troparul Preacuviosului Părinte Arsenie

Viață plăcută lui Dumnezeu petrecând și vas cinstit Mângâietorului făcându-te, purtătorule de Dumnezeu Arsenie 10, te-ai arătat și primitor al darului facerii de minuni, tuturor dându-Ie grabnic ajutor, Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.

Rugăciune la începerea lucrului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unu le-Născut al Tatălui Celui fără de început, Tu ești Cel ce ai grăit prin gura proorocului Tău, David: „Ieși-va omul la lucrul și la lucrarea sa până seara”. Tu ai hotărât și prin gura fericitului Pavel Apostolul: „Cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”. Și iarăși Tu Însuți ai grăit cu preacurata gura Ta: „Fără de Mine, nu puteți face nimic”.

Doamne, Dumnezeule, ascult din tot sufletul și din toată inima, dumnezeieștile Tale cuvinte și cu umilință alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârșesc lucrul pe care l-am început acum în numele Tău: Al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție Dumnezeule (de 3 ori)

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh

Și acum și pururi și în vecii vecilor. Amin!

Doxologia

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu- Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ție, slăvimu- Te, mulțumim Ție, pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotțiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește pe noi.

Că Tu ești unul sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului.

Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.

Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci, Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăiduit întru Tine. Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale (de 3 ori).

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam; eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.

Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, rniluiește-ne pe noi (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Și acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.

Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.

(Apoi se rostește, încă o dată, mai pe larg, Sfinte Dumnezeule ... )

Axion

Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii; care fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut. Pe Tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

PSALMUL 2

De folos celor care trebuie să meargă la o consfătuire.

Pentru luminarea minții celor care trebuie să vorbească ori să rostească ceva într-o adunare. Pentru cuvântul care poate aduce pace și liniște Între popoare.

Acest psalm este considerat de creștini, ca fiind unul „care vestește regatul mesianic”. II Psalmul 2 cu adevărat vestește venirea Mântuitorului, fiind mesianic prin excelență, moral și dogmatic. „Pentru ce s-au întărâtat neamurile” (Psalm 2,1) arată pe de o parte suferința pe care o va avea unsul lui Dumnezeu, adică regele evreilor, împresurat fiind de „popoare care au cugetat deșertăciuni”, adică de popoare păgâne războinice. Pe de altă parte, psalmistul prevestește Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, Unsului lui Dumnezeu (în ebraică Mașiahj’”, Care la început va fi negat în special de conducătorii iudeilor, de „împărații pământului” și de ,.căpetenii”.

Războaiele, împotrivirea față de dreapta credință, negarea lui Iisus, sfatul viclean al conducătorilor de popoare au dăinuit până astăzi, fapt confirmat în tâlcuirea Evangheliei lui Ioan (cap.l Z) de Preacuviosul Părinte Arsenie Boca: Împărăția vieții veșnice s-a propovăduit și e deschisă; pe Împărat îl cunoaștem și iubirea I-o știm; supușii însă tare greu s-adună ca săfie una”,

De aceea, cel ce dorește să capete înțelepciune sau să aibă mintea luminată spre a-și lumina propria conștiință și spre a-i lumina și pe ceilalți oameni, nu trebuie să se încreadă nici în el,

Pag. 7 – 13