Nimic real nu poate fi amenințat.
Nimic nereal nu există.
În aceasta rezidă pacea lui Dumnezeu.
Realitatea noastră adevărată este, de fapt, eternă, de neschimbat,
de spirit perfect și fără formă într-o totală identitate cu Dumnezeu.
Ceea ce nu a fost creat de Dumnezeu nu există decât în vis. în opoziție,
lumea noastră este una a formei, dependentă de timp, se schimbă
permanent și este departe de a fi perfectă. Astfel, nu se poate ca
Dumnezeu să fi creat acest univers sau să știe de existența lui. Ceea ce
noi considerăm că ar fi real - această lume definită de timp și spațiu -
este, de fapt, un vis din care iertarea ne va trezi. Singura lui
valoare este ca lecție de iertare.
Bineînțeles că pentru cei mai mulți dintre noi, lumea nu pare un
vis. Dar și visele pe care le-am avut azi noapte ni s-au părut reale, în
timp ce le visam. De ce Cursul se referă la univers, ca la un vis?
Simbolismul povestirii lui Adam și a Evei, din Vechiul Testament, ne
poate ajuta să înțelegem. Adam și Eva erau fericiți în grădină (Rai),
până când le-a venit ideea că poate ar fi mai bine dacă ar mânca din
fructul oprit. Acest fruct este descris în Curs ca fiind gândul de
separare și se definește ca ego. A fi separați de Dumnezeu și a ne
descurca singuri este imposibil - dar a visa despre asta, nu. în dorința
noastră de autonomie și individualitate, Cursul spune că noi am adormit
pentru ca dorințele noastre să poată deveni realitate în vis.
în acest vis, aducem gânduri de teamă referitoare la ce l-am făcut,
creatorului nostru. Credința că L-am detronat pe Dumnezeu și l-am furat
puterea ne-a lăsat cu un gând intens că am păcătuit. Gândul acesta ne
face să ne simțim foarte vinovați și ne așteptăm că va veni o pedeapsă
din partea lui Dumnezeu. Acest lucru este ilustrat în Geneză, prin
Dumnezeu care vine tunând și fulgerând în Grădina Edenului, căutându-i
pe cei doi nelegiuiți care în¬cearcă să fugă de pedeapsă, în spatele
unui tufiș. Când sunt prinși, ei apelează la ego-ul lor, pentru a-i
sfătui cum să se descurce în această situație. Sfatul ego-ului este, ca
întotdeauna, să nege și să proiecteze. "Nu e vina mea", protestează
Adam, "Eva m-a tentat". "Dar pe mine m-a convins șarpele", protestează,
la rândul ei, Eva.
Iubirea face Cerurile "să se învârtă", dar în lumea noastră din vis, ea a devenit vinovăție.
Acum, doar "călătorim în vis", uitând că suntem "în siguranță,
acasă". Se pare că am obținut ce am vrut - separarea - în schimbul
identității cu Dumnezeu și creația Lui, pe care Cursul o numește
Christos. Iisus se descrie în Curs ca un om care și-a amintit el că era
Christos, la fel cum suntem toți. Christos ia parte la iubirea și
măreția lui Dumnezeu, deoarece există doar o singură identitate perfectă
în Ceruri. Raiul nu poate fi înțeles de noi, care cunoaștem doar timpul
și spațiul; el trebuie trăit.
In acest vis ne străduim să fim fericiți, crezând că, dacă avem
suficient timp și șansă, lumea ne va oferi ceea ce ne dorim. Ne spunem:
"Dacă aș putea să găsesc partenerul potrivit, să câștig destui bani,
să-mi păstrez sănătatea, să trăiesc mult, să am succes în carieră și așa
mai departe, atunci aș fi fericit". Chiar dacă toate condițiile sunt
îndeplinite, va exista întotdeauna o frică ascunsă în spatele minții
noastre, că oricare dintre aceste condiții s-ar putea schimba foarte
ușor. Bursa ar putea cădea, partenerul s-ar putea îmbolnăvi, ar putea fi
declarat război și tot așa. Se pare că preferăm toată această
incertitudine, în loc să ne spunem cu sinceritate: "Am greșit. Nu poate
exista o pace de durată, aici. Poate că mai există o cale". Și, asemenea
fiului rătăcitor, în final, toate ființele vii vor hotărî să se
întoarcă la Tatăl lor iubitor din Ceruri.
Lumea pe care se pare că am creat-o se bazează pe crimă. Credem, în
subconștient, că a trebuit să-L omoram pe Dumnezeu pentru a-i lua
puterea pentru a face lumea noastră. Acum, acest gând se manifestă aici
în visul nostru, deoarece fiecare viețuitoare trebuie să omoare ceva,
pentru a trăi în continuare și își petrece mare parte din timp,
protejându-se pe ea - sau pe progeniturile ei - să nu fie omorâtă, la
rândul ei. In ultimul secol, au murit în războaie peste zece de milioane
de oameni și mult mai mulți au fost mutilați, violați și torturați. Am
putea spune că suntem vegetarieni, dar și așa fiind, întotdeauna o altă
formă vie trebuie să moară, pentru ca noi să supraviețuim. In contrast
cu Raiul (unde nu există nevoie) lumea noastră este una de lipsuri, în
care ne... |
Adevăr Divin
