Din vorbele de duh ale străbunilor și fluxurile de conștiință cuantică

De ce am numit înțelepciunea populară care este stocată în proverbe sau zicători ca fiind vorbe de duh? Deoarece aceste comori sunt venite din Duhul Sfânt, adică din cunoașterea trăită și tradusă de cineva care s-a iluminat într-o experiență sau alta.

Străbunii noștri protodaci, daci, români ne-au lăsat din experiențele lor o serie de vorbe de duh magnifice prin care ne putem înțelepți.

Ce înaintași înțelepți am avut pe aceste plaiuri! Nu aveau multe cunoștințe dar erau în contact permanent cu divinul din ei, ceea ce i-a determinat să acceseze cunoașterea ancestrală a acestui univers încă din cele mai vechi timpuri. Nu aveau multe școli pentru intelect dar aveau inteligența spirituală activă.

Un proverb devine vorbă de duh când ne ajută să facem un salt cuantic în evoluție, ne ajută să ne iluminăm vizavi de o provocare sau o oportunitate. Cu ajutorul vorbelor de duh la nivel cerebral apare un scrurtcircuit, ca un fel de fulger care desface o rețea neuronală veche – prin care aveam anumite așteptări și atitudini – și ne ajută să creăm o rețea nouă de o altă frecvență și altă vibrație.

Vorbele de duh au rolul de a ne ajuta să ieșim dintr-o atitudine distructivă, care aduce suferință și să recreăm o altă rețea neuronală.

• Psiholog Niculina Gheorghiță

Argument

Capitolul 1: Vorba de duh și fluxul de conștiință accesat

Capitolul 2: Din cunoașterea străbunilor daci

Capitolul 3: Noile Legi Frumoase (Belaginele) sau Legile lui Zamolxe

Capitolul 4: Obiceiuri și rituri ale străbunilor daci și deschiderea fluxurilor de conștiință cuantică

Capitolul 5: Vorbe de duh de origine biblică

Capitolul 6: Proverbe românești explicate din perspectivă cuantică

Capitolul 7: Din cugetările lui Nicolae Iorga – interpretare prin prisma conștiinței cuantice

Bibliografie

2.1. Belaginele sau Legile frumoase

Cele mai elementare cunoștințe ce trebuia să le posede orice dac erau Legile frumonse sau Belnginele. Era un cod care cuprindea norme de comportare a cetățenilor regatului dac și ele fuseseră alcătuite inițial de zeița Hestia (Vesta).

Un scriitor din jurul anilor 21 î.d. Hr. ne informează că „la așa numiții geți, care se cred ne muritori, Zamolxis susținea și el că a intrat în legătură cu Hestia”, care i-a predat Legile frumoase (Belaginele), după cum Moise le primise de la Iahve (Fontes, 1, 189). Alt scriitor antic, anume Iamblichos ne spune, textual: „Zamolxis ( ... ) le-a întocmit legile, cum am arătat la început și a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i că sufletul e nemuritor ( ... ) și pentru că a învățat pe geți aceste lucruri, și le-a scris legile, e socotit de ei drept cel mai mare dintre zei” (Fontes, II, 19).

Și pentru că Zamolxe, ca mare preot, observa că dacii uitaseră sfaturile ce le dăduse Hestia (Vesta), s-a hotărât să urce la tronul zeiței, undeva spre Pliroma. Și a Întâh1it-o în cerească strălucire și neîntrecută frumusețe așa cum era de mii de ani. Și Zamolxe a cuvântat: „Zeiță a cerului, Slujitoare a Soarelui material și Soarele ce ține în mână Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai știu, dar aș vrea să le scriu chiar așa cum ni le vei porunci tu!”. „Scrie!”

Și marele Preot ZamoIxe a scris aceste legi – Legile frumoase (Belaginele) – după care s-a condus statul dac și ele s-au răspândit în lumea întreagă. Reținem faptul că legile Dacilor au fost scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral.

După moarte și acesta a fost socotit de unii dintre adepții săi, zeu. Pe parcurs, zeița Hestia (Vesta) a fost eclipsată de acest mare preot și rege.

Ca și Hestia (Vesta), ZamoIxe dispune a de acea teuenergie spirituală cu care a intrat în ființa poporului dac, cât și a popoarelor înconjurătoare.

2.2. Jurământul medicilor din școala Zamolxiană

Din scrierile vecru aflăm că în Școala Zamolxiană se învăța și medicina. Un fapt care nu a fost sesizat de cercetători e acela că jurământul pe care îl depun și în prezent medicii din toată lumea, cunoscut sub numele de

Jurământul lui Hipocrit, e jurământul pe care îl depuneau medicii din școala zamolxiană, amplificat.

Normele de comportare ale medicilor daci erau cuprinse în Belaginele pe care le-am amintit mai sus. Ele se desprind în parte din relatarea filosofului Platon (437 ­347 Ld. Hr.), care pune în gura arhicunoscutului înțelept Socrate (469 - 399 î.d. Hr.) următoarele: „Eu (Socrate) am învătat această incantatie (descântec medical), acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela că (medicii) greci aveau dreptate să cuvânteze, așa cum v-am învățat adineauri. Dar, Zamolxis, regele nostru, adăuga el, care este și un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a trata ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat neținându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijirea trupului, dimpreună cu sufletul. Și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli (anume) pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg e bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el (medicul ucenic din școala zamolxiană), toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin din suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor), ca de la cap, la ochi. Trebuie, deci, mai ales, în primul rând să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu incantații (descântece). Aceste incantații sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înțelepciune. Odată ivită aceasta și, dacă stăruie, e ușor să se bucure de sănătate și capul și corpul. Când mă învăța lea cui (farmecul) și incantațiile spunea: Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți încredintează mai întâi sufletul ca să i-l tămăduiești cu ajutorul incantației. Iar acum, zicea el – aceasta e cea mai mare greșală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă, (a sufletului și a trupului). Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, Într-un neam ales sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel. Deci, eu, pentru că i-am jurat și sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da în adevăr ascultare. Și dacă vrei ­potrivit povețelor străinului să-mi încredințezi sufletul, tău, pentru a-l vrăji cu incantațiile (epodele) tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Cormide” (101-102), (469 - 399 î.d. Hr.).

Din cele înșirate aici s-a putut lesne observa că e vorba de jurământul medicilor din școala zamolxiană.

Facem și o mică paranteză: din citatul de mai sus reiese că folclorul daco-român În ceea ce privește incantațiile (epodele) sau descântecele, este atestat în vremea lui Zamolxe și Înainte de Socrate. Acele „vorbe frumoase”, cu care medicii daci refăceau moralul pacienților, erau descântece verifica te, din care multe se păstrează până azi. Prin urmare, literatura populară daco-română începe înainte de tracul Socrate (Fontes, 1, 101­102), (469 - 399 Î.d.Hr.).

2.3. Jurământullui Hipocrat

în legătură cu lungul citat de mai sus, menționăm intervenția marelui tracolog Iosif Constantin Drăgan, la „AI XV-lea Congres mondial de știinte istorice”, ținut la București, în 1980 între 10-17 august: „Cultura și civilizatia dacă au ajuns la un foarte înalt nivel de dezvoltare ( ... ). Tracii cultivau astronomia, matematica, medicina. Platon îi considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el, înainte de a îngriji trupul și boala, ei îngrijeau sufletul, expresie sub care cred că trebuie să înțelegem sistemul nervos. în orice caz e vorba de o concepție medicală foarte modernă” (preluat din „Noi, tracii”, 1980, octombrie, p.3).

E de fapt interpretarea citatului pe care l-am prezentat mai sus. în legătură cu această psihoterapie, înainte de a se administra pacientului medicamentele (farmecele propriu-zise), amintim că în Creștinism se menționează „ Mărturisirea și iertarea păcatelor”, vindecarea sufletului uman. „Preotul ca medic sufletesc trebuie să cunoască:

1. Boalele sufletești ale penitenților în general și în special, adică păcatele în formele și aparițiunile diverse.

2. Izvoarele și cauzele păcatelor.