Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină
grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc,
răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu
doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul
dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care
piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință.
Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute
de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu
tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală,
regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al
amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în
viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există
oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers
înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea
ce a reținut memoria. |