Adevăr Divin
Războaiele dezinformării
Marile operațiuni de manipulare a mass-media și dezinformare politică
| Invazia Afganistanului (decembrie 1979) este considerată astăzi de istorici și de politologi drept „cântecul de lebădă” al fostei URSS și al „epocii Brejnev”.Invadarea militară a Afganistanului a fost precedată însă de o operațiune combinată, a „Directoratului S” din KGB și a forțelor „Spetznaz” (operațiuni speciale) ale GRU (Serviciul de Informații al Armatei Roșii), operațiune rămasă până de curând un secret absolut. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Investigațiile recente ale unor analiști occidentali în arhivele fostului KGB au permis însă reconstituirea „anatomiei” operațiunii speciale care a precedat invazia. În felul acesta s-a putut stabili un model după care KGB și GRU acționau în „operațiunile sub acoperire” de pe teritoriul altor țări, având drept obiect răsturnarea unui regim și instaurarea la putere a unei echipe dirijate de la Kremlin. Operațiunile care prezintă similitudini interesante cu cea desfășurată zece ani mai târziu, în 1989, de către KGB și GRU în unele țări din estul Europei. Când, în doar câteva luni, toate regiunile comuniste s-au prăbușit, asemenea unor „castele de nisip”, în urma înțelegerilor secrete ale aceluiași Mihail Gorbaciov cu Occidentul. În vederea constituirii a ceea ce liderul de la Kremlin numea „Casa Comună Europeană”. Invazia sovietică în Afganistan a demarat pașnic și discret. |
Cuprins:
Afganistan, decembrie 1979: O sută de „turiști” sovietici aterizează la Kabul cu „Aeroflot” / 5 „Surpriza din Octombrie” / 15 Directiva „Red-tops”: Arhivele C/A de la Teheran /31 Alianța „întunecată” ClA - „CONTRAS” și traficul de droguri / 51 Acordul secret UK-USA: Misterul „Pine gap” / 64 Dosarul „MPB -110”: „ Toshiba” în slujba Armatei roșii / 72 Un ex-nazist a condus ONU timp de două mandate: Kurt Waldheim /81 „Contrabandiștii” CIA: rachete americane pentru Iran /91 Atentatul de la discoteca „La Belle” / 114 Culisele atentatului de la Lockerbie / 126 Cursa „KAL 007” - eroare de pilotaj sau operațiune de spionaj? / 146 Afacerea” Crypto AG”: Timp de 50 de ani, SUA au decriptat clandestin mesajele secrete a 120 de guverne / 158 ClA și ONG-urile în Tibet / 172 „Petele albe” ale istoriei: Statele Unite au bombardat Elveția neutră în 1945: „Planul roșu” / 179 KGB contra CIA /191 Serviciul ultrasecret „Super S” („Super Sismi”): „Propaganda due „: Marile conspirații de stat / 226 Grupări conspirative: „ Cercul Pinay” / 245 Democrația
și supravegherea electronică / 261 |
Fragment:
O „MARE LEGUMÔ SOVIETICà SOSEȘTE DE LA MOSCOVA ÎN AFGANISTAN Totul a început În urma unei Întâlniri amicale, la Londra, a contelui Alexandre de Marenches, directorul SDECE (Service de Documentation Exterieure et de Contre Espionnage) francez, cu bunul său prieten Brian Tovey, reputat expert în Renașterea italiană și, totodată, șef al GCHQ (Government Communications Headquarters), cartierul general pentru comunicațiile secrete al Marii Britanii. De câtva timp, cei doi colaborau pe o bază amiabilă. Astfel că cel puțin una din trei sinteze al GCHQ britanic poposea de regulă la Paris, pe biroul contelui De Marenches. Subliniind într-un fel diferențele de „gabarit” dintre cele două servicii secrete. GCHQ dispunea Ia acea dată de 10.000 de angajați și de o imensă rețea mondială de antene de interceptare răspândite În Întreaga lume, din Insulele Belize până În Hong-Kong. Alături de „stația-mamă” pentru intercepții radio de la Cheltenham. În timp ce GCR (Groupe de Communication Radioelectrique) francez abia dacă număra vreo 1.200 de specialiști, dintre care 800 ai SDECE, iar restul ai armatei. În schimb, SDECE dispunea de rezidențe mai bine implantate Într-o serie de state care prezentau interes și pentru britanici. Tovey cunoștea prea bine teoria contelui De Marenches privind obsesia secretă a imperiului sovietic - în continuitate perfectă cu cel țarist - de extindere treptată către „mările calde” (Oceanul Indian, Mediterana, Marea Roșie etc.). Astfel că la Întâlnirea din biroul său, de la Londra, englezul l-a avertizat, amuzat, pe contele De Marenches că oamenii săi interceptaseră o emisie radio, de Ia bordul unui avion sovietic care zbura cu regularitate pe ruta Moscova - Kabul. Cum sovieticii nu schimbau codul comunicării secrete la fiecare zbor al avionului de pe ruta spre Kabul, experții din GCHQ descifraseră mesajul. Un anunț al echipaj ului sovietic avertiza Kabulul că Ia bordul avionului se afla o „mare legumă”. După părerea analiștilor de Ia GCHQ, sintagma nu putea să se refere decât la cineva din „grădina” KGB ori GRU. Din păcate, i-a mai dezvăluit Tovey contelui De Marenches, serviciile secrete britanice nu dispuneau Ia Kabul de o persoană („rezident”) atât de bine plasată În cadrul Guvernului, încât să identifice rapid ce soi de „Legumă” sosise pe calea aerului de la Moscova În Afganistan. „Cred că În privința aceasta te pot ajuta”, I-a anunțat contele De Marenches. Reîntors la Paris, contele De Marenches l-a expediat imediat la Kabul pe unul dintre cei mai buni specialiști ai SDECE În problemele de personal privind KGB și GRU. Misiunea: identificarea persoanei sosite conspirativ pe calea aerului de la Moscova la Kabul. După câteva zile, contele De Marenches a primit răspunsul mult așteptat, transmis apoi prompt lui Tovey și celor de la GCHQ: „Leguma cea mare” nu era altcineva decât Generalcolonelul Ivan Gregorovici Pavlovski, șeful major al forțelor terestre sovietice! Ce căuta șeful Statului major sovietic la Kabul? Oficial, Generalul sosise acolo pentru a-și petrece „concediul” legal de odihnă. „Bomba” I-a lăsat pe contele De Marenches fără grai. Cine era atât de naiv să-și imagineze vreo clipă că ditamai șeful de Stat major sovietic vine să-și petreacă concediul Într-un oraș atât de primejdios, cum era Kabulul, În vara lui 1979? Pentru contele De Marenches sosirea Generalului Pavlovski la Kabul dovedea clar că sovieticii se pregăteau pentru o operațiune terestră - probabil de mare amploare - în Afganistan. Cu toate eforturile contelui De Marenches și ale lui Tovey În săptămânile și lunile următoare, nici englezii, nici francezii n-au reușit să descopere data exactă când sovieticii urmau să intre În acțiune în Afganistan. Prin decembrie, contele De Marenches - foarte preocupat de afacerea din Afganistan – l-a întâlnit pe Arnaud de Borchgrave, de la „Newsweek”, prieten și rudă mai Îndepărtată a contelui. De Borchgrave la- abordat imediat pe contele De Marenches: „Dumneavoastră, conte, care cunoașteți atât de bine secretele lumii, unde credeți că ar trebui să merg acum pentru un reportaj de senzație?”. „Poate la Kabul”, i-a răspuns contele De Marenches. Deși mulți ar fi luat-o drept o glumă, Arnaud de Borchgrave și-a făcut imediat bagajul, a luat primul avion și a descins la Kabul, unde s-a instalat Într-un apartament din cel mai bun hotel al orașului. A solicitat la recepție să fie trezit a doua zi în zori. N-a mai fost nevoie. A doua zi, dis-de-dimineață, l-au „deșteptat” tancurile sovietice, care defilau prin fața ferestrelor sale. Reportajul cald al lui Arnaud de Borchgrave al neașteptatei invazii sovietice a fost o adevărată „lovitură” În presa mondială. Și o „publicitate” nedorită pentru contele De Marenches, pe care aliații SDECE-ului l-au acuzat imediat că știa dinainte de planurile sovieticilor În Afganistan, dar „ținuse” totul pentru el. Doar Tovey și GCHQ cunoșteau adevărul. MIȘA TALIBOV, DIN „DIRECTORATUL S” DEVINE „BUCÃTARUL” PREȘEDINTELUI AFGAN AMIN, PRO-CHINEZ Dacă englezii și francezii nu descoperi seră data la care sovieticii se pregăteau să acționeze în Afganistan a fost și pentru că decizia finală a intervenției a fost tergiversată de Brejnev luni de zile. În toamna lui 1979, o directivă a Biroului Politic al PCUS a fost expediată tuturor rezidenților KGB din străinătate. Documentul, ultrasecret, conținea o listă de măsuri pe care agenții KGB trebuiau să le adopte pentru a-i contraataca pe rivalii lor chinezi. Pericolul chinez a constituit pentru Kremlin și cauza determinantă În decizia de a invada Afganistanul. Mișcările politice pro-chineze câștigau teren văzând cu ochii Într-o țară ca Afganistanul, stat vecin cu URSS, de importanță strategică. În februarie 1979, militanții afgani de tendință maoistoșiită Îl luaseră ostatic pe Ambasadorul american Adolphe Dubs. Când serviciul secret afgan (KAM) i-a luat cu asalt pe răpitori, Ambasadorul a fost ucis, ca și teroriștii care Îl țineau prizonieri. Aflat la Putere, „Partidul Democrat Popular din Afganistan” (PDPA) se afla divizat În 1979 Între două tendințe. Prima, tendința „Khalq” („Poporul”), Îi reunea pe staliniștii de etnie „paștun”. A doua tendință, „Parciam” („Stindardul”), pro-chineză, încerca să aducă Afganistanul în sfera de influență a Chinei. În septembrie 1979, Președintele afgan pro-sovietic, Nur Mohammed Taraki, a făcut o vizită oficială la Moscova. Profitând de situație, Primul Ministru Hafizullah Amin a preluat puterea și s-a autoproclamat președinte, în locul lui Taraki. Reîntors la Kabul de la Moscova, Taraki este asasinat. Temându-se de reacția sovieticilor, Amin își recrutează gărzile de corp doar dintre cei apropiați, inclusiv din propria familie. „Directoratul S”, din cadrul „Departamentului al VIII-lea” al „Direcției 1” a KGB - specializat în acțiuni violente sub acoperire - a primit misiunea să-I „elimine” pe autoproclamatul Președinte Amin. Mișa Talibov, un „ilegal” experimentat din „Directoratul S”, a devenit „bucătarul” lui Amin, dar tentativa de otrăvire a eșuat. La Moscova parvin curând din Afganistan știri tot mai neliniștitoare. Dintre acestea și informația că Hafizullah Amin se pregătea să-i expulzeze din Afganistan pe toți consilierii sovietici, după modelul spectaculos al Președintelui Sadat, din iulie 1972. După părerea lui Iuri Andropov, președinte al KGB-ului, „problema Amin” se putea rezolva rapid printr-o clasică și sănătoasă operațiune de comando, a trupelor „Spetznaz”, la Kabul. Acestea urmau să-I răstoarne de la putere pe Amin și să-l înlocuiască cu preferatul lui Andropov, pro-sovieticul Babrak Karmal, element format în URSS chiar de către KGB. „Bonzii” bătrâni din jurul lui Brejnev - grupați în așa-numita „bandă de la Dnepropetrovsk” - adusă de Brejnev după el Ia Kremlin în 1964, în urma puciului contra lui Hrușciovnu împărtășeau însă opinia lui Andropov. Preferau o invazie, pur și simplu. Andropov și Ivașutin (șeful GRU) s-au opus categoric planului unei invazii cunoscând mult mai bine realitățile din Afganistan. Prins la mijloc, între bătrânii „bonzi” și tandemul Andropov-Ivașutin, Brejnev a ezitat mult timp să tranșeze problema. În cele din urmă, ca în multe alte ocazii când Leonid Brejnev nu dorea să supere pe nimeni, el a decis un compromis: și comando, și invazie! În urma directivei semnate de Brejnev, KGB și GRU au trecut la acțiune. 100 DE „TURIȘTI” SOVIETICI ATERIZEAZà LA KABUL CU „AEROFLOT” Generalul Viktor Paputin, secretarul adjunct al Ministerului de Interne sovietic, a fost cel însărcinat cu sectorul „Securitate și informații” al operațiunii. El urma să țină o strânsă legătură cu Generalul Boris Semionovici Ivanov, însărcinat cu partea militară a operațiunii de comando, care preceda invazia. La 24 decembrie 1979, elementele precursoare ale „Directoratului S” descind la Kabul, dintr-u avion obișnuit al companiei „Aeroflot”. 1 00 de bărbați atletici, îmbrăcați în civil, care se răspândesc apoi imediat în oraș. Agenții acoperiți ai KGB-ului din Kabul îi trecuseră deja pe ofițerii afgani pro-sovietici în stare de „alarmă roșie”. Pag. 6 – 11 |