Adevăr Divin
Calatoria devenirii umane
Putem găsi fericirea în existența mundană?
| Această carte ne arată cum am putea îmbrățișa și accepta aceste aparente contradicții mai degrabă decât să încercăm să alegem între ele... |
22.50 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
| Omul este o punte, spune Osho, între animal și divinitate, iar conștientizarea
acestui aspect dual al nostru este ceea ce ne face oameni. Dar ne face totodată
și neliniștiți, plini de conflicte, și atât de des pendulând între egoism și
generozitate, iubire și ură, fragilitate și putere, speranță și disperare.
Această carte ne arată cum am putea îmbrățișa și accepta aceste aparente
contradicții mai degrabă decât să încercăm să alegem între ele, ca o cheie
pentru a transforma fiecare schimbare de traseu și întorcere din călătoria
vieții într-o nouă descoperire a ceea ce suntem meniți să fim. „Omul este singura ființă conștientă de pe Pământ; aceasta este gloria și totodată agonia lui. Depinde de tine dacă va fi glorie sau agonie.“ „Nu încerca să fii doar uman, pentru că vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale. Fixează-;ți scopul undeva în stele și doar atunci vei crește.“ „Oamenii discută despre tot soiul de lucruri, oamenii citesc despre tot soiul de lucruri, dar în general ei nu se deranjează niciodată cu propria lor persoană. Se pare că se consideră pe ei înșiși ceva sigur […]: nu te considera ceva sigur. Privește înlăuntru, află cine ești, și dacă exiști cu adevărat sau dacă în tine e doar un gol și trebuie făcut ceva pentru ca sămânța din tine să încolțească, să te îngrijești de sămânță, pentru ca într-;o zi să poată înflori.“ |
Cuprins:
Prolog Introducere 1. Călătoria devenirii umane Te-am auzit spunând că viața în sine e foarte plină, îmbelșugată, binecuvântată – prin urmare, ce anume face ca o persoană să fie nefericită? Ce este agonia și ce este extazul? Știu că vrei să scăpăm toți de egoul și de mintea noastră, iar în cazul meu știu că acesta e un lucru extrem de necesar, dar pentru aceia dintre noi care trebuie să funcționeze în lumea reală, o absență totală a minții sau a egoului nu ar face viața mult mai dificilă? 2. Din leagăn și până în mormânt Care este modul corect de a ajuta un copil să crească fără a interfera cu potențialitatea sa naturală? Amintirea mea despre părinți, pe vremea când eram tânăr, e că ei erau foarte plini de viață. Tatăl meu picta și scria poezii, iar mama mea m-a învățat să dansez. Amândoi au fost agnostici și nu m-au învățat niciodată religia. Divorțați în prezent, ei trăiesc separat într-o disperare mocnită, ferindu-se să-și asume riscuri. Pentru mine, au murit și sunt doar niște carapace de teamă. Asta mă întristează, pentru că odinioară debordau de viață. Ce s-a întâmplat cu ei? Ce este conflictul dintre generații? Care este, cu exactitate, atitudinea ta față de moarte? 5. Extraordinar de obișnuit Este cu adevărat posibil să găsești fericirea în viața mundană? Simt că viața este foarte plictisitoare. Ce ar trebui să fac? Ce anume este important? Experiența mea privitoare la mine este cea mai profundă experiență a vieții mele, totodată cea mai banală. Te rog să mă lămurești. Georges Gurdjieff a spus: „Te afli într-o închisoare. Dacă vrei să ieși din închisoare, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-ți dai seama că ești într-o închisoare. Dacă te crezi liber, nu poți să evadezi”. Care sunt închisorile pe care eu le numesc „casă”? 3. În căutarea sufletului Ajută-mă, te rog, să înțeleg puțin cine sunt. Te-am auzit spunând că iluminarea este transcendența minții - conștient. inconștient. subconștient - și că omul se dizolvă în oceanul vieții, în univers, în neant. Te aud totodată vorbind despre individualitatea ființelor umane. Cum se poate manifesta individualitatea unei persoane iluminate daca ea este dizolvată în întreg? Nu-mi vine să cred că exist. Ce e în neregulă cu mine? Uneori am senzația că nu exist. Când intru într-o încăpere. nimeni nu mă vede. Când vorbesc, nimeni nu mă aude. Când un prieten mă atinge. nu sunt palpabil. Mă simt ca argintul viu care ți se scurge printre degete. Cum mă pot pierde, dacă nu sunt acolo? Epilog: Mina comorilor tale se află în tine însuți Ce crezi despre afirmația: „Fără utopii. nimic nu se va îmbunătăți”? Este o aiureală? Pentru informații suplimentare 4. Suferind într-un vis De ce fac munte din mușuroi? Observ că în adâncul sufletului vreau să fiu iubit, acceptat. asemenea celei mai grozave persoane de pe pământ, că vreau să fiu cea mai renumită persoană. Și mă simt rănit când cineva mă respinge. Ce să fac cu aceste vise? Ce să fac cu sentimentul de neputință față de frustrarea pe care o simt când descopăr că nimic nu mă satisface în ultimă instanță – că nimic nu e de ajuns? Ce doresc? Despre autor Despre Stațiunea de Meditație Osho |
Fragment:
|
1. Călătoria devenirii umane Omul este singura ființă conștientă de pe Pământ; aceasta este gloria și totodată agonia lui. Depinde de tine dacă va fi glorie sau agonie. Conștiința este o sabie cu două tăișuri. Ti s-a dat ceva atât de valoros, încât nu știi ce să faci cu acesta; e aproape ca o sabie în mâinile unui copil. Sabia poate fi mânuită corect, poate proteja, dar poate deopotrivă răni. Orice lucru care poate deveni o binecuvântare poate deveni și un blestem; depinde de cum îl folosești. * Te-am auzit spunând că viața în sine e foarte plină, îmbelșugată, binecuvântată – prin urmare, ce anume face ca o persoană să fie nefericită? VIAȚA E PLINÃ, viața e binecuvântată, însă omul a pierdut contactul cu viața. A devenit prea conștient de sine. Acea conștiință de sine funcționează ca o barieră: rămâi în viață, dar nu cu adevărat viu. Conștiința de sine este boala. Păsările sunt fericite, copacii sunt fericiți, norii și râurile sunt fericite, dar nu au conștiință de sine. Ele sunt pur și simplu fericite. Nu știu că sunt fericite. Buddha e fericit, Krishna e fericit, Hristos e fericit, dar ei sunt conștiență pură. Sunt fericiți, dar nu știu că sunt. Există o asemănare între natura inconștientă și ființele supraconștiente. Natura inconștientă nu are sine, iar ființele supraconștiente, de asemenea. Omul se află exact la mijloc. Nu mai e un animal, un copac, o piatră, dar nu e încă nici un buddha. Suferința vine din poziția intermediară. Chiar ieri mi-a scris cineva într-o scrisoare: „Osho, nu vreau să devin un călugăr sannyasin, nu vreau să devin supraom, ca Buddha sau Hristos. Vreau doar să devin om. Ajută-mă să devin doar om”. Acum, acesta e un scop prea ambițios și e imposibil. A fi doar om e imposibil. Încearcă să înțelegi asta. Deoarece aceasta înseamnă că spui: „Lasă-mă să rămân doar procesul, la mijloc”. Omul nu e o stare, omul e doar un proces. De pildă, dacă un copil spune: „Nu vreau să devin tânăr, nu vreau să devin bătrân. Lasă-mă doar să rămân un copil” – este oare posibil? Copilul devine deja un tânăr, merge pe această cale. Copilăria nu e o stare; nu poți rămâne în ea, nu te poți agăța de ea, este un proces. Copilăria deja trece, tinerețea deja vine. Și la fel trece și tinerețea; oricât de mult ai încerca să rămâi tânăr, eforturile tale sunt sortite eșecului, pentru că tinerețea este deja transformată în bătrânețe. Ceri să rămâi doar uman – ceri imposibilul. Ești prea ambițios. Poți să devii un buddha, asta e mai simplu. Poți să devii un zeu, asta e mai simplu. Dar să zici că vrei doar să rămâi uman, asta e imposibil, pentru că umanitatea este doar o trecere, un parcurs, o călătorie, un pelerinaj. E un proces, nu o stare. Nu poți rămâne uman. Dacă încerci prea mult să rămâi uman, vei deveni inuman. Vei începe să dai greș. Dacă nu înaintezi, vei începe să aluneci înapoi... dar va trebui să mergi undeva. Nu poți rămâne pe loc. Să fii om înseamnă pur și simplu să fii pe cale să devii un zeu, nimic altceva. Dumnezeu e țelul. A fi uman e călătoria, calea. Calea nu poate fi niciodată permanentă, nu poate deveni eternă. Altfel, ar fi prea obositoare. Atunci scopul nu va fi niciodată atins, iar tu vei fi doar în călătorie, în călătorie, în călătorie. Să speri înseamnă să fii uman. Însă să speri înseamnă să speri să treci dincolo. Să speri înseamnă să dorești ce se află dincolo. Să speri înseamnă să speri să depășești obstacolele, să transcenzi. Aceasta este cu adevărat starea unei ființe umane – ea depășește mereu piedici, merge, merge mai departe... țelul e altundeva. Persoana care a adresat întrebarea trebuie să fie o persoană frumoasă, de fapt pregătită pentru stadiul sannyasa – dar nu înțelege ce spune. Omul e nefericit pentru că omul trebuie să fie nefericit. Nu e defel vina ta, nu e ca și cum ai fi făcut vreo greșeală. Să fii om înseamnă să suferi, pentru că a fi om înseamnă să fii la mijloc – nici aici, nici acolo, suspendat în Purgatoriu. Suferința se naște din tensiune. O casă este pierdută – casa în care păsările încă mai cântă, animalele încă se mai mișcă, copacii încă mai înfloresc – Grădina Edenului. Acea casă este pierdută. Adam a fost dat afară; Adam a devenit om. Când Adam se afla în Grădina Edenului, era un animal; nu era un Adam. nu era un om. Dumnezeu l-a alungat din grădină. Din chiar acea expulzare a fost zămislită umanitatea. Omul este izgonit dintr-o casă pentru a putea căuta o altă casă – mai mare, mai înaltă, mai încăpătoare. mai impozantă. O casă e pierdută. există o nostalgie după ea; omul vrea să devină animal. Acea Grădină a Edenului este foarte greu de uitat; era atât de frumoasă. Există momente în care devenim asemenea unui animal – în accesele de furie intensă. în momentele de violență, în război, devenim asemenea animalului. Aceasta este plăcerea stării de furie. De ce te simți atât de fericit când ești furios? De ce simți un asemenea val de energie când distrugi ceva? De ce în vremuri de război oamenii arată mai radioși, mai sănătoși, mai ageri, mai inteligenți? – ca și cum viața nu mai e plictisitoare. Ce se întâmplă? Omul decade. Chiar și numai pentru câteva zile, pentru câteva luni, omul este iarăși un animal. Atunci uită de lege. uită de umanitate. uită de orice dumnezeu. Atunci renunță pur și simplu la conștiința de sine, devine inconștient și omoară. ucide, siluiește – totul e permis în război. De aceea omul are permanent nevoie de război. Altfel, omului i-ar fi greu să trăiască. Omul devine un bețiv, devine un dependent de droguri. Prin droguri. omul încearcă să-și recupereze casa pierdută. paradisul pierdut. Când te afli sub influența LSD-ului, te reîntorci în Grădina Edenului – pe ușa din spate. LSD este portița dosnică de acces în Grădina Edenului. Viața pare iarăși psihedelică, viu colorată; copacii sunt din nou luminoși, așa cum trebuie să le fi părut lui Adam și Evei, așa cum trebuie să fie acum pentru păsări și tigri și maimuțe. Verdele are în el o luminozitate. Totul arată foarte frumos. Nu mai ești uman, ai decăzut. Ți-ai obligat ființa să decadă; de aceea băuturile alcoolice și drogurile sunt extrem de atrăgătoare. încă din zorii istoriei umane. omul a fost în căutare de droguri. în Vede sunt numite soma, iar acum li se spune LSD, dar nu e un lucru diferit. Uneori a fost ganja, bhang, acum e marijuana și alte lucruri, dar e același joc străvechi. Din punct de vedere chimic. e posibil să decazi, dar nu te poți întoarce cu adevărat. Nu există cale întoarsă, timpul nu o permite. Trebuie să mergi pur și simplu înainte. Nu te poți întoarce în timp. Marșarierul nu există. Când Ford a construit prima lui mașină, aceasta nu avea marsarier. Abia mai târziu si-au dat seama că era foarte greu să te întorci acasă. Trebuia să faci ocoluri mari, să parcurgi kilometri inutili; abia după aceea te puteai întoarce. Apoi marșarierul a fost adăugat – o idee venită mai târziu. Dar pentru călătoria prin timp nu există marșarier; nu poți face drumul înapoi. Omul a visat la asta, a avut fantezii despre asta. Există povestiri științifico-fantastice în care omul se poate Pag. 21 – 25 |