Adevăr Divin
Trăiește în felul tău
Ce înseamnă cu adevărat să fii rebel?
| Învățăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuți lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor și la un proces de conștientizare de sine. |
22.50 2.25 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
| Cărțile din
seria „Osho” reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi
privitor la cele mai importante probleme pe care și le pun oamenii interesați
de știința transformării de sine și de o spiritualitate adaptată la provocările
cotidiene ale vieții contemporane. „Oamenii nu pot fi fericiți decât într-un singur mod: dacă sunt ei înșiși, în mod autentic.” ..... rebelul nu crede în nimic în afară de experiența lui proprie. Singurul lui adevăr e adevărul propriu; nici un profet, nici un mesia, nici un mântuitor, nici o sfântă scriptură, nici o tradiție străveche nu-i pot da adevărul.” „Omul nu e un obiect. De aici tot necazul și toată bucuria, toate provocările, toate tulburările.” „Ești frumos așa cum ești, de ce nu te poți accepta? Și miracolul este că, atunci când te accepți, se produce schimbarea.” • OSHO |
Cuprins:
Introducere 1. Spune „la revedere!” trecutului Ce e adevărata rebeliune? Și care e diferența dintre reacție și acțiune în cazul unei ființe umane rebele? Poți, te rog. să mai spui câteva lucruri despre violență ca expresie a rebeliunii? Te-am auzit spunând că e suficient ca noi să fim și atât. că nu avem nevoie să facem nimic ca să fim în Dumnezeu. Eu simt instinctiv că trebuie să .fac” lucruri ca să simt că valorez ceva. să îmi aduc contribuția personală. să ofer ceva. Iar tu spui că Dumnezeu e în mine – îmi dau seama că eu caut înăuntrul meu ceva ce îmi spune mie mintea că trebuie să găsesc, conform unui concept primit din exterior. E ca și cum m-aș uita noaptea într-o fântână. Văd reflecții și am impresia că e fundul apei. când de fapt nu e decât suprafața ei. Chiar și când știu că tot ce am de făcut e să mă detașez și să aștept, în loc să mai caut ceva. eu tot urmăresc să se întâmple ceea ce am eu în minte că trebuie să se întâmple. Te rog să comentezi. Unul dintre cele mai frumoase și relaxante spații pe care le cunosc e acela al lui „da” și al acceptării față de mine însumi și față de ceilalți. Ai vrea să vorbești despre „da” ca parte a rebeliunii? 2. Înțelegere înseamnă eliberare Preoții, călugărițele și rudele care mi-au modelat viața sunt acum bătrâni și ofiliți. Majoritatea au murit. Pare fără rost rebeliunea împotriva acelor bătrâni nevolnici. Eu nu sunt preotul și doctrinele. Simt că rebeliunea împotriva a orice din afara mea e o pierdere de timp și că e pur și simplu irelevant, iar lucrul acesta face situația mult mai frustrantă și mai încurcată. Am impresia că sinele trebuie să fie rebel împotriva sinelui. Accept că nu sinele fundamental – fața originară – e cel care trebuie să fie rebel, ci sinele instruit, subterfugiul. Dar acela e singurul „sine” pe care îl am sau de care am cunoștință și cu care pot fi rebel. Cum devine rebel subterfugiul împotriva subterfugiului? De ce a trebuit, în primul rând, să fie oamenii distrași de la sinele lor originar? Toată viața am încercat să mă schimb; dar se pare că nimic nu se schimbă vreodată, rămân același. Nu există nici o speranță pentru mine? Sunt conștient de nevoia mea de a primi aprobarea și acceptarea din partea celorlalți. Nu vreau să fiu condus de nevoia aceasta. Cum se poate rezolva? Ori de câte ori, în viață, am un acces de nefericire adâncă, vine întotdeauna un moment în care încep să râd de mine, simt libertatea reîntorcându-se și văd că singura problemă fusese că încetasem să mă mai iubesc. Înțelegerea aceasta, în sine, nu e, poate, deosebit de profundă, însă în momentul în care o am, sunt întotdeauna uimit să văd cât de ușor, pentru ce și cât de mult timp am fost dispus să întorc spatele iubirii față de mine însumi. E problema aceasta la rădăcina suferinței majorității oamenilor să mi se întâmplă numai mie? 3. Te-ai născut curajos Mă simt divizat în două: jumătate din mine tinde spre necunoscut, iar cealaltă jumătate, spre tot ceea ce îmi e familiar din trecutul meu. Când sunt pe punctul de a mă desprinde de ceea ce cred eu că e al meu, mă cuprinde panica – cu toate că tânjesc după necunoscutul despre care vorbești. Te rog să-mi dai curajul pentru a face pasul următor Renunțarea la lume și la societate ține de un spirit rebel? Unde s-a produs greșeala? De ce întâmpină oamenii noul cu mare reticență și cu frică, în loc să-I întâmpine cu bucurie nerăbdătoare? Uneori, după o experiență de meditație, mă simt extraordinar de bine și de plin de lumină și atunci mi-e frică să nu fiu din nou influențat de oameni, așa încât să re cad în vechea mea minte. Ai putea spune ceva despre energii și experiențe și despre modul în care putem merge prin piață fără să fim influențați de alți oameni, care nu au o energie atât de bună? 4. Croiește-ți drumul mergând Anarhie nu înseamnă decât absența autorității. ceea ce e frumos. Dar în limbajul obișnuit, ea are înțelesul de absență a disciplinei. De ce confuzia aceasta? Ai putea vorbi despre disciplină. mai ales în relație cu rebeliunea? Ai spus odată că avem o lume foarte frumoasă, care însă e pe mâinile cui nu trebuie. Aprob lucrul acesta cu toată ființa mea. îl simt. Dar cum putem opri acele mâini lacome care tort urează natura și înrobesc ființele umane. dacă nu ne luptăm și nu ne batem? Nu este distrugerea vechiului necesară pentru construirea noului? Părinții mei sunt foarte dezamăgiți de mine. își fac griji încontinuu. Datorită lor am putut eu să fiu aici. și-atunci cum aș putea să-mi întorc fața de la ei? Ce le datorez părinților mei? Când îmi ascult sentimentele. vocea lăuntrică. ele îmi spun să nu fac nimic altceva decât să dorm. să mănânc și să mă joc pe plajă! Mă tem să-mi urmez sentimentele acestea. deoarece cred că voi ajunge prea slab ca să supraviețuiesc în lumea asta. Mă va proteja existența când îmi voi da voie să mă las în voia a ce simt? 5. Când toate vocile tac Care e diferența dintre natura umană. instinct și obicei? Există sau nu vreo cale prin care ele se pot schimba? Uneori îmi e greu în lumea asta. fiindcă văd cât de nemiloși sunt oamenii și cum se calcă în picioare unii pe alții. Lucrul acesta mă rănește foarte tare. uneori chiar și fizic. și mă simt vulnerabil ca un copil. Te rog. spune-mi cum să mă descurc în privința asta. Sentimentul că sunt lipsit de valoare încă îmi domină viața și mă agăț de el atât de strâns. încât începe să mă cuprindă disperarea că n-am să mă mai des prind niciodată de el. Până acum a fost drum lung și greu. Cum pot afla care dintre numeroasele voci dinăuntrul meu e aceea care vine din adevăratul meu sine ca să mă ghideze? Cum pot fi sigur că nu vine din inconștient? Epilog Cum pot deveni o lumină pentru mine însumi? |
Fragment:
1. Spune „La revedere!” trecutului Rebelul spune pur și simplu „La revedere!” trecutului, iar aici este vorba despre un proces permanent; astfel. a fi un rebel înseamnă a fi într-o permanentă rebeliune – căci fiecare moment are să devină trecut, fiecare zi va ajunge să fie trecut. Trecutul nu e cel deja mort și îngropat, ci îl străbați clipă de clipă. De aceea, rebelul trebuie să deprindă o artă nouă: arta de a muri în fiecare moment care s-a scurs, ca să poată trăi liber În momentul nou care a sosit. Ce e adevărata rebeliune? Și care e diferența dintre reacție și acțiune în cazul unei ființe umane rebele? Primul lucru care trebuie înțeles e diferența dintre rebeliune și revoluție. Revoluția e un efort organizat în vederea schimbării societății în mod forțat, violent. Dar necazul e că nu poți schimba societatea prin violență, deoarece violența e însăși energia vitală a societății. De aceea au eșuat toate revoluțiile. Și nu există nici o posibilitate ca vreo revoluție să fie o reușită – niciodată. Rebeliunea e individuală, nonviolentă, pașnică. Ea se naște din iubire. Rebeliunea nu e împotriva a ceva, ci pentru ceva. Revoluția e împotriva a ceva, dar nu pentru ceva. Revoluția e atât de preocupată să fie împotrivă, încât uită în ce scop are loc toată frământarea aceasta. Ea e furie. Însă furia nu poate da naștere unei societăți mai bune. Rebeliunea nu e orientată împotriva societății, ci către nașterea unui om de factură nouă. către crearea unei umanități noi. Revoluție înseamnă să lupți cu trecutul. Rebeliune înseamnă să meditezi pentru viitor. Am spus că rebeliunea se naște din iubire. tăcere. înțelegere. compasiune – toate calitățile care fac ca o persoană să fie divină. Revoluția are la bază toate trăsăturile care fac din om iarăși un animal. Fiindcă rebeliunea e individuală. nu e nevoie de nici o luptă. Societatea nici măcar nu-și va bate capul cu faptul că un individ e diferit de ceilalți. Dar chiar și indivizi răzleți care meditează, iubesc, nutresc speranța unui nou răsărit, pot crea posibilitatea unei societăți noi. Însăși prezența lor va fi suficientă pentru a-i transforma pe ceilalți. Iubirea lor nu poate eșua - iubirea nu eșuează niciodată. Înțelegerea lor, inteligența lor, compasiunea lor – acestea vor izbândi inevitabil. Însă până acum nu s-a încercat metoda rebeliunii. Revoluția pare mai ușoară, fiindcă împotriva unei societăți atât de mari ai nevoie de o organizare amplă. Dar în momentul în care apelezi la organizare, dai naștere unei societăți de același tip. Devii o simplă reflecție a societății căreia i te împotrivești. Dacă stai în fața unei oglinzi și te uiți în ea. reflecția pe care o vezi acolo e reflecția ta, chiar dacă îți e opusă. Așa că. prin simplul fapt că te opui, nu înseamnă că ești cu adevărat diferit; metodele sunt aceleași. Vechea societate se bazează pe violență, revoluționarii se bazează pe violență. Vechea societate se bazează pe înrobirea oamenilor, revoluționarii se bazează pe același lucru. Vechea societate se sprijină pe credințe, revoluționarii se sprijină de asemenea pe o credință a lor. Nu contează câtuși de puțin dacă tu crezi în Biblie sau în Das Kapital. Și încă un lucru foarte semnificativ de reținut: pentru ca revoluționarii să învingă, ei trebuie să fie mai violenți decât vechea societate, mai vicleni, mai abili, mai politici. mai cruzi, altminteri nu au cum să câștige. Așa că aceea care iese, de fapt. victorioasă în numele revoluției e o violență mai mare, o cruzime mai mare; partidul revoluționar cere mai multă supunere și o mai mare înrobire. Se poate vedea cum lucrul acesta se întâmplă în cazul tuturor revoluțiilor. Rebeliunea e un fenomen spiritual. Ea nu are loc împotriva societății ca atare, ci e pur și simplu inteligența care arată că societatea de acest fel e moartă, că societatea de acest fel e incapabilă să dea naștere unei ființe umane noi. că e consumată. că e aproape în pragul unei sinucideri globale. Ea are nevoie de compasiune: nu are nevoie de furie. Rebelul nu poate face decât un singur lucru... El nu va recurge la organizare, fiindcă în momentul în care începi să organizezi va trebui să urmezi aceleași tipare ca societatea căreia vrei să i te opui; și va trebui să utilizezi același limbaj, aceleași tipare, structuri pe care le-a folosit societatea vreme atât de îndelungată. Există un proverb chinezesc străvechi: „Să ai un prieten rău nu e la fel de rău cum e să ai un dușman rău”. Pare ciudat, dar are un mare înțeles, căci dacă ai un dușman, mai devreme sau mai târziu va trebui să urmezi tacticile și strategiile lui, ca să lupți cu el; nu există altă cale. Dacă vrei să ieși învingător, trebuie să fii cu mult înaintea lui în ceea ce privește propriile-i metode. De aceea eu spun mereu: prietenii poți să ți-i alegi fără să stai prea mult să cântărești, dar dușmanii trebuie aleși cu mare atenție, fiindcă ei îți vor schimba caracterul. Rebelul nu are dușmani. El doar vede că trecutul nu-și mai are rostul. Nu e nevoie să lupte împotriva lui, fiindcă acesta oricum se stinge de la sine. A lupta cu el înseamnă a-i da viață. Ignoră-l, pur și simplu. El e deja pe patul de moarte; va muri de la sine. Nu-i mai furniza energie luptând cu el. Rebelul poate face un singur lucru: să se transforme pe el însuși într-un om nou, să devină materializarea propriei sale viziuni. Aceasta este singura dovadă că viziunea lui nu e o închipuire. Rebelul începe să-și transforme viziunea într-o realitate. Eu vreau ca voi toți să deveniți niște rebeli. De aceea nu cred în organizare. Nu vreau să reprezentați o altă religie, o altă ideologie, fiindcă asta n-ar însemna decât o repetare a vechilor tipare. Puteți fi împreună fără să puneți nici un fel de condiții, fără să creați nici un fel de înrobire, ci doar din pură prietenie. Nu pentru că vă leagă o ideologie, ci din pură iubire fiindcă vă aflați pe aceeași cale, descoperindu-vă, aflând dacă viziunea unei ființe umane noi poate deveni sau nu o realitate. Vă puteți ajuta reciproc, vă puteți sprijini unii pe alții, vă puteți încuraja unii pe alții. Există momente în care e nevoie de încurajare, fiindcă a te schimba - și încă a te schimba cu totul – nu e o treabă ușoară. De multe ori mintea vrea să recadă în vechile ei tipare, în vechile obiceiuri; de aici necesitatea unei comune. Comuna nu e o societate alternativă. Ea nu e o altă organizație, ci e ceva cu totul nou. E o aducere împreună a celor care călătoresc pe același drum și lucrează asupra lor înșile. Dar cinci mii de oameni care lucrează cu toții asupra lor creează o amtosferă de mare încurajare, care te face să simți că nu ești singur. Iar dacă cinci mii de oameni se străduiesc, atunci există speranțe. Vezi oameni înaintea ta, vezi oameni în spatele tău – pe toate treptele scării. Atunci îți e limpede că ființe umane exact asemenea ție își croiesc drum, se schimbă pe ele însele. Începi să simți ca pe o provocare individuală faptul de a nu fi laș și a nu re cădea în obiceiuri vechi. Nu poți să recazi în vechi tipare, deoarece cinci mii de oameni se uită la tine și sunt foarte optimiști în privința ta. Au speranțe mari în legătură cu tine, văd că răsăritul nu e departe. Da, acum ești într-un întuneric foarte mare, dar ca să ajungi la lumină trebuie să n-o iei înapoi. Ca să ajungi la lumină trebuie să mergi tot înainte. Cu cât e noaptea mai neagră, cu atât e dimineața mai aproape, iar câțiva au găsit deja zorii. Le vezi în ochi lumina soarelui strălucind, Pag. 15 – 19 |