Filosofia ca „știință riguroasă”, sau filosofia ca „știință voioasă”? Se
poate afla din studiul de față că nu navigăm periculos, cu o astfel de
problemă, între Scila și Caribda, chiar dacă glumeții îl vor găsi prea
serios, iar circumspecții – prea descheiat.
Râs și existență. O interpretare fenomenologica
38.00RON
(Stoc 0)
Indisponibil
×
Anunță-mă când „Râs și existență” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Filosofia ca „știință riguroasă”, sau filosofia ca „știință voioasă”? Se poate afla din studiul de față că nu navigăm periculos, cu o astfel de problemă, între Scila și Caribda, chiar dacă glumeții îl vor găsi prea serios, iar circumspecții – prea descheiat. Deja gândul de a apropia cele două tendințe ale filosofării poate fi un început al unei noi putințe de înțelegere filosofică. Or, râsul este înțelegere. Prin râs ne situăm în așa fel în lume, încât lumea la rândul ei ne iese în întâmpinare cu un surâs care „cu măsură se stinge și se aprinde”. Să repetăm, cu încrederea filosofiei focului a lui Heraclit: „lumea aceasta – râs mereu viu”. Și atunci lumea aceasta se relevă ca aceasta în mod absolut, și înțelegerea se aprinde altfel, și râdem cu un râs nou.