Antropologia și hristologia sunt interdependente. Modul de a te raporta la Hristos determină modul de a te raporta la om. Chipul unic al acestuia din urmă e descoperit datorită existenței lui Hristos. Viziunea antropologiei naturaliste este, din punct de vedere religios, o consecință a unui nestorianism dualist în care precumpănește mai întâi latura divină a lui Hristos, ca mai apoi, să se ajungă la un umanism revoltat, la o antropologie naturalistă. Nestorianismul acesta derivă apoi într-un monofizitism uman, urmând cronologic după tendința acaparatoare a unuia divin. De curând, antropozofia căuta să lege lumea spirituală de antropologie, dar o făcea eronat, cu prețul unui eșec. Rudolf Steiner, A. Besant sau E. Blavatsky distrug integritatea chipului uman, stratificându-l prin compromisul cu evoluționismul. Lipsa libertății este consecința directă a acestei viziuni despre om.
Antropologia creștină e antropocentrică la modul autentic, pentru că e teocentrică. Ea are în vedere pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, și nu natura, ceea ce ar nega caracterul personal al omului. Ca atare, am considerat că opera unuia dintre cei mai prestigioși teologi ai secolului al XX-lea, Dumitru Stăniloae, este cât se poate de concludentă, prin pertinența judecăților sale, în privința stabilirii sensului vieții umane și a modalităților în care poate fi atins, având avantajul urmării cu fidelitate, dar nu pasiv, ci creator, a surselor spiritualității patristice creștine. Chipul divin al ființei umane a fost punctul central al operei părintelui Stăniloae. El însuși, într-un dialog cu Sorin Dumitrescu, își declină interesul pentru Persoana lui Iisus Hristos, provocat în parte de limbajul de lemn pietist al teologiei dogmatiste a timpului, influențate de scolastica apuseană, și de atitudinea sentimentalistă față de El, specifică unor predici insipide. |
Adevăr Divin
