Optimismul extrem este o marcă distinctivă a psihopaților, ei fiind mereu în stare să întoarcă până și cea mai păcătoasă situație în favoarea lor. Mânat de curiozitate, Dutton
începe un periplu amplu și
epuizant între cele mai cunoscute laboratoare psihologice, închisori de maximă
securitate, tribunale și
birourile luxoase ale diferitelor categorii de lideri. El încearcă, pe diferite
căi, să pătrundă în mintea acelor oameni care și-au făcut din crimă un mod de viață, de la cei mai duri soldați din teatrele de luptă din Irak și Afganistan, până la cei mai periculoși criminali din cel mai bine păzit spital de
psihiatrie din regatul britanic. La urma urmelor, sugerează psihologul, diferența între aceste categorii, și multe altele – chirurgi, manageri, violatori,
brokeri, escroci de anvergură, politicieni, preoți carismatici – este de grad, nu de esența.
De-a lungul analizelor sale, Dutton subliniază ideea că megalomania,
caracteristică psihopaților,
se înrudește
îndeaproape cu setul de trăsături atât de recompensate și prețuite
în societatea capitalistă a zilelor noastre. El face apel la un studiu amplu,
din 2005, care compară profilele liderilor din zona afacerilor cu acelea ale
unor criminali internați sub
pază strictă. Rezultatul este uimitor: se pare că trăsăturile psihopatice –
precum farmecul superficial, egocentrismul, independența exacerbată și atenția
extrem de concentrată – se regăsesc mult mai frecvent în sălile luxoase de ședințe decât
în celulele cu gratii în care sunt ținuți criminalii. Diferența – căci o diferență trebuie să existe, nu-i așa? – rezidă în context, în mediul în care au fost
încurajate să se dezvolte aceste abilități:
social sau antisocial. Evident, pe măsură ce parcurgi cartea lui Dutton, ajungi
să te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bine (și mai ieftin!) ca, pe viitor, multinaționalele să își organizeze recrutările de personal în
preajma închisorilor, nu prin universități. În aceeași
ordine de idei, e greu de spus care perspectivă pare mai „încurajatoare”: scena
în care Dutton ține în palme
creierul unui criminal în serie și
constată că nu există nicio diferență
notabilă între acesta și
creierul meu sau al tău, sau studiul care ajunge la concluzia că, în ultimii 30
de ani, abilitatea tinerilor de a empatiza cu semenii s-a redus cu mai bine de
40%...
Aceasta nu este, în mod necesar, o concluzie pesimistă.
În condițiile în care
apostolul Pavel însuși, ba
chiar și marii maeștrii budiști,
au certe trăsături psihopatice, înseamnă că fiecare dintre noi mai are o șansă!
|
Adevăr Divin
