Cum să te vindeci cu ajutorul sunetelor sacre
Muzica înseamnă vindecare și trebuie să facem astfel încât ea să devină o parte conștientă și activă a vieții noastre. Noi trebuie să participăm la acest proces, așa cum făceam atunci când eram copii... |
30.00 25.50 RON (Stoc 0)
Stoc epuizat, vã rugãm sã vã adresaþi aici: http://agnimundi.ro/contact/
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Muzica înseamnă vindecare și trebuie să facem astfel încât ea să devină o parte conștientă și activă a vieții noastre. Noi trebuie să participăm la acest proces, așa cum făceam atunci când eram copii. Aceasta nu presupune doar să ascultăm sau să folosim muzica pentru a umple golurile din viețile noastre. Trebuie să înțelegem ce înseamnă muzica, dintr-o perspectivă cu totul nouă. Trebuie să realizăm că în muzică se află toate minunile și cheile pentru miracolele vieții. În muzică se regăsesc toate principiile vieții, naturale și spirituale. Sunetele sacre facilitează procesul schimbării personale și al creșterii spirituale. |
Cuprins:
Introducere: Inima Tradițiilor Pierdute PARTEA ÎNTÂI. Puterea Secretă a Cuvântului Știința Sunetului Sacru PARTEA A DOUA. Renașterea Tradițiilor Bardice Istoria Barzilor Mistici Bibliografie |
Fragment:
CAPITOLUL UNU Știința Sunetului Sacru Sunetul sacru – fie ca rugăciune, muzică, versuri, incantație sau psalm – reprezintă o forță vitală care pătrunde în fiecare aspect al creației. În Noul Testament, în Evanghelia lui Ioan, se spune: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu ... „ (Ioan 1: 1). În cosmologia etiopiană, se spune că Dumnezeu s-a creat atât pe Sine, cât și Universul, prin rostirea propriului Său nume. În Egipt, Thoth a folosit cuvinte pentru a crea Universul, strigând peste ape: „Vino spre mine ...” Chiar în cosmologia babiloniană timpurie, zeii născuți de Tiamut în apele vieții, nu au apărut ca ființe, până ce nu au căpătat un nume. Sunetul a fost întotdeauna considerat o legătură directă între umanitate și divin. La un anumit moment, toate școlile antice ale misterelor își învățau discipolii cum să folosească sunetul ca pe o forță de creație și de vindecare. Acesta este considerat cea mai veche formă de vindecare, și a reprezentat o parte predominantă a primelor învățături ale grecilor, chinezi lor, indienilor din est, tibetanilor, egiptenilor, amerindieni lor, mayașilor și aztecilor. Vindecătorii chinezi foloseau „pietre cântătoare” – bucăți mici și plate de jad, care emit tonuri muzicale diferite, atunci când sunt lovite. Unul dintre aceste tonuri era desemnat ca fiind kung sau marele ton al Naturii. Acesta corespunde pe scala noastră muzicală cu nota Fa sau Fa diez. Sufiștii consideră sunetul Hu ca fiind tonul creativ suprem. Tibetanii considerau notele Fa major, La și Sol ca fiind cele trei tonuri puternice și sacre ale lumii. Mai multe societăți și tradiții străvechi credeau că sunetele Om, Aum și Amen reprezentau toate sunetele pe care vocea umană era capabilă să le exprime și să le manifeste în lumea fizică. Esenienii, a treia sectă de evrei care a trăit în lume în timpul Maestrului Iisus Hristos, erau vindecători dinamici. Numele lor vine de la cuvântul asaya, care înseamnă a vindeca sau a trata. Ei erau educați în artele mistice de vindecare prin sunet și natură. O mare parte din ceea ce știm despre trecut în legătură cu învățăturile sunetelor sacre, provine din rămășițele muzicale și arhitectonice ale acelor timpuri. Sculpturile din Baghdad (care datează din jurul anului 4000 î.e.) arată câțiva muzicieni care cântă Ia harpă și la flaut. Muzica și sunetul ca forme de artă erau bine dezvoltate de către egipteni, hinduși, chinezi și japonezi. Pe vremea când în Egipt se construiau piramidele și sfinxul, se organizaseră deja coruri de 12.000 de voci și orchestre de 600 de instrumente. Mulți consideră că o mare parte din cea mai grea muncă de la ridicarea piramidelor s-a realizat cu ajutorul acestora prin folosirea unui sunet dirijat și controlat. De la grecii străvechi vin unele dintre primele observații
științifice asupra sunetului și a adevăratei sale naturi și a efectelor sale.
Maestrul grec Orfeu era considerat de mulți dintre misticii antici ca fiind un teolog
par excellence – prin excelență. El era poet, muzician, teolog și chiar
interpret al zeilor. Era considerat ca fiind primul dintre cântăreții lumii. Mitologia
greacă vorbește despre el ca fiu al lui Apollo, tatăl adevărului, al
înțelepciunii și al divinației. Mama sa era Calliope, una dintre muze. De la ea
a primit darul muzicii, o muzică capabilă să Orfeu este adesea considerat marele hierofant al Misterelor Dionisiace. EI i-a instruit pe greci în magie și muzică, iar puterea de vindecare a vocii și a muzicii sale era atribuită anumitor formule magice, incantații și farmece care sunt înscrise în Tăblițele antice Ortice. Numele Orfeu înseamnă „cel care vindecă prin lumină” și este destul de probabil că era un titlu pentru un anumit nivel de realizare a vindecării (prin aplicarea sunetului sacru). Inițierea în Misterele Orfice, realizată de preoți – vrăjitori și vindecători, se presupunea că avea să cruțe sufletul de ciclul reîncarnării ... Pentru a evita o nouă naștere, anumite formule magice erau învățate pe dinafară; mortului i se permite să bea din apele unui izvor plin de viață, după care el își arunca natura sa carnală in care exista păcatul, și astfel purificat, domnea printre eroi. • S. Reinach, Orpheus Școlile de înțelepciune pitagoreică și platonică au luat naștere, Într-o oarecare măsură, din învățăturile misterului orfic. Pitagora a creat octava muzicală modernă într-o încercare de a releva relația dintre notele muzicale și principiile matematice ale Universului. Alți greci și romani au contribuit la cunoașterea noastră modernă privind efectele fizice și metafizice ale sunetului. Aristotel a prezentat umanității una dintre primele teorii despre modul în care sunetul se transmite prin aer. Pollio (circa 20 î.c. a adus o înțelegere uriașă privind acustica clădirilor și puterea ecoului și a reverberației. Prin reverberație, are loc răspândire a sunetului. Un sunet reverberat este un sunet care se retransmite printr-un ecou repetat. Aceste reverberații forțează urechea și corpul, dând impresia că te afli într-o „mare” de sunete. Acesta este efectul care a fost creat prin invocații și cântece puternice și repetate, care umpleau templul sau camera, cu forța sau energia invocată. Aceasta a ajutat la crearea unui spațiu propice pentru manifestarea sa fizică reală sau pentru ridicarea conștiinței individului la o stare de unitate cu forța divină. Amfiteatrele grecești prezentau o cunoaștere avansată a proprietăților acustice. În aceste amfiteatre nu se auzeau zgomote. Ele creșteau înțelegerea discursului și rețineau bogăția muzicii. Grecii au folosit cochilii pentru a direcționa mai departe sunetele și pentru a le reflecta în anumite tipare. (Această idee va fi re dată în cele din urmă în catedralele gotice construite de masonii instruiți în astfel de tehnici. Cântările bisericești și cântecele pot ridica conștiința individului către noi înălțimi.) Multe societăți interziseseră anumite tipuri de muzică, în special în anii de formare a copiilor. Exista o cunoaștere mai extinsă despre rolul pe care-l juca sunetul în toate aspectele umanității și despre modul în care el putea declanșa probleme de sănătate și de echilibru. În acele societăți care practicau „interdicția muzicii”, o parte din educația generală a individului includea pregătirea în artele muzicale. În momentul apariției Imperiul Roman, multe dintre aceste interdicții nu se mai practicau, cu excepția unor societăți și tradiții ermetice. Este cunoscut faptul că unul dintre cei mai importanți împărați ai Romei, Iulius Caesar, a recunoscut influența sunetului asupra stării de bine a oamenilor, într-o asemenea măsură încât, el a emis o ordonanță pentru zgomot și chiar a ordonat să se pună un strat de paie pe străzile orașului pentru a reduce nivelul zgomotelor. Încă de pe vremea grecilor străvechi și a Imperiului Roman, învățăturile despre sunetele sacre și despre puterea Cuvântului s-au transmis din generație în generație prin ceea ce noi numim astăzi, în mod generic, traditia bardică. Prin rapsozii greci, barzii englezi, trubadurii francezi, grioții africani, scalzii norvegieni și cântăreții navajo, puterea de a învăța pe alții, de a vindeca și de a înălța conștiința prin sunet, muzică și glas, s-a păstrat vie. Deși astăzi, majoritatea oamenilor, fie nu sunt conștienți, fie ignoră, pur și simplu, semnificația și preponderența sunetului în viețile lor, cunoașterea străveche este chiar mai importantă într-o societate tehnologizată, în Pag. 17 – 21 |