Ar fi putut fi o creștină mediocră sau chiar una fără valoare,
înăsprită de suferință și împinsă spre rebeliune. A fost în schimb o
sfântă.
Această reflecție a celui mai recent și renumit biograf al Sfintei
Rita din Cascia ne permite de îndată să privim cu realism una dintre figurile
cele mai populare și universale ale istoriei creștine. Devoțiunea către Sf. Rita conține ceva inexplicabil:
trăind spre sfârșitul anilor 1300 și prima jumătate a anilor 1400 și venerată
imediat și invocată ca sfântă, este însă numită fericită de-abia în anul 1628,
iar canonizarea este săvârșită abia în anul 1900. Totuși, poporul creștin i-a
arătat dintotdeauna o încredere și o iubire incredibile.
Datorită miracolelor, bineînțeles. Dar și pentru legendele
care au îmbogățit istoria vieții sale. Cu atât mai mult cu cât ea este numită în
mod afectiv Sfânta imposibilităților, adică aceea căreia i
se poate cere un har chiar și în situațiile cele mai disperate și de
nerezolvat. In anul 1457, un notar (in acea perioada Cascia era orasul
notarilor, care documentau totul si prezidau orice act public) inregistra
unsprezece miracole infaptuite de Sfanta doar in acel an. Iar in cursul
procesului de canonizare din anul 1626 au examinat aproximativ 216 marturii,
descriind in amanunt circa 108: toate povesteau minuni si favoruri obtinute prin
intermediul ei.
Chiar si in zilele noastre, buletinul pe care Sanctuarul il
trimite celor devotati din intreaga lume prezinta pagini si pagini de haruri
obtinute prin intermediul ei.
Dar daca este evident faptul ca miracolele fac sa creasca
devotiunea, este si mai evident faptul ca acestea li se intampla mai mult celor
credinciosi, care o asediaza pe sfanta cu rugaciunile si cu iubirea lor. Exista
o devotiune care depinde de miracol, si o alta care il anticipeaza si il
provoaca: iar aceasta din urma este infinit mai bogata | 
Adevăr Divin
