Moral, imoral, amoral
Ce este bine și ce este rău?
Învățăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuți lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor și la un proces de conștientizare de sine. |
22.50 2.25 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cărțile din seria „Osho” reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care și le pun oamenii interesați de știința transformării de sine și de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieții contemporane. „Primul lucru nu e să fii moral sau bun sau virtuos: cel mai important lucru e să meditezi, ca să-ți poți găsi o luminiță în interiorul tău și să începi să trăiești în concordanță cu lumina aceea.” „O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există.” „Adevărata moralitate nu trebuie să fie cultivată: vine ca o umbră atunci când ești mai atent. E o consecință a conștiinței.” „Trebuie să trăiești autentic. Autenticitatea este moralitate – și prin autenticitate nu mă refer la a urma poruncile altcuiva, ci la a trăi conform luminii tale proprii.” • OSHO |
Cuprins:
Introducere 1. De la acțiune la conștientizare 2. Rădăcinile corupției 3. Lupta cu umbrele 4. Să fii întreg înseamnă să fii sfânt 5. Savoarea înțelegerii Epilog |
Fragment:
1. De la acțiune la conștientizare Nu mă preocupă acțiunile tale; mă preocupă conștiința ta. Dacă acea conștiință îți permite să faci ceva, atunci e bine – fă-o. Nu te îngrijora cu privire la scripturi sfinte sau la profeți. Și dacă acea conștiință nu-ți permite să faci ceva, atunci n-o face. Chiar dacă Dumnezeu însuși îți spune „Fă-o!”, nu ai de ales – nu poți s-o faci. Te rog să ne vorbești despre moralitate Problema moralității e extrem de importantă, deoarece moralitatea nu este aceea care ți-a fost împărtășită timp de secole întregi. Toate religiile au exploatat ideea moralității. Te-au învățat în moduri diferite, dar ideea fundamentală e aceeași: dacă nu devii moral, etic, nu poți deveni religios. Pentru ei, „moralitate” înseamnă să fii cinstit, să fii sincer, să fii caritabil, să ai compasiune, să nu fii violent. Mai pe scurt, trebuie să ai deja în tine toate aceste valori minunate și abia apoi poți să încerci să devii religios. Întreg conceptul e cu susul în jos. În acord cu mine, până nu ești religios, nu poți fi moral. Mai întâi vine religiozitatea. și abia apoi vine moralitatea, ca un produs secundar. Dacă transformi produsul secundar în scopul unic al caracterului uman, vei crea o ființă umană foarte tulburată și nefericită - și totul pentru o cauză bună. Aduci căruța înaintea boilor. Nici boii nu se pot mișca, nici căruța nu avansează; și unii. și alții sunt blocați. Cum poate o persoană să fie sinceră și onestă. dacă nu știe ce este adevărul? Cum poate o persoană să fie onestă, dacă nu știe nici măcar cine e ea însăși? Cum poți să ai compasiune, dacă nu cunoști sursa de dragoste din interiorul tău? De unde o să faci rost de compasiune? Tot ce poți face în numele moralității e să devii un ipocrit, un prefăcut. Și nimic nu e mai urât decât să fii un ipocrit. Te poți preface, poți încerca din greu, dar totul rămâne la nivel superficial. declarativ. Mergi mai în profunzime și vei descoperi instinctele animalice în toată puterea lor, gata să se răzbune oricând au ocazia. Să pui moralitatea înaintea religiozității e una dintre cele mai mari crime pe care religiile le-au comis împotriva umanității. Numai ideea. în sine, redă imaginea unei ființe umane oprimate. Și o ființă umană oprimată e bolnavă, scindată psihologic. într-o permanentă luptă cu sine însăși, încercând să facă lucruri pe care nu vrea să le facă. Moralitatea ar trebui să fie foarte relaxată și ușoară, exact ca propria umbră – nu trebuie s-o târăști după tine, vine de una singură. Dar nu s-a întâmplat așa; ce s-a întâmplat e că a rezultat o omenire psihologic bolnavă. Toată lumea e încordată pentru că, orice faci, te afli mereu într-un conflict ideologic între ce e bine și ce e rău. Natura ta merge într-o direcție. condiționarea te trimite în direcția opusă. Și o casă divizată nu va rezista prea mult. Așa că toți încearcă să se adune. altminteri pericolul e mereu acolo, chiar lângă tine, să suferi o cădere nervoasă. Eu nu vă învăț deloc moralitatea. Moralitatea trebuie să vină de la sine. Eu vă învăț direct experiența propriei voastre ființe. Pe măsură ce deveniți mai tăcuți. mai senini. mai calmi și mai liniștiți. pe măsură ce începeți să vă înțelegeți propria conștiință. pe măsură ce ființa voastră interioară devine din ce în ce mai centrată. acțiunile voastre vor reflecta moralitatea. Nu va fi ceva ce veți decide să faceți. va fi ceva la fel de natural ca trandafirii pe o tufă de trandafiri. Nu e ca și cum tufa de trandafiri își impune mari austerități. postește și se roagă la Dumnezeu și se disciplinează conform celor zece porunci; tufa de trandafiri nu face nimic. Tufa trebuie să fie sănătoasă. udată, și florile vor veni la timpul lor, fără nici un efort. dar incredibil de frumoase. O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există. De asta nu vorbesc deloc despre moralitate, pentru că moralitatea a creat atât de multe probleme pentru omenire – cu privire la orice. Oamenii au primit principii gata făcute despre ce e rău și ce e bine. În viața reală, principiile gata făcute nu funcționează, pentru că viața e în permanentă schimbare, la fel ca un râu – cotește și ajunge pe teritorii noi... de la munți la văi, de la văi la câmpii, de la câmpii la ocean. Heraclit avea dreptate când spunea: „Nu te poți scălda de două ori în apele aceluiași râu”, pentru că el curge mereu. A doua oară când pășești în el, e o altă apă. Sunt de acord cu Heraclit atât de mult. că vă spun: nu puteți păși în același râu nici măcar o dată, pentru că atunci când tălpile voastre ating suprafața apei. dedesubt ea curge la vale; pe măsură ce tălpile vi se afundă, apa de la suprafață curge și ea; și când ați atins deja fundul râului, a curs atât de multă apă... nu mai e aceeași apă. Nu poți spune că ai pășit în același râu. Viața e întocmai ca râul acela, o curgere. Și voi toți respectați niște dogme fixe. Vă considerați mereu nedemni pentru că. dacă urmați dogmele. încălcați cursul vieții; dacă urmați viața. trebuie să încălcați dogmele. De aici și tot efortul meu de a face moralitatea spontană. Trebuie să fii conștient și vigilent și să reacționezi în fiecare situație cu absolută conștiință. Atunci orice vei face va fi corect. Nu e o chestiune legată de care fapte sunt potrivite și care sunt nepotrivite. E o chestiune legată de conștiință, de felul în care faci acele fapte, dacă le faci conștient sau inconștient ca un robot. Toată filosofia mea e bazată pe adâncirea și ascuțirea conștiinței tale până la dispariția inconștienței din interiorul tău; ai devenit un stâlp de lumină. În lumina asta, în claritatea asta. devine aproape imposibil să faci ceva rău. Nu e ca și cum trebuie să eviți să faci ceva rău; chiar și dacă vei vrea să-I faci, nu vei putea. Și în această conștiință orice faci devine o binecuvântare. Faptele făcute din conștiință sunt morale. iar cele făcute din inconștiență sunt imorale. Și poate fi vorba de aceeași faptă. Îmi amintesc o poveste veche: Un rege bătrân i-a spus fiului său, care avea să-i urmeze la tron: Jnainte să mor, trebuie să înveți arta moralității, pentru că un rege trebuie să fie un model pentru toți ceilalți din regat; nu trebuie să faci nimic rău cu fapta. Așa că te trimit la bătrânul meu maestru. Eu sunt bătrân, și el e și mai bătrân decât mine, așa că nu pierde timpul. Învață totul cu intensitate, cu dăruire, fără să irosești nici un moment”. Prințul s-a dus la maestru și a rămas surprins surprins de faptul că maestrul spiritual era un maestru în arta mânuirii sabiei. „Ce are a face arta mânuirii sabiei cu moralitatea? Oare a înnebunit tatăl meu?” Dar venise până în munți, așa că s-a gândit: „Ar fi bine să-I văd măcar o dată pe bătrân”. A intrat. Bătrânul era extraordinar de frumos și de grațios, înconjurat de o aură de liniște și pace. Prințul crezuse că va cunoaște un războinic, un spadasin, dar acolo se afla un înțelept. Devenea din ce în ce mai nedumerit. L-a întrebat pe bătrân: „Tu ești maestrul spadasin?” Acesta a spus: „Așa este.” Prințul a spus: „Am fost trimis de tatăl meu, regele, care e discipolul tău, ca să învăț moralitatea Pag. 15 – 19 |