La început, conceptul de inconștient s-a mărginit la desemnarea
conținuturilor refulate sau uitate. Pentru Freud, inconștientul, deși
apare deja – cel puțin metaforic – ca subiect activ, nu este în esență
nimic altceva decât sediul acestor conținuturi uitate și refulate și are
doar datorită acestui fapt o importanță practică. Prin urmare, conform
acestei viziuni, inconștientul are o natură exclusiv personală, deși pe
de altă parte chiar Freud a sesizat că modul de gândire al
inconștientului este arhaico-mitologic.
Fără îndoială, un strat oarecum superficial al inconștientului este personal. Îl numim inconștientul personal.
Acesta se sprijină însă pe un strat mai adânc, care nu mai provine din
experiența personală, ci este înnăscut. Stratul acesta mai adânc
constituie așa-numitul inconștient colectiv. M-am oprit la
expresia „colectiv” întrucât acest inconștient nu este individual, ci
universal, adică, în opoziție cu psihismul individual, cuprinde cum
grano salis conținuturi și comportamente care sunt aceleași la toți
indivizii, indiferent de locul nașterii. Același la toți oamenii, el
formează baza psihică de natură suprapersonală, prezentă în fiecare.
• C.J. Jung
***
Aidoma oricărui arhetip, și cel al mamei are o varietate aproape
nelimitată de aspecte. Menționez numai câteva forme mai tipice: mama și
bunica personală; mama vitregă și mama soacră, orice femeie cu care
există o relație, cum ar fi doica sau bona, o strămoașă îndepărtată și
Femeia Albă, într-un sens superior, figurat, zeița, în mod special Maica
Domnului, fecioara (ca mamă întinerită, de exemplu Demeter și Kore),
Sophia (ca mamă care e și iubită, eventual și tipul Cybele-Attis sau ca
fiică [mamă întinerită] care e și iubită; ținta dorinței de mântuire
(paradis, împărăția Domnului, Ierusalimul ceresc); în sens mai larg
Biserica, universitatea, orașul, țara, cerul, pământul, pădurea, marea
și apele stătătoare; materia, lumea de jos și luna; în sens mai
restrâns, ca lăcaș al nașterii și procreării, ogorul, grădina, stânca,
peștera, pomul, izvorul, fântâna adâncă, cristelnița, floarea ca
recipient (trandafir și lotus); ca cerc magic (mandala ca padma) sau cornul abundenței; în sensul cel mai restrâns uterul, orice formă găurită (de pildă piulița); yoni; cuptorul, oala de gătit; ca animal, vaca, iepurele și, în general, animalele care ajută.
Toate aceste simboluri pot să aibă un sens pozitiv, favorabil sau unul negativ, nefast.
• C.J. Jung
Cuvântul sanscrit mandala înseamnă
„cerc“ în sens general. În domeniul practicilor religioase și în
psihologie, el denumește imagini circulare, care sunt desenate, pictate,
modelate plastic sau dansate. Structuri plastice de acest fel găsim mai
cu seamă în budismul tibetan, iar ca figuri de dans, întâlnim imagini
circulare și în mânăstirile dervișilor. Ca fenomene psihologice, ele
apar spontan în vise, în anumite stări conflictuale și în schizofrenii.
Foarte frecvent conțin o cuaternitate sau un multiplu de patru sub forma
unei cruci sau stele sau a unui pătrat, octogon etc. În alchimie, acest
motiv apare sub formă de quadratura circuli. [...] „Cvadratura
cercului” este unul dintre numeroasele motive arhetipale care stau la
baza configurării viselor și fantasmelor noastre. Dar se distinge mai
ales prin aceea că este unul dintre cele mai importante din punct de
vedere funcțional. Îl putem numi efectiv „arhetipul totalității”.
• C.J. Jung
* Prezenta ediție a volumului intitulat Arhetipurile și inconștientul colectiv, apărut inițial ca volumul întâi al seriei de Opere complete, revine la numerotarea ediției originale, respectiv 9/1. Cele două ediții sunt identice în ce privește conținutul.
|
Adevăr Divin
