In cateva din lucrarile sale,
Charles-André Gilis explica ce trebuie sa intelegem prin formularea: „noua
religie (aparuta spre finele ciclului uman actual, Islamul) abroga vechile
traditii fara a le invalida, fara a le nega“, mai mult, constituie pecetea si sinteza acestora: deoarece fiecare traditie este o
circumstantiere a Traditiei Primordiale si deoarece succesiunea acestora tine de „scenariul divin“, niciuna nu este o aparitie noua, ci numai o manifestare „oportuna, acordata unui moment propice din istoria umana“, prin care Dumnezeu „reconfigureaza adevarurile dintotdeauna“– aspecte circumstantiate ale
Adevarului etern – in scopul ordonarii corespunzatoare a manifestarii
universale.
Teodoru Ghiondea
Lumea noastra apartine pe de-a-ntregul
lui Dumnezeu; nu a existat niciodata o alta realitate actuala decat aceea a lui
al-haqq. Conform lui Ibn Arabi: „o taina si mai inalta inca
este aceea ca posibilitatile contingente raman (totdeauna) in starea lor
principiala de non-manifestare. Nu exista o alta realitate actuala in afara de
cea a lui Dumnezeu“. Asa cum fiinta individuala intalneste in mod obligatoriu pe
Domnul sau in momentul mortii, la fel si adevarul unei lumi apare atunci cand
aceasta lume se sfarseste. Religia Pura nu este altceva decat cea a lui
Dumnezeu: unde este, deci, supunerea? Cunoasterea este har, multumire si
recunostinta; unde este, deci, obligatia legala? Creatia este reinnoita in orice
clipa in asa fel incat Cel PreaInalt „se succede“ pe El-Insusi in starile
trecatoare: unde este, deci, rasplata? Doctrina akbariana a Clipei finale
reaminteste ca, in conformitate cu magistrala formula a Shaykhului Abd al-Wāhid: „Sfarsitul unei lumi nu este si nu poate fi niciodata decat sfarsitul unei
iluzii“.
Charles André Gilis |
Adevăr Divin
