Adevăr Divin
Credinta, indoiala si fanatism
Este esențial să credem în ceva?
| „Sunt împotriva rugăciunii pentru că practic e o afacere. Rugăciunea înseamnă să-l mituiești pe Dumnezeu.”• OSHO |
22.50 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Învățăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuți lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul Întrebării a certitudinilor și la un proces de conștientizare de sine. Cărțile din seria „Osho” reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care și le pun oamenii interesați de știința transformării de sine și de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieții contemporane. „Un om care crede cu adevărat nu are credință – el are pur și simplu încredere, pentru că a ajuns să știe cât de frumoasă este viața.” „Omul se află în căutarea unui rost. L-a creat pe Dumnezeu, un produs fictiv menit să-i satisfacă nevoia unui scop. Fără Dumnezeu, lumea ajunge să fie sortită întâmplării. ( ... ) Dacă-l scoatem pe Dumnezeu din ecuație, lumea rămâne un hazard, lipsit de scop.” „Sunt împotriva rugăciunii pentru că practic e o afacere. Rugăciunea înseamnă să-l mituiești pe Dumnezeu.” • OSHO |
Cuprins:
Introducere 1. Credința nu este răspunsul Crezi în Dumnezeu? Am fost șocat să te aud spunând că Dumnezeu nu există. Și în mine s-a
născut întrebarea: cum poate exista o religie fără Dumnezeu? Nu este oare
Dumnezeu centrul, iar religia, circumferința? 2. În căutarea mântuirii Iisus a spus că sacrificarea lui pe cruce a avut scopul de a mântui lumea
de păcatele omului. Poți să ne spui câte ceva despre asta? 3. Pășind în necunoscut Nu este esențial ca oamenii să creadă în ceva? De ce încerci să distrugi
toate ideile noastre anterioare despre religie? 4. Îndoiala este poarta către încredere De ce nu apare încrederea în urma deciziei de a avea încredere? 5.. Din întuneric spre lumină Te-am auzit spunând că nu există diavol, ci doar Dumnezeu. Dar, din când în
când, există câte un val de discuții despre posedarea de către diavol; de
exemplu, atunci când filmul Exorcistul a devenit un succes atât de mare.
Ce se întâmplă cu un om care se crede posedat? E o formă de obsesie, sau chiar
este vorba despre un spirit? Este acesta un pericol, sau totul este doar în
imaginație? Epilog. Pacea trebuie să danseze, tăcerea trebuie să cânte Despre autor Despre Stațiunea de Meditație Osho |
Fragment:
|
1. Credința nu este răspunsul Aș vrea să fiți cu toții gnostici, să ajungeți la un punct al experienței în care lucrurile se petrec dincolo de cuvinte, unde limbajul rămâne undeva în urmă, cu ani lumină în urmă, unde nu există posibilitatea de a-ți conceptualiza experiența. Nu poți spune „Dumnezeu este”, nu poți spune „Dumnezeu nu este”. Nu poți spune „Nu pot spune aceste lucruri”. Poți rămâne doar tăcut. Și cei care pot înțelege tăcerea vor înțelege răspunsul. Îi poți ajuta pe oameni asta pot face gnosticii –, poți ajuta oamenii să ajungă la tăcere. Fie că o numim meditație, conștiență – acestea sunt doar nume –, dar calitatea esențială este tăcerea absolută, fără vreo tulburare în ființa ta, fără vreo mișcare în tine. Și în această stare apare dumnezeirea. Ea este peste tot. Este în tine, este fără tine. Crezi în Dumnezeu? Așadar. omul se află în căutarea unui rost. L-a creat pe Dumnezeu. un produs fictiv menit să-i satisfacă nevoia unui scop. Fără Dumnezeu. lumea ajunge să fie sortită întâmplării. Ea nu mai constituie creația unui Dumnezeu înțelept care o creează pentru creșterea și evoluția omului. sau cu vreun scop anume. Dacă-I scoatem pe Dumnezeu din ecuație. lumea rămâne un hazard. lipsit de scop. Și mintea are o incapacitate intrinsecă de a trăi într-un cadru fără de sens. așa că produce tot felul de elemente de ficțiune – pe Dumnezeu, nirvana, raiul, paradisul, o viață după moarte – și astfel creează un întreg sistem. Dar este doar ceva pur imaginar. menit a împlini o anumită nevoie psihologică. Nu pot spune: „Dumnezeu există” și nu pot afirma nici că „Dumnezeu nu există”. Pentru mine. întrebarea este irelevantă. Este un fenomen fictiv. Munca mea este cu totul diferită. Munca mea este aceea de a-ți maturiza mintea într-atât încât să poți trăi această viață lipsită de sens și încă într-un mod frumos. Care este sensul unui trandafir. sau al unui nor plutind pe cer? Acesta nu are nici un rost. ci doar atât de multă frumusețe. Nu există vreun rost anume – dar apa continuă să curgă pe râu în jos. Dar există atât de multă bucurie. încât nici nu e nevoie de vreun rost anume! Și dacă un om e în stare să trăiască fără să caute un rost anume, clipă de clipă să trăiască frumos, binecuvântat, fără vreun rost anume ...Îți este de-ajuns doar să respiri! De ce să te întrebi pentru ce? De ce să transformi viața într-o afacere? Eu nu cred în credință. Acest lucru trebuie înțeles mai întâi. Nimeni nu mă întreabă: ...Crezi în Soare? Crezi în Lună?” Nimeni nu mă întreabă așa ceva. Am cunoscut milioane de oameni și. timp de treizeci de ani am răspuns încontinuu la mii de întrebări. Dar nimeni nu m-a întrebat vreodată: ...Crezi în floarea de trandafir?” Nu este nevoie. Poți vedea dacă floarea de trandafir este sau nu acolo. Doar ficțiunea trebuie crezută. Nu faptele. Dumnezeu este cea mai mare ficțiune creată vreodată de om; așadar. trebuie să crezi în el. Și de ce trebuie omul să creeze această imagine fictivă a lui Dumnezeu? Trebuie să existe o necesitate lăuntrică. Eu nu simt această nevoie. așa că nu există nici o întrebare. dar haideți să vă explic de ce oamenii cred în Dumnezeu. Unul dintre cele mai semnificative lucruri care trebuie înțelese în legătură cu mintea omului este că mintea este într-o continuă căutare a unui înțeles al vieții. Dacă nu există nici un înțeles. dintr-odată vă veți pune întrebarea ...atunci care-i rostul meu aici? Cu ce scop să continui să trăiesc? De ce să continui să respir? De ce să mă mai trezesc mâine dimineață și să trec prin aceeași rutină ceaiul. micul dejun, aceeași soție. aceiași copii. același sărut fals pe obrazul soției. Și apoi același birou, aceeași muncă, iar apoi vine seara și într-o plictiseală continuă sunt din nou acasă – de ce să continui acest joc? Mintea ridică o întrebare: oare toate acestea au vreun rost. Sau mă aflu pur și simplu într-o stare vegetativă? Dragostea nu e oare de ajuns? Trebuie să întrebi care e menirea dragostei? Și dacă aceasta nu are vreuna, bineînțeles că viața ta va fi lipsită de iubire. Întrebarea pe care ți-o pui e greșită. Dragostea în sine e suficientă; ea nu mai are nevoie de alt rost ca să fie frumoasă. o bucurie. Cântecul de dimineață al păsărilor ...care e rostul lui? Pentru mine. întreaga existență e fără rost. Și cu cât am ajuns să fiu mai tăcut și mai în legătură cu întreaga existență, cu atât mi-e mai clar că nu e nevoie de vreun rost anume. Lucrurile sunt suficiente așa cum sunt. Nu da naștere unor ficțiuni. Odată ce creezi o ficțiune, vei fi nevoit să creezi o mie și una de alte ficțiuni care să o susțină pe prima. pentru că aceasta nu are nici o bază reală. De exemplu, există religii care cred în Dumnezeu și există religii care nu cred în Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu nu este necesar pentru existența unei religii. Budismul nu crede în Dumnezeu, jainismul nu crede în Dumnezeu. Așa că încearcă să înțelegi. pentru că în Occident aceasta constituie o problemă. Tu știi de existența a doar trei religii. care își au toate rădăcina în iudaism – creștinismul, iudaismul și mahomedanismul –, iar toate trei cred în Dumnezeu. Așadar, tu nu știi nimic despre Buddha – care n-a crezut niciodată în Dumnezeu. Îmi amintesc de o afirmație a lui H.G. Wells despre Gautama Buddha. Acesta spunea: „Este cea mai lipsită de Dumnezeu ființă, și totuși. cea mai divină”. Un om lipsit de Dumnezeu și totuși un om divin? Vedeți aici vreo contradicție? Nu este nici una. Buddha n-a crezut niciodată în Dumnezeu. n-a fost nevoie. Era atât de împlinit încât toată acea împlinire devenise mireasma din jurul său. Mahavira n-a crezut niciodată în Dumnezeu, însă viața lui a fost divină. atât cât poate fi o viață. Așa că atunci când spun că Dumnezeu e o ficțiune, vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Dumnezeu este o ficțiune. dar dumnezeirea nu este o ficțiune. este o calitate. „Dumnezeu” e o persoană – ca persoană. el este fictiv; nu există nici un Dumnezeu care stă în ceruri și creează lumea. Credeți că Dumnezeu ar crea un asemenea haos, pe care voi îl numiți lume? Atunci diavolului ce i-ar mai rămâne? Dacă cineva a creat lumea, trebuie cu siguranță să fie diavolul, n-are cum să fie Dumnezeu. Dar ficțiunile – și ficțiunile străvechi. repetate de milioane de ori – încep să dobândească o realitate a lor proprie. Totul a fost repetat atât de mult încât nici măcar nu vă mai puneți întrebări despre ce fel de lume a creat Dumnezeu, ce fel de om a creat Dumnezeu. Această omenire nebună ...În trei mii de ani, omenirea a purtat cinci mii de războaie. Aceasta este opera lui Dumnezeu? Și omul încă se pregătește pentru războiul suprem. total și sinucigaș. Iar „Dumnezeu” se află în spatele său. Tot soiul de povești absurde pot deveni realități atunci când începem să credem în ele! Dumnezeu a creat lumea creștinii cred că a fost exact cu patru mii patru ani înainte de Iisus Hristos. Cu siguranță că a fost într-o dimineață de luni și într-o zi de ianuarie – pentru că așa spune Biblia. Dar există dovezi, o mie și una de dovezi, care spun că pământul e vechi de milioane de ani. Au fost găsite. ascunse în interiorul pământului. fosile ale unor animale vechi de milioane de ani și chiar trupuri umane Pag. 13 – 17 |